RO EN
Košík je prázdný

SCTB: PMB a decis reluarea lucrarilor la pasajul dintre Colentina si Pantelimon

In etapa viitoare, consortiul format din Societatea de Constructii in Transporturi (SCT) Bucuresti si Tecnic Consulting Engineering va demara lucrarile de amenajare a soselei Doamna Ghica, respectiv de constructie a arterei rutiere ce va face legatura intre aceasta si Bulevardul Chisinau, din Bucuresti. Sectiunea noua consta in executia unui pasaj peste calea ferata, ce va facilita traficul intre zonele Pantelimon si Colentina. Totodata, proiectului va dirija o parte din trafic spre Autostrada A3 (Bucuresti-Ploiesti) si va fluidiza circulatia intre zona de nord si cea de est a Capitalei. Valoarea totala a contractului, ce prevede atat executia propriu-zisa, cat si asigurarea serviciilor de proiectare,  insumeaza 46,53 milioane de lei. Termenul de executie prestabilit este de 10 luni, artera urmand a fi data in folosinta la inceputul anului 2013. Lucrarea a fost demarata in urma cu trei ani de compania Lena Engenharia e Construcoes SA si abandonata din cauza intarzierilor cauzate de exproprieri, insa reprezentantii Primariei Municipiului Bucuresti (PMB) au decis reluarea acesteia. Astfel, a fost organizata o licitatie restransa, in cadrul careia a fost depusa o singura oferta, declarata castigatoare in final. Deoarece pe santier nu s-a lucrat in ultimii trei ani, se impune initierea lucrarilor in cel mai scurt timp, pentru evitarea unor pierderi financiare suplimentare si a schimbarii conditiilor tehnice a lucrarilor ramase de executat, precum si a deteriorarii mai mari a traseului. Proiectul, denumit „Strapungerea Doamna Ghica - Chisinau si pasaj subteran”, incepe din capatul strazii Doamna Ghica, continuand pe terenul viran de langa lacul Colentina si traversand calea ferata cu un pasaj suprateran ce va ajunge pana in spatele Pietii Delfinului, din zona Pantelimon. Noua artera rutiera este prevazuta cu cate doua benzi pe fiecare sens de circulatie, avand o lungime de 2 kilometri. Informatii suplimentare, la www.sctb.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter