RO EN
Košík je prázdný

S Immo lanseaza o oferta partiala pentru preluarea Immofinanz, dupa oferta CPIPG

La numai cateva zile de cand CPI Property Group (CPIPG) si-a anuntat public intentia de preluare integrala a dezvoltatorului austriac Immofinanz, in cadrul caruia detine o participatie de 21,4%, grupul S Immo, care este, la randul sau, actionar al Immofinanz, a precizat ca doreste sa-si majoreze numarul de actiuni in cadrul companiei rivale, la circa 25%.
S Immo a spus ca va plati 23 de euro (25,98 dolari) pentru fiecare actiune Immofinanz, fata de cei 21,2 euro din oferta CPIPG, pentru a-si creste participatia la Immofinanz din pachetul actual de 14,2%, printr-o oferta partiala voluntara.
"Pretul pe actiune Immofinanz oferit de CPI pentru control nu este adecvat. Prin urmare, noi, in calitate de actionar majoritar, nu vom da curs licitatiei pentru aceasta oferta", a declarat Bruno Ettenauer, directorul executiv al S Immo, potrivit unui comunicat.
La data de 1 decembrie 2021, CPIPG and Mountfort Investments au incheiat un acord de cumparare de actiuni privind achizitia de catre CPIPG a tuturor actiunilor in circulatie ale WXZ1 a.s. care detine 11,4% din capitalul social nominal al Immofinanz. Mountfort este un vehicul de investitii detinut de Patrick Vitek, un investitor independent si fiul cel mare al fondatorului CPIPG, Radovan Vitek. In iunie 2021, Immofinanz si S Immo, un alt mare dezvoltator si administrator de proprietati imobiliare din Europa Centrala, cu un portofoliu evaluat la aproape 3 miliarde euro, nu au reusit sa cada de acord cu privire la o potentiala fuziune. Trei noi membri au fost numiti ulterior in consiliul de supraveghere al Immofinanz. Aceste evolutii au inspirat CPIPG sa ia in considerare o posibila preluare a Immofinanz.
Din motive istorice, S Immo detine 14,2% din Immofinanz, in timp ce Immofinanz detine 26,5% din titlurile S Immo, fiind cel mai mare actionar al acesteia, conform Property Forum. CPIPG considera aceasta participatie incrucisata ca fiind ineficienta si incompatibila cu activitatile unui dezvoltator imobiliar. Conducerea ambelor companii a incercat sa gaseasca o solutie la holdingul incrucisat printr-o fuziune sau vanzare, dar nu a reusit sa ajunga la niciun acord.
La 3 decembrie 2021, CPIPG a anuntat achizitia unui pachet de 10,8% din actiunile S Immo. Actiunile au fost cumparate la bloc din piata. In total, CPIPG detine in prezent aproximativ 11,6% din S Immo. In calitate de al doilea cel mai mare actionar, CPIPG considera ca poate influenta pozitiv actiunile strategice ale companiei, inclusiv cedari, reducere de indatorare si o potentiala fuziune cu Immofinanz, daca si cand este momentul potrivit.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter