RO EN
Košík je prázdný

VGP are in constructie peste 100.000 mp de hale logistice, la nivel national

VGP, dezvoltator de spatii logistice si proprietati imobiliare semi-industriale de inalta calitate, are in constructie in Romania, patru hale logistice, cu o suprafata totala de 102.000 mp, in cadrul proiectelor VGP Park Arad, VGP Park Brasov si VGP Park Bucuresti. Compania are in plan, totodata, investitii in dotarea cladirilor cu instalatii fotovoltaice, primul proiect fiind in Timisoara, cu o capacitate de 2 MWp. Alte doua proiecte se afla, in prezent, in evaluare. In functie de evolutia preturilor la energia electrica, VGP estimeaza ca va atinge capacitati de productie de 20-30 MWp in Romania.
Compania este prezenta la nivel national din 2007 si dezvolta parcuri industriale in Bucuresti, Arad, Brasov, Timisoara si Sibiu. VGP Park Bucuresti Nord este in constructie pe un teren de aproximativ 250.000 mp si va avea o suprafata totala inchiriabila de 120.000 mp, in 4 cladiri. VGP Park Arad, dezvoltat pe un teren de 39 ha, cu o suprafata de inchiriere de pana la 200.000 mp, este pozitionat strategic in Arad. VGP Park Brasov ocupa o suprafata de circa 320.000 mp si va avea un potential total de 140.000 mp, spatiu disponibil de inchiriat, iar VGP Park Timisoara este inchiriat complet, existand posibilitati de extindere.
Interviu cu Florin Stroe, Operation Country Manager, si Dana Bordei, Commercial Country Manager, la VGP Romania.
 
- Ce evolutie inregistreaza piata noilor dezvoltari imobiliare, in aceasta perioada?
- Segmentul spatiilor logistice si al proprietatilor imobiliare semi-industriale de inalta calitate sta sub semnul prudentei in ceea ce priveste investitiile, in aceasta perioada. Comertul electronic, unul dintre sectoarele in care activeaza clienti relevanti pentru noi, este mai degraba in expectativa, cu jucatori importanti care si-au mutat atentia catre 2024 si dupa. Cu toate acestea, cresterile importante inregistrate la nivel international si local si cele estimate pentru anii urmatori fac necesara extinderea centrelor regionale de distributie, pentru a raspunde comenzilor online in crestere atat in segmentele deja traditionale, precum cel al modei, cat si in cele emergente, cum este cel al alimentelor proaspete si congelate. Contextul geopolitic si cresterea inflatiei determinata de cantitatea mare de moneda aflata in circulatie din timpul pandemiei au condus la o scumpire majora a materialelor de constructii. Impactul asupra produselor imobiliare este intre 20 si 25%, daca facem o comparatie intre anii 2021 si 2022. Pretul materiilor prime de baza, cum ar fi otelul si cimentul, inca prezinta tendinte de crestere.
 
- Ce tendinte sunt pe piata logistica, ca design, compartimentare, standarde?
- Mai intai de toate, as mentiona preocuparea noastra fata de sustenabilitate, care s-a intalnit in acest an mai mult ca niciodata cu dorinta companiilor de a gasi solutii alternative pentru generarea de energie si, in general, pentru gestionarea cat mai economica a resurselor. In mod firesc, scaderea costurilor este un pariu castigator, mai ales intr-un context de criza economica. Impactul direct al solutiilor oferite de noi asupra eficientizarii costurilor operationale este apreciat de chiriasi, alaturi de disponibilitatea de a oferi solutii personalizate de compartimentare, tehnologii de ultima ora sau flexibilitatea de a asigura standarde superioare in ceea ce priveste cladirile verzi. Daca clientii nostri doresc ceva mai mult fata de ce ofera in pachetul standard noile cladiri VGP, certificate prin metodele de evaluare BREEAM sau DGNB, cu clasificarile Excelent sau Gold, suntem pregatiti sa oferim si conditii pentru certificari superioare. Acoperisul cladirilor noastre este proiectat astfel incat sa poata fi echipat cu panouri fotovoltaice, pentru a produce energie verde si suntem in masura sa facilitam tranzitia catre o flota auto si/sau de camioane verde, oferind posibilitati de incarcare electrica si infrastructura necesare, in parcurile noastre, la solicitarea clientilor.
 
 
- Ce evolutie a avut activitatea companiei pana acum, la nivelul anului 2022, si ce provocari si oportunitati prevedeti pentru anul in curs?
- In primele 10 luni ale anului 2022, Grupul VGP a inregistrat un randament operational crescut, cu contracte de inchiriere nou semnate si reinnoite in valoare de 53,1 milioane de euro, ceea ce duce la 291 milioane de euro venituri totale anualizate (+13,6% YTD). La 31 octombrie 2022, aveam un total de 1,25 milioane mp de hale in constructie, in cadrul a 37 de proiecte care, odata construite si inchiriate, reprezinta 82,8 milioare euro de chirie anuala suplimentara (93,7% sunt suprafete preinchirate). Un efect secundar important al pietelor instabile de energie este ca ne creeaza un context extraordinar de crestere. De exemplu, exista fabrici vechi, in locatii premium, la vanzare, ceea ce pentru VGP inseamna oportunitati interesante de reamenajare a acelor zone industriale. Remarcam ca astfel de ocazii extrem de atractive, de tip "brownfield", incep sa apara din ce in ce mai mult. Totodata, situatia mondiala a dat un impuls semnificativ potentialului nostru de venituri din energie regenerabila si a actionat ca un accelerator in dorinta chiriasilor nostri de a trece la consumul de energie regenerabila. In prezent, initiem proiecte fotovoltaice in aproape toate regiunile, bazate pe cererea directa a chiriasilor.
 
 
- Cum se resimt, in cadrul companiei, efectele majorarilor de preturi din constructii si ale dificultatilor din lanturile de aprovizionare?
- Lantul de aprovizionare nu a fost afectat, deoarece toate lucrarile s-au planificat din timp, comenzile de materiale si semnarea contractelor de executie realizandu-se cu mult timp inainte de executie, chiar din stadiul de autorizare a lucrarilor. Echipele de proiectanti, ingineri si manageri de proiect lucreaza permanent pentru a identifica solutii tehnice de tip "value engineering" pentru reducerea costurilor fara afectarea calitatii. Echipa operationala VGP este formata exclusiv din ingineri constructori si de instalatii cu experienta vasta in constructia de hale industriale si logistice.
 
- Ce obiective aveti pe termen mediu si lung, la nivel national?
- Din punctul de vedere al sustenabilitatii, avem o strategie ESG complexa si suntem increzatori ca planul nostru de actiuni concrete ne va conduce spre atingerea obiectivelor de reducere a amprentei de carbon, respectiv neutralitatea neta a emisiilor de dioxid de carbon pana in 2025 si reducerea bruta de 50% pana in 2030. Birourile VGP au contracte PPA de energie verde de la 1 ianuarie 2022 si constructiile noi sunt realizate cu sisteme de incalzire fara gaze, acolo unde este posibil. Vom continua investitiile in Romania, dorim sa finalizam constructia si inchirierea tuturor obiectivelor din "Masterplan" la nivel de tara. In acelasi timp, ne uitam la posibile locatii noi in functie de cererile primite de la clienti.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter