RO EN
Košík je prázdný

ARCH-VISION: Inversare a trendurilor de evolutie a pietelor europene de arhitectura

Piata constructiilor din Spania se va inscrie pe un trend usor ascendent in perioada urmatoare, in timp ce sectoarele respective din Franta, Italia si chiar Germania arata deja primele semnale de incetinire a ritmului de evolutie, potrivit celui mai recent raport European Architectural Barometer (EAB) publicat de Arch-Vision, companie specializata in consultanta in domeniul arhitecturii, in Europa. Barometrul de arhitectura din trimestrul al treilea din 2014 a fost elaborat pe baza unui sondaj realizat pe un esantion de 1.600 de arhitecti din opt tari europene (Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Franta, Olanda si Belgia). In afara trendului ascendent pe care se inscrie piata de constructii si inclusiv cea de arhitectura din Spania, studiul mai indica o imbunatatire si la nivelul sectorului de profil din Marea Britanie, chiar daca intr-un ritm mai redus fata de cel asteptat in trimestrele anterioare. Indicatorul referitor la perceptia arhitectilor asupra sectorului din Regatul Unit este majoritar pozitiv in trimestrul al treilea din 2014, birourile specializate raportand cresteri atat la nivelul comenzilor, cat si al cifrelor de afaceri. Astfel, 43% din arhitectii britanici au raportat evolutii de peste 5% ale incasarilor, alti 19% dintre respondenti indicand majorari cuprinse intre 1% si 5%. Totusi, datele corespunzatoare primelor trei trimestre din 2014 indica faptul ca aproximativ 40% dintre proiectantii englezi se asteapta la un portofoliu fara comenzi noi in urmatoarele 12 luni.
 
Inrautatire a situatiei din Franta si Germania
In ceea ce priveste piata germana de arhitectura, Arch-Vision arata ca, incepand din trimestrul al treilea din 2010, perceptia proiectantilor nemti asupra pietei s-a mentinut pozitiva si optimista. Tendinta s-a manifestat si in cel mai recent raport Arch-Vision, insa analistii indica usoare schimbari procentuale fata de perioadele anterioare, ce indica o inrautatire a perspectivelor pietei din Germania. Circa 26% dintre arhitectii ce au raspuns sondajului au declarat cresteri ale comenzilor, unul dintre cele mai mici ponderi publicate de Arch-Vision de la prima publicare a raportului. In trimestrul al treilea din 2014, numai 4% dintre arhitectii germani sunt pesimisti, insa numarul acestora este in crestere.
Sectorul francez al constructiilor nu arata nici in perioada iulie-septembrie 2014 semnale de imbunatatire, in continuare existand o pondere mai mare a arhitectilor care au raportat scaderi valorice ale portofoliilor de lucrari (40%) fata de cei care au consemnat cresteri (20%).
 
Previziuni confirmate
Potrivit Arch-Vision, predictiile realizate de analisti in primul trimestru din 2014 pentru Spania s-au confirmat in urmatoarele sase luni, panta descendenta a pietei serviciilor de arhitectura si constructii ajungand la final. Dupa rezultate foarte slabe raportate de proiectantii din Italia in 2013, acestia au continuat sa inregistreze rezultate negative si in 2014, atat la nivelul comenzilor noi, cat si al cifrelor de afaceri. Astfel, in trimestrul al treilea din 2014, jumatate din respondentii din Italia au raportat involutii la nivelul activitatii si numai 11% au raportat cresteri.
Pentru al patrulea trimestru consecutiv, valoarea comenzilor si a cifrei de afaceri a arhitectilor chestionati din Olanda s-a inscris pe un trend ascendent, desi analistii Arch-Vision atentioneaza asupra unei usoare scaderi a numarului de proiectanti care au consemnat cresteri ale activitatii fata de cele trei trimestre anterioare (43%), in timp ce procentul celor care au raportat scaderi ale comenzilor de arhitectura s-a situat la 23%. O situatie similara este inregistrata si pe piata din Belgia.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter