RO EN
Košík je prázdný

BNAB 2012: Expozitie-concurs de proiecte de arhitectura la Muzeul National de Istorie

Bienala Nationala de Arhitectura Bucuresti (BNAB) 2012, considerata a fi cel mai important eveniment profesional al breslei proiectantilor, a debutat la inceputul acestei saptamani, timp de o luna Capitala urmand sa gazduiasca mai multe conferinte, seminarii, vernisaje si simpozioane. Atractia principala este reprezentata de expozitia-concurs de proiecte BNAB 2012, care se desfasoara la Muzeul National de Istorie a Romaniei si concentreaza 297 de proiecte de arhitectura. Comisarul bienalei, prof. dr. arh. Cristina Olga Gociman, a declarat ca juriul a fost unul international, format din arhitecti straini recunoscuti, arhitecti romani din diaspora si arhitecti din Romania laureati ai editiilor precedente ale bienalelor sau ale altor concursuri nationale si internationale de profil. Expozitia-concurs cuprinde mai multe sectiuni: Arhitectura locuintei; Arhitectura dotarilor comunitare si de productie; Tehnologie, inovatie si sustenabilitate in arhitectura; Arhitectura patrimoniului cultural - proiecte de conservare, reabilitare, conversie si restaurare a patrimoniului cultural construit; Arhitectura spatiului interior, design de produs si scenografie; Arhitectura spatiului public - design urban, amenajari permanente sau temporare ale spatiilor publice, peisagistica. De asemenea, sunt expuse lucrari incluse in sectiunile: Planificare spatiala, strategii si viziuni urbanistice sustenabile care reusesc sa schimbe perceptia asupra modului de abordare a dezvoltarii prin documente si studii cu mare putere de comunicare catre actorii urbani si care reusesc sa catalizeze in mod real generarea de arhitectura de calitate; Arhitectura prin imagine - fotografie, arte plastice, design grafic, film, tv sau alte modalitati vizuale de comunicare; Arhitectura prin cuvant - publicatii, publicistica, reportaj; Studii si proiecte finalizate si nerealizate, studii si proiecte "de sertar", proiecte de idee. Editia din acest an a bienalei are un caracter aniversar, prin implinirea a 120 de ani de la infiintarea Societatii Arhitectilor Romani, a 120 de ani de la infiintarea invatamantului superior de arhitectura, prin Scoala Nationala de Arhitectura si aniversarea a 160 de ani de la nasterea si 100 de ani de la decesul lui Ion Mincu, al carui nume il poarta Universitatea de Arhitectura si Urbanism din Bucuresti. “Evenimentul se va concentra atat asupra valorilor patrimoniale ale spatiului arhitectural, cat si asupra posibilitatilor de ameliorare a calitatii vietii prin arhitectura, urbanism, restaurare, proiectare de interior, design de produs. Constienti de faptul ca evolutia spatiului construit este direct influentata de interactiunea dintre autoritati, proiectanti si beneficiari, ne dorim crearea unei platforme interactive de comunicare intre acesti factori”, se arata intr-un comunicat al Uniunii Arhitectilor din Romania. Dintre evenimentele care alcatuiesc programul BNAB 2012, se remarca simpozioanele “Eficienta energetica a cladirilor” (din 18 octombrie 2012), “Tehnologia informatiei pentru arhitectura” (din 25 octombrie 2012) si “Anveloparea eficienta a cladirilor” (din 6 noiembrie 2012), care se vor desfasura la Muzeul National de Istorie din Bucuresti; seminarul cu tema “Arhitectura durabila si problemele emergente” (din 26 octombrie 2012), care va avea loc la Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” din Capitala etc. Informatii suplimentare, la www.bnab.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter