RO EN
Košík je prázdný

REWE investeste peste 1 miliard de euro in extinderea retelei PENNY pana in 2029

PENNY Romania a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 4,73 miliarde de lei, reprezentand un avans de 19% raportat la 2019, in contextul in care pandemia a generat schimbari in comportamentul consumatorilor romani, motivandu-i sa se indrepte catre produse de calitate la preturi corecte. Compania a inregistrat un profit net de 85 milioane de lei in 2020, in crestere cu 54% comparativ cu anul anterior.
In ceea ce priveste planurile de viitor, PENNY Romania isi propune sa investeasca 5.128 milioane de lei, echivalentul a peste 1 miliard de euro, pana in 2029, in principal prin extinderea retelei sale pana la un total de 619 magazine si 6 centre logistice. Anul acesta, compania vizeaza deschiderea a 25 de magazine in tara si constructia celui de-al patrulea depozit, la Filiasi, judetul Dolj. Totodata, PENNY Romania urmareste remodelarea a 100 de magazine in 2021 si a intregii retele de magazine pana in 2022.
In 2020, PENNY Romania a investit 371 milioane de lei in modernizarea si extinderea retelei de magazine, continuandu-si planurile de expansiune intr-un context dificil. Anul trecut, compania a deschis 20 de magazine in noul format PENNY, incheind anul cu un total de 276 de magazine. Noul format pune accentul pe un design modern si primitor, iar sesiunea de cumparaturi pentru clienti este imbunatatita, datorita zonei extinse pentru produse proaspete, marci proprii pe gustul romanilor, dar si datorita semnalizarii mai vizibile a promotiilor si a categoriilor principale de alimente.
PENNY a intrat pe piata din Romania in anul 2005 cu o politica de achizitii axata pe sortimente de la producatori regionali si colaborari cu producatori locali. In prezent, PENNY sprijinina producatorii locali si incheie parteneriate pe termen lung cu acestia, astfel incat, in urmatorii 3 ani, 60% din sortiment sa aiba ingredientul principal fabricat si procesat intermediar integral in Romania.
Daniel Gross, CEO PENNY Romania, a declarat: „Anul trecut a fost un adevarat test pentru noi. In fata noilor provocari, a trebuit sa ne adaptam rapid, sa fim flexibili, dar totodata fermi in decizii si, mai ales, sa prioritizam siguranta si sanatatea angajatilor si a clientilor nostri. Mai mult ca oricand, oamenii au fost pe primul loc in activitatea noastra in 2020, de la asigurarea conditiilor de igiena si distantare in magazinele noastre si mentinerea unei comunicari deschise cu angajatii, la implicarea in comunitate si sustinerea spitalelor.
Cifrele raportate ne indica faptul ca am trecut testul si totodata ne confirma faptul ca un business sustenabil in Romania prioritizeaza cele de mai sus. Totusi, subliniez ca rezultatele reprezinta consecinta unui efort urias din partea echipei PENNY, care si-a unit fortele. Le multumesc sincer pentru dedicare, implicare si empatie tuturor colegilor!”.
Pe parcursul anului trecut, PENNY a continuat parteneriatele cu organizatii non-guvernamentale, precum Habitat for Humanity, Fundatia World Vision Romania, Salvati Copiii Romania, Crucea Rosie Romania sau Banca pentru Alimente si a incheiat parteneriate noi, de exemplu cu Asociatia Zi de Bine, Solidar Social si Asociatia Adi Hadean. Actiunile de responsabilitate sociala au vizat sustinerea cadrelor medicale si a spitalelor, dar si a comunitatilor vulnerabile si a copiilor aflati in situatii precare. Printre altele, compania a inaugurat centrul comunitar Buftea, construit alaturi de Habitat for Humanity si deschis copiilor din medii defavorizate. Raportul de sustenabilitate al PENNY Romania pentru anul 2020 contine mai multe informatii cu privire la trei teme principale: sortiment sustenabil; energie, clima si resurse; angajati si societate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter