RO EN
Košík je prázdný

VGP: Venituri anualizate totale de 328 milioane euro obtinute din chirii in 2023

VGP NV, furnizor european de spatii logistice si proprietati imobiliare semi-industriale de inalta calitate, a anuntat, recent, rezultatele financiare pentru primul semestru al anului 2023, incheiat pe 30 iunie. Grupul VGP raporteaza contracte de inchiriere semnate si reinnoite in valoare de 36,2 milioane de euro in timpul primului semestru, aducand veniturile anualizate totale din inchiriere angajata de 328,1 milioane de euro (+8,2% YTD). Veniturile nete ale Grupului din inchirieri si energie regenerabila au crescut cu 60% la 75,6 milioane de euro, in comparatie cu anul precedent. VGP a reinvestit puternic numerarul net de 267,9 milioane de euro ca rezultat al parteneriatelor cu Allianz Joint-Ventures si peste 450 de milioane de euro prin initierea noului parteneriat cu Deka Joint-Venture. La data inchiderii primului semestru din acest an, un total de 732.000 m2 se aflau in constructie prin 24 de proiecte, reprezentand 50,6 milioane de euro de chirie anuala suplimentara odata ce sunt complet dezvoltate si inchiriate (90,7% pre-inchiriate, fata de o medie de piata de aproximativ 50%). Activele complet finalizate reprezinta 4.621.000 m2 sau 207 cladiri care sunt inchiriate in proportie de 98,8% si au o vechime medie de doar 3,7 ani.
Rezerva de terenuri este distribuita geografic in mod egal intre Europa de Est (48%) si Europa de Vest (52%) in metri patrati. Cele mai mari suprafete de teren sunt detinute in Tarile de Jos- Olanda (12,7%), Germania (12,0%), Romania (11,4%), Serbia (11,3%) si Slovacia (10,3%).
In parcurile VGP Romania, la finalul primului semestru, erau finalizate 14 cladiri pe o suprafata de 295.000 m2, si o cladire in stadiul de constructie pe o suprafata de 21.000 m2.
VGP dezvolta in Romania parcuri industriale in Bucuresti, Arad, Brasov, Timisoara si Sibiu. VGP Park Bucuresti Nord este dezvoltat pe un teren de aproximativ 250.000 m2 cu o suprafata totala inchiriabila de aproximativ 120.000 m2 divizata in 4 cladiri. VGP Park Arad este dezvoltat pe un teren de 390.000 m2, cu o suprafata de inchiriere de pana la 200.000 m2. VGP Park Brasov este dezvoltat pe o suprafata de aproximativ 370.000 m2 si are 200.000 m2 de spatiu inchiriabil. VGP Park Timisoara se intinde pe un teren de 360 000 m2 si are o suprafata inchiriabila de 180.000 m2. VGP Park Sibiu este dezvoltat pe o suprafata de 220 000 m2 si are 100 000 m2 disponibili de inchiriat.
Jan Van Geet, CEO VGP, a declarat: "A fost o prima jumatate a anului productiva si plina de evenimente, marcata de o crestere semnificativa de 36,2 milioane de euro a inchirierilor angajate anualizate. Suntem bucurosi sa le uram bun venit numerosilor chiriasi noi din portofoliul nostru, in timp ce efectuam cu succes mai multe tranzactii cu partenerii nostri actuali din Joint-Venture. In plus, observam o scadere a preturilor de constructie, ceea ce ne permite sa initiem noi constructii cu marje favorabile."
"Cred ca multi asteptau vesti noi cu privire la extinderea modelului nostru de Joint-Venture si sunt convins ca partenerul Deka are un ADN comparabil cu al nostru, pentru a sustine o colaborare pe termen lung, in proportie de 50:50. Pana la sfarsitul Q3, o prima participatiune, care cuprinde peste 700 de milioane de euro valoare bruta a activelor, va deveni realitate. Pana in Q3 al anului 2024, intregul portofoliu, in valoare de peste 1,1 miliarde de euro, va fi transferat in cadrul parteneriatului comun, permitand VGP sa reinvesteasca peste 700 de milioane de euro. Parteneriatul comun va fi gestionat de VGP intr-un mod similar cu parteneriatele noastre de Joint-Venture existente si, dupa cum mi s-a spus, tranzactia reprezinta cea mai mare din Europa in clasa sa, pana in prezent. In aceste timpuri, cred ca pot afirma cu mandrie ca acest lucru este o dovada a calitatii reziliente a portofoliului nostru" a continuat Jan Van Geet
"Dupa cum era de asteptat, agitatia recenta din industria imobiliara ca urmare a cresterii ratelor de dobanda a dezvaluit o multime de oportunitati si suntem pregatiti sa profitam de ele. Prin urmare, VGP a semnat exclusivitatea pentru mai multe site-uri industriale in locatii de top absolute. In acest sens, bilantul nostru solid si tranzactiile cu partenerii existenti si noii parteneri din Joint-Venture ne faciliteaza reinvestirea banilor pentru a sustine o crestere continua. Este o perspectiva de care sunt foarte entuziasmat si astept cu nerabdare sa raportez pe masura ce progresam," a concluzionat Jan Van Geet, CEO VGP.
Pana la data de 30 iunie 2023, veniturile din inchiriere provenite din contractele semnate si din cele reinnoite au insumat 36.2 milioane de euro. Aceasta a contribuit la un venit anualizat angajat total de 328,1 milioane de euro, echivalentul unei suprafete inchiriabile de 5,4 milioane de m2. Acest lucru reflecta o crestere de 8,2% fata de decembrie 2022.
Dintr-o perspectiva geografica, Europa de Est, in special Romania, a reprezentat 68,5% din acordurile de inchiriere noi incrementale (13,4 milioane de euro, din care 11,1 milioane de euro in portofoliul propriu).
In ceea ce priveste segmentele, sectorul industrial usor a reprezentat 66% (11,9 milioane de euro, din care 10,2 milioane de euro in portofoliul propriu) din totalul acordurilor de inchiriere noi.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter