RO EN
Košík je prázdný

ARHITECT.BIZ are in lucru planurile pentru mai multe cladiri rezidentiale

Anii 2013 si 2014 nu vor aduce modificari importante in ceea ce priveste evolutia pietei constructiilor si domeniului proiectarii avand in vedere conditiile macro-economice, evidentiaza arhitectii Ana-Maria si Dan Zamfirescu, coordonatorii biroului Arhitect.biz, din Bucuresti. Specialistii atrag atentia asupra necesitatii mentinerii programului guvernamental “Noua Casa” (n.r. – fost “Prima Casa”), care s-a dovedit a fi in ultimii ani principalul resort ce a impulsionat tranzactiile imobiliare. Principalele probleme cu care se confruta firmele de profil sunt reprezentate de dificultatea de a semna noi contracte - in conditiile in care piata este restransa - si de procesul de avizare tot mai oneros. “Numarul redus de clienti si termenele lungi pentru obtinerea autorizatiilor de constructie creeaza dificultati in administrarea unui birou de arhitectura”, sustin reprezentantii Arhitect.biz. Referindu-se la dezvoltarea mediului urban si rural, arh. Dan Zamfirescu apreciaza ca, indiferent ca vorbim despre orase sau sate, principala problema pentru care trebuie gasita urgent o rezolvare este constituita de traficul auto si de parcarea ilegala. “Eliminarea masinilor parcate ilegal din mediul urban este o interventie foarte ieftin de implementat, care necesita insa hotarare din partea autoritatilor. Un oras mai aerisit - cu trotuare pentru pietoni si cu mai putine autovehicule in centru - este foarte posibil de realizat. Totodata, devierea traficului din sate pe o sosea de centura ar trebui sa devina o prioritate. In acest fel vor fi eliminate defectele modului actual de tranzitare a satelor pe drumul care despica aceste localitati in doua jumatati, reprezentate de zgomot, pericol de accidente, praf etc. Abia dupa aceea putem discuta despre masurile arhitectural-urbanistice care se impun”, subliniaza arh. Dan Zamfirescu. Biroul Arhitect.biz elaboreaza, in prezent, mai multe proiecte, dintre care amintim: o cladire rezidentiala (S+P+2E) pe strada Intrarea Parfumului, un hotel (P+2E) in Otopeni si doua imobile de apartamente de lux (P+2E si S+P+3E), situate in zona lacului Herastrau si pe strada Polona. Sistemul constructiv al acestor investitii presupune structura din cadre din beton armat cu zidarie din caramida. „Fiind un colectiv de sapte arhitecti, fiecare avand personalitatea sa si propriile viziuni arhitecturale, putem spune ca trasatura distincta a planurilor intocmite de biroul nostru este tocmai diversitatea tematica a proiectelor. Abordam diverse stiluri artistice, de la bauhaus sau neoromanesc pana la modernism sau functionalism”, precizeaza reprezentantii Arhitect.biz. Informatii suplimentare, la www.arhitect.biz.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter