RO EN
Košík je prázdný

UTI aniverseaza 30 de ani de activitate si obtine noi contracte de 93 milioane euro

Grupul de firme UTI aniverseaza, pe 5 octombrie, 30 de ani de activitate, perioada in care a creat un brand puternic intern si international. Compania marcheaza aniversarea prin noi contracte adjudecate, cu o valoare de 93 milioane de euro.
"De la prima tranzactie comerciala, care a constat in vanzarea unui laptop, pe 5 octombrie 1990, am ajuns la o prezenta activa in data de 5 octombrie 2020 in mai toate etapele si segmentele vietii cetatenilor. De la spital, la scoala, la supermarket, in aeroport sau in metrou, in autobus, pe stadion sau pe canalul Dunare - Marea Neagra, la frontiera sau intr-un centru de comanda al NATO, in Romania, Polonia, Bulgaria si in alte 15 tari, oamenii beneficiaza de produsele si serviciile companiilor din grupul de firme UTI", spun reprezentantii companiei.
Din octombrie 1990, momentul infiintarii primei asociatii familiale cu scop lucrativ, grupul de firme UTI s-a dezvoltat constant si si-a diversificat permanent activitatea prin infiintarea de noi linii de business: securitate fizica si IT&C, solutii inteligente de transport, eGoverment, IoT (Internet of Things), facility management, instalatii aeroportuare si portuare, sisteme de aparare, solutii de instalatii tehnice pentru infrastructuri critice si civile, solutii de securitate cibernetica si de protectie a datelor.
UTI a scris istorie in Romania prin inovarea unor modele de afaceri care i-au asigurat stabilitatea si continuitatea in dezvoltare in cele mai adverse momente si contexte, prin agilitate si prin curajul de a aborda permanent domenii noi si de a promova solutii inovatoare si eficiente. Dezvoltarea intr-un mediu economic advers a fost principala realizare a ultimilor ani.
 
"Pentru a construi o organizatie solida si recunoscuta in piata pentru competentele si expertiza sa, asa cum este UTI, de foarte multe ori ne-am asumat riscuri, am propus solutii inovatoare sau am ales sa investim resurse proprii in proiecte vitale pentru comunitati. Exemple in acest sens sunt: NETCITY - Infrastructura de fibra optica a municipiului Bucuresti - concesiune in care am investit 35 milioane de euro, constructia Aeroportului International din Cluj-Napoca, in care am investit aproximativ 10 milioane de euro, realizarea sistemului de securitate perimetrala a Portului Constanta, care a implicat o investitie de 16 milioane de euro si multe altele. De asemenea, am realizat actiuni de pionierat: am implementat primele sisteme inteligente de management al traficului din Romania, furnizam solutii de securitate cibernetica si de semnare electronica a documentelor, am securizat porturi, dar si cele mai importante aeroporturi nationale, am realizat primele centre de management al situatiilor de urgenta, contribuim la constructia de noi magistrale de metrou, noi terminale in aerogari si spitale. Am contribuit la cresterea capabilitatii Sistemului National de Aparare Aeriana prin instalarea de sisteme radar impreuna cu parteneri de top din domeniu si am furnizat module esentiale pentru componente software ale sistemului NATO AGS", mai arata reprezentantii UTI, in acest moment aniversar.
 
In 2020, in pofida pandemiei, companiile din grup au inregistrat cresteri semnificative si au semnat contracte in valoare de peste 93 milioane de euro. Aproape 60% dintre contractele semnate in acest an au ca obiect oferirea de servicii de facility management si livrarea de echipamente de scanare cu raze X pentru aeroporturi. Urmeaza, cu o pondere egala, de cate 15%, contracte in care societatile membre UTI realizeaza lucrari de constructii si implementeaza sisteme inteligente de management al traficului, pornind de la concepte software dezvoltate intern sau customizate de echipa noastra de specialisti, precum si sisteme complexe de securitate fizica si de supraveghere video. Lista este completata de proiecte in cadrul carora grupul livreaza servicii de incredere eIDAS, precum si servicii de arhivare electronica, de securizare a datelor si de identitate digitala.
"Dincolo de expertiza dovedita in domeniile in care activam, companiile UTI s-au dezvoltat si consolidat datorita capacitatii de a reactiona la cerintele si nevoile oamenilor. Suntem ghidati permanent de dorinta de a creste mobilitatea, confortul si siguranta cetatenilor. Insa, anul acesta ne gasim cu totii in fata unei provocari nu doar din perspectiva economica, ci si a sanatatii publice. Criza sanitara fara precedent ne-a determinat sa ne completam portofoliul cu tehnologie de ultima ora pentru protectia totala, impenetrabila, eficienta a oricarui spatiu, fie el industrial, public sau privat. Suntem din nou cu un pas inainte, capabili sa oferim oricarei incinte statutul de «covid safe»", precizeaza conducerea UTI.
Pentru urmatorii ani, grupul are planuri la fel de ambitioase, respectiv dezvoltarea de proiecte care sa raspunda nevoilor oamenilor, corporatiilor si institutiilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter