RO EN
Košík je prázdný

ONE United Properties va investi 1,16 miliarde de lei in noi dezvoltari, in anul 2022

One United Properties este unul dintre cei mai mari investitori si dezvoltatori imobiliari din Romania, fiind autorul unor dezvoltari sustenabile rezidentiale, mixte si office deja cunoscute in Bucuresti. Pentru anul 2022, compania va finaliza patru dezvoltari (One Floreasca Vista, One Timpuri Noi, One Modrogan, precum si One Cotroceni Park Office Faza 2) si are alte trei proiecte care vor fi livrate in 2023 (One Verdi Park, One Peninsula si One Cotroceni Park). De asemenea, intentioneaza sa demareze One Lake District si One High District, dar si sa continue extinderea portofoliului de birouri si retail prin tranzactii, precum recenta achizitie a fostei fabrici Ford, acolo unde va dezvolta o suprafata de 13.000 de metri patrati de spatii comerciale. Compania estimeaza ca va investi 1,16 miliarde lei in 2022, capital care va fi folosit exclusiv pentru a aduce valoare suplimentara pentru clienti si actionari. Fondatorii One United Properties investesc in domeniul imobiliar din anul 2000, au dezvoltat prima cladire rezidentiala in 2006 iar, incepand cu anul 2013, au extins marca „ONE”, transformand-o intr-o afacere cu un ritm rapid de crestere.
Dezvoltatorul este listat la Bursa de Valori Bucuresti din 12 iulie 2021.
Interviu cu Mihai Paduroiu, CEO Office Division la One United Properties si manager cu o experienta profesionala de 14 ani pe piata imobiliara din Romania.
 
- Ce tendinta remarcati pe piata noilor dezvoltari imobiliare, in noul context geopolitic si avand in vedere scumpirile din ultima perioada?
- Contextual actual genereaza schimbari in piata imobiliara, insa aceasta are capacitatea de a-si pastra potentialul semnificativ de crestere si consolidare. In special in primele zile de dupa izbucnirea razboiului din Ucraina, am observat o oarecare stare de expectativa, incetinire a tranzactiilor, chiar o dificultate in a evalua decizia de a investi, ceea ce reprezinta, de altfel, o reactie fireasca. De asemenea, scumpirile materialelor si serviciilor se resimt in pretul final al produselor, insa inflatia s-a generalizat la nivelul intregii economii, toti actorii sunt afectati, nu numai sectorul imobiliar. Mentionez ca tot ceea ce a fost precontractat in portofoliul One United Properties ramane la valoarea de semnare initiala, chiar daca intre timp preturile materialelor de constructie si ale serviciilor s-au majorat. Insa, pentru dezvoltarile urmatoare, vom majora preturile in conformitate cu cresterile de pe piata. Nu este o situatie noua, in ultimii 7 ani costurile de constructie au crescut intre 5 si 10% in fiecare an. Ca sa rezum, vorbim de un context in care sunt importante viziunea si inovatia, puterea si viteza de adaptare a calendarului de business.
 
 
- Ce evolutie a avut activitatea companiei in 2021 si ce provocari si oportunitati prevedeti pentru anul in curs?
- 2021 a fost un an de exceptie pentru One United Properties, in special prin prisma listarii la Bursa de Valori Bucuresti, in urma unui IPO de succes finalizat cu atragerea unui capital de 260 de milioane de lei pentru noi investitii imobiliare. De asemenea, am devenit cel mai mare dezvoltator imobiliar listat la BVB, actiunile ONE au fost incluse in indicele BET, care urmareste evolutia celor mai lichide 20 de companii listate, dar si in indicele FTSE Global All Cap, care urmareste cele mai lichide actiuni din lume. In plus, actiunile ONE se afla in top 10 cele mai lichide actiuni de pe BVB. Rezultatele financiare ale companiei descriu stabilitatea si maturitatea sa, ele reprezentand o ancora a strategiei noastre. Pentru 2021 am raportat venituri consolidate de 1,12 miliarde lei, in crestere cu 109% fata de rezultatul din 2020, un prag istoric pentru companie, si un profit brut consolidat ce a crescut cu 192%, ajungand la 604,4 milioane de lei. Noi consideram ca oportunitati exista mereu si ca ele trebuie analizate cu grija de fiecare data, intr-un scenariu conservator din punct de vedere al veniturilor. In acest fel, investitorii au garantia ca toate cladirile vor fi, mereu, dezvoltate responsabil, sustenabil si profitabil. Pentru anul in curs, estimam finalizarea urmatoarelor dezvoltari: One Floreasca Vista, One Timpuri Noi, One Verdi Park, One Modrogan, One Cotroceni Park Office Park faza 2, precum si demararea a doua dezvoltari importante de regenerare urbana, care vor reda orasului si patrimoniului doua imobile incarcate de istorie – hala Ford, integrata cu functiune comerciala in dezvoltarea mixta One Floreasca City, si One Athénée, cladire istorica ce va fi restaurata si transformata intr-o dezvoltare emblematica a companiei.
 
 
- Referitor la dezvoltarile nZEB: ce observati la un an de la intrarea in vigoare a noilor standarde?
- Toate dezvoltarile One United Properties au un nivel foarte ridicat de sustenabilitate, deci noile prevederi nu ne-au afectat in niciun fel. Noi construim dupa standarde de sustenabilitate inca de la primele dezvoltari, cand piata nu era atat de interesata de astfel de norme. Toate dezvoltarile noastre rezidentiale primesc certificare Green Gomes din partea Romania Green Building Council, in vreme ce cladirile de birouri beneficiaza de cele mai riguroase certificari in materie de eficienta energetica si siguranta la locul de munca, precum LEED Platinum sau WELL Healt & Safety. De exemplu, One Tower, cladirea de birouri parte a dezvoltarii multifunctionale One Floreasca City, este prima cladire de birouri din Romania care obtine certificarea LEED v4 Platinum Building Design and Construction, nivelul superior prevazut de aceasta certificare. Acordam asadar o atentie sporita acestui capitol si suntem pionieri in acest sens. Anul acesta am anuntat si un parteneriat pentru certificarile LEED ZERO CARBON si cu Veolia Romania Solutii Integrate pentru implementarea de solutii de eficientizare energetica sustenabile in dezvoltarile noastre rezidentiale - asa cum vor fi, de exemplu, dezvoltarile One Peninsula si One Lake District, care vor beneficia de un sistem de incalzire si racire geoexchange.
 
 
- Ce obiective aveti pe termen mediu si lung pe piata din Romania?
- Strategia pe termen lung este sa construim si sa administram un portofoliu echilibrat de dezvoltari multifunctionale integrate facil si eficient in tesutul urban si care sa indeplineasca toate nevoile noilor generatii - flexibilitate, tehnologie, wellness. Sectorul imobiliar din Romania are un potential mare de crestere si consolidare, care ar putea fi accelerat de o infrastructura bine pusa la punct. De asemenea, lipsa unei viziuni globale pentru urbanism isi face si ea simtita prezenta, cred ca atat in randul specialistilor din domeniu, cat si printre locuitorii, in special, ai Bucurestiului.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter