RO EN
Košík je prázdný

ANALIZA: Previziunile arhitectilor privind evolutia pietei de profil

Majoritatea arhitectilor considera ca recesiunea economica a afectat considerabil sectorul constructiilor si sunt putine sanse ca acesta sa-si revina intr-o perioada rezonabila de timp. Previziunile specialistilor in ceea ce priveste evolutia pietei de profil sunt mai degraba pesimiste, din cauza factorilor ce influenteaza negativ activitatea din domeniu. „Nu anticipez o dinamica optima pentru bransa arhitecturii/proiectarii in 2013, ci dimpotriva, ma astept la o deteriorare a acesteia”, sustine arh. David Tiberiu Tall, directorul general al biroului de proiectare ArchiBau, din Bucuresti. Aceeasi parere este impartasita si de arh. Laura Ioana Baurda, administratorul Biroului Individual de Arhitectura (BIA) omonim (din Alba Iulia), care subliniaza ca “este normal sa speram intr-o revenire a pietei de profil, insa nu cred ca o situatie pozitiva ar putea fi consemnata anul viitor”. In opinia sa, activitatea companiilor din domeniul constructiilor s-ar putea stabiliza daca nu vor exista din nou modificari ale legislatiei si numai in cazul in care investitorii vor fi incurajati. “Pentru perioada urmatoare nu anticipez o evolutie a pietei, ci dimpotriva, o involutie, deoarece, din pacate, sectorul constructiilor si implicit arhitectura/proiectarea sunt strans legate de mediul politic. Cred intr-o dezvoltare numai in conditiile in care se va realiza o decuplare efectiva a factorului politic de sectoarele majore ale economiei, urmata de transformarea statului intr-un arbitru si nu intr-un intermediar, ca acum”, precizeaza, la randul sau, dr. ing. Constantin Darzan, administrator al societatii Electra Total Consulting - Bucuresti. 

Exintinderile si reamenajarile, principalele lucrari pentru arhitecti
Arh. Serban Tomita, administratorul BIA omonim, din Sibiu, evidentiaza faptul ca, in perioada urmatoare, multe dintre proiecte se vor axa pe extinderi sau reamenajari si nu vor avea amploarea celor de dinaintea perioadei 2008-2009. Totodata, arhitectii Mihai si Adela Ene, cofondatori si asociati la compania ENE + ENE Arhitectura – Bucuresti, sustin ca, pe termen scurt, nu sunt asteptate modificari majore ale mediului profesional actual. „Dupa cate se observa, piata constructiilor va genera o cerere tot mai restransa, iar arhitectii vor fi obligati sa se adapteze. Probabil ca o pondere importanta o vor avea reconversiile, restaurarile, amenajarile interioare si interventiile noi la o scara foarte mica. Vestea buna este ca diminuarea drastica a comenzilor va impune categoric cresterea calitatii arhitecturale”, declara cei doi specialisti. La randul sau, Steliana Udrea, director general la compania Designro (din Ramnicu Valcea) spune ca “in prezent, se construiesc aproape exclusiv magazine de prezentare/desfacere si depozite pentru marfuri din import. Piata constructiilor industriale si civile va inregistra un trend ascendent doar daca economia va consemna o crestere“.
 
Exista si previziuni optimiste
Unele birouri de arhitectura/proiectare au consemnat pe parcursul lui 2012 o revigorare a afacerilor, insa mentinerea situatiei favorabile depinde de evolutia economiilor din statele vest-europene. „Constat o usoara intensificare a activitatii, iar in ceea ce ne priveste avem ceva mai multe comenzi decat in anii 2010 si 2011. O situatia optima au consemnat-o si alti colegi, ceea ce ma face sa cred ca exista semnele unei reveniri. Sper ca aceasta tendinta sa continue in perioada urmatoare si sa iesim din recesiune cat mai curand. Totul depinde, insa, de ceea ce se intampla pe plan international, de modul in care va reusi Uniunea Europeana sa faca fata provocarilor actuale”, afirma arh. Iulius Cristea, directorul general al companiei Cristea – Arhitectura, din Bucuresti. Trendul ascendent este previzionat si de ing. Carlos Galvez, Country Manager al AECOM. “In aceste ultime luni ale anului 2012 am observat o usoara revenire a pietei de constructii si a domeniului arhitecturii. Consider ca, in intervalul 2013-2014, va exista o crestere a acestor doua sectoare. Acest lucru vine in intampinarea unei stabilizari economice si a unei evidente nevoi de dezvoltare in sectorul de profil”, subliniaza Carlos Galvez. “Piata constructiilor va stagna momentan si poate va inregistra o usoara crestere in primavara anului 2013. Intrucat domeniul de profil este dependent de conditiile macroeconomice, atat timp cat la nivel global economia stagneaza, nu ne putem astepta la o evolutie spectaculoasa”, arata si arh. Ion Giurca, administratorul BIA omonim, din Bucuresti. In acelasi timp, arh. Serban Tiganas, presedinte al biroului de proiectare Dico si Tiganas, din Cluj-Napoca si al Ordinului Arhitectilor din Romania (OAR), se asteapta la schimbari importante dupa anul 2013. „Acestea vor aparea cu precadere in 2014, odata cu noua perioada de finantare la nivel european, de noul context urmand a beneficia cei care au invatat din greselile trecutului. Din pacate, nu cred ca Romania este pregatita pentru a urma o directie consistenta de dezvoltare, un mare risc fiind reprezentat de factorul politic caracterizat de o combinatie dezastruoasa de lipsa de viziune, programe, coruptie bazata pe acceptarea starii de fapt si pe distorsiunile presei la comanda, toate acestea punand evolutia sectorului constructiilor sub semnul intrebarii”, avertizeaza Serban Tiganas.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter