RO EN
Košík je prázdný

BIA Constantinescu Adrian Radu: Birourile mici au acces limitat la proiecte

Recesiunea economica a afectat brutal activitatea companiilor de proiectare, iar previziunile privind o redresare a situatiei din domeniu sunt pesimiste. Arh. Adrian Radu Constantinescu, titular al Biroului Individual de Arhitectura (BIA) omonim, din Bucuresti, precizeaza ca “actuala criza a dus la o contractare masiva a investitiilor in sfera constructiilor, afectand implicit si piata arhitecturii. De asemenea, a fost creata o prapastie intre factorii politici, legislatie si normative tehnice, ordonatori de credite, finantatori, investitori, manageri de proiect, avizatori, constructori, distribuitori de materiale si tehnologii conexe, personalitati ale mediului academic, invatamantul de arhitectura si proiectanti. S-a ajuns la o depreciere a calitatii in arhitectura si constructii, iar involutia poate continua chiar si dupa incetarea crizei financiare actuale”. In opinia sa, anul viitor va consemna continuarea trendului descrescator al pietei proiectarii. Totodata, specialistul vorbeste si despre o problema acuta pe care o intampina arhitectii, reprezentata de accesul limitat la proiectele de anvergura. “La lucrarile cu investitii considerabile au acces doar marile companii de proiectare. De multe ori, in mediul respectiv de afaceri invitatiile se fac pe baza cunostintelor. Biroul meu a contractat in regim de subproiectant de specialitate diverse segmente din cadrul unor asemenea proiecte de anvergura, insa proiectantii generali si-au respectat angajamentele contractuale de putine ori. Din aceasta cauza am decis sa particip doar la proiecte a caror valoare totala de investitie este sub un milion de euro”, subliniaza arhitectul. O alta dificultate este constituita de modificarea legislatiei privind profesiile liberale si formele de organizare din punctul de vedere al statutului economic. “Ca arhitect, am ales in 2003 sa-mi desfasor activitatea prin infiintarea unui birou individual de arhitectura. Aceasta forma de organizare avea atunci avantajul unei administrari mai simple decat cea a unei societati comerciale si dezavantajele imposibilitatii tehnice de a accede direct la investitii de mare si medie anvergura. In prezent, in urma schimbarilor legislative, am ramas numai cu dezavantajele”, evidentiaza specialistul. Proiectele realizate de BIA Constantinescu Adrian Radu au ca trasatura distincta posibilitatea de a raspunde mai usor cerintelor beneficiarilor, fara a face rabat masiv de la calitate si profesionalism. “Nu se poate vorbi la acest nivel despre manierism. Ca arhitect, consider ca flexibilitatea si abordarea punctuala a solutiilor este o insusire definitorie”, mentioneaza arh. Adrian Radu Constantinescu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter