La data de 14 decembrie 2017, Asociatia Inginerilor Constructori Proiectanti de Structuri (AICPS), in colaborare cu Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), a sustinut masa rotunda cu tema „Rolul si responsabilitatile proiectantului in activitatea de santier”. Cu acest prilej, participantii (specialisti din domeniu) au avut oportunitatea de a discuta pe marginea unor subiecte de stricta actualitate si de interes pentru proiectanti, precum si pentru ceilalti factori responsabili in domeniul constructiilor. „S-a impus, in principal, o explicare a termenilor legislativi, cum ar fi «faze determinante si faze de executie», mai ales ca aceasta formulare («faze determinante/de executie») este implicit confuza, in acceptiunea noastra). Dezbaterea s-a referit, insa, si la responsabilitatea proiectantului si relatia sa cu alti factori implicati intr-un proiect de constructii, din punct de vedere al raspunderii acestora. S-au mai evidentiat, cu prilejul discutiilor, alte aspecte neclare ale legislatiei, cu privire la asigurarea calitatii si interpretari diferite ce decurg de aici. In fine, dar nu in ultimul rand, au fost prezentate actiuni, instructiuni si/sau documente ce pot fi adoptate in viitorul apropiat pentru imbunatatirea situatiei din domeniul constructiilor. Un exemplu in acest sens consta in propunerile de imbunatatire a formularelor utilizate pe santiere, in perspectiva introducerii modelelor digitale BIM in practica actuala”, informeaza oficialii AICPS.
Ca principiu universal in cadrul discutiilor, conducerea AICPS sustine ca, inclusiv in domeniul calitatii in constructii (reglementat prin Legea nr. 10/1995, cu modificarile si completarile ulterioare - unele de data recenta), ar trebui sa se porneasca de la premisa potrivit careia „calitatea este direct legata de timp si de bani. Daca se doreste pastrarea calitatii cand se reduc banii, se mareste automat timpul. Daca se doreste reducerea timpului, trebuie compensat cu mai multi bani. Daca se reduc banii, concomitent cu o reducere a timpului, rezulta implicit scaderea calitatii”. De aceea, in opinia proiectantilor (de structuri), ar trebui clarificate si principiile de baza ale Legii nr. 10/1995, cum ar fi: principiul responsabilitatilor si verificarilor (stabilit la art. 6 si 7), principiul eficientei investitiei (art.2 si 8), conform caruia eficienta trebuie evaluata in toate etapele unei constructii -Design + Build + Operate, principiul eticii si al concurentei corecte (art. 7 si cap. III - obligatii si raspunderi), respectiv principiul simplificarii si al coerentei procedurilor. (art. 4 si 5). Potrivit oficialilor AICPS, aceste principii nu sunt clar enuntate, sunt ascunse in diferite articole si, de aceea, sunt greu de inteles. Pentru a vizualiza propunerile de imbunatatire legislativa ale AICPS, click aici!