RO EN
Košík je prázdný

ONE United Properties isi dubleaza profitul si ajunge la afaceri de 908 milioane lei

One United Properties, principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidentiale, de birouri si mixte de ultima generatie din Romania, raporteaza o cifra de afaceri consolidata de 908,8 milioane de lei in primele noua luni ale anului 2022, in crestere cu 45% fata de aceeasi perioada a anului 2021. Profitul brut s-a dublat fata de anul trecut, ajungand la 479,5 milioane de lei, in timp ce profitul net a crescut cu 120%, la 421,1 milioane de lei. Grupul a investit continuu in anul 2022 in piata imobiliara romaneasca, mentinand in acelasi timp o pozitie de numerar solida de 694,7 milioane de lei, in crestere cu 37% fata de inceputul anului. La 30 septembrie 2022, indicatorul de indatorare brut (loan-to-value) era de 31%.
„Cel de-al treilea trimestru al anului a adus o noua serie de cresteri semnificative la nivel de venituri pentru One United Properties, pe fondul demararii vanzarilor la noile dezvoltari autorizate, One Herastrau Vista si One Lake Club, precum si datorita vanzarilor continue pentru dezvoltarile care vor fi livrate in anul 2023. Accesarea imprumutului pentru achizitia cladirii de birouri One Victoriei Plaza si a altor finantari pentru diverse dezvoltari au condus la o usoara crestere a indicatorului loan-to-value brut, la 31% in T3 2022. Cu toate acestea, mentinem efectul de levier scazut al Grupului in comparatie cu alte companii similare din Europa. Cel mai important, datoria neta la T3 2022 este de 100 de milioane de lei, reprezentand doar 2,4% din activele contabile totale ale One United Properties, care se ridica la 4,1 miliarde de lei. Suntem increzatori ca acesti indicatori, care confirma pozitia solida a afacerii noastre, sunt recunoscuti si de actionarii nostri, mai ales daca analizam din perspectiva evolutiei pretului actiunii ONE de la inceputul anului si pana in prezent, net superioara fata de celelalte companii europene publice imobiliare. De asemenea, volatilitatea pretului unei actiuni ONE este la un nivel mult mai redus comparativ cu acestea”, a declarat Victor Capitanu, co-CEO al One United Properties.

Crestere de 15% a veniturilor obtinute din vanzarea de locuinte
Cresterea cifrei de afaceri a fost sustinuta de o majorare cu 15% a veniturilor din vanzarea proprietatilor rezidentiale, care au ajuns la 597,7 milioane de lei in primele noua luni 2022. Venitul net din proprietati rezidentiale a crescut cu 56% fata de anul trecut, ajungand la 278,3 milioane de lei, datorita faptului ca dezvoltarile majore se apropie de finalizare. Acest lucru a generat o marja neta de 47%, o apreciere de 12pp comparativ cu primele noua luni din 2021.
In primele noua luni din 2022, One United Properties a vandut 260 de apartamente cu o suprafata totala de 24.505 mp, 544 de locuri de parcare si alte tipuri de unitati pentru o suma totala de 103,8 milioane de euro. La 30 septembrie 2022, 83% din apartamentele in curs de dezvoltare erau vandute, incluzand One Lake Club Faza 2 si One Herastrau Vista, cele mai noi dezvoltari disponibile pentru vanzare. Excluzand cele 258 de unitati rezidentiale nou adaugate la vanzare in T3 2022, ponderea apartamentele pre-contractate se ridica la 89%. Sumele de incasat in baza contractelor incheiate cu clientii la 30 septembrie 2022 reprezinta 189 de milioane de euro pana in 2024, dintre care 44 de milioane de euro in T4 2022, 135 de milioane de euro in 2023 si 10 milioane de euro in 2024.
„In T4 2022, au fost adaugate 1.759 de noi apartamente in portofoliul echipei de vanzari, ca urmare a primirii autorizatiilor pentru One Mamaia Nord 2, One High District, One Floreasca Towers, One Lake Club Faza 1 si a deciziei de a transforma una din cele doua cladiri de birouri One North Gate in dezvoltarea rezidentiala One North Lofts, pentru care suntem in curs de obtinere a autorizatiei de construire. Inainte de sfarsitul anului, estimam ca vom primi autorizatia de constructie si pentru One Lake District, o noua comunitate One care va gazdui inca 2.000 de familii. Dosarul pentru obtinerea autorizatiei pentru One Lake District a fost deja depus la autoritatile relevante si avem confirmarea ca este 100% complet. Prin urmare, consideram ca problema temporara cu privire la stocul disponibil a fost rezolvata, iar in prezent ne axam pe livrarea dezvoltarilor aproape finalizate, precum One Verdi Park si One Floreasca Vista, dar si pe accelerarea lucrarilor la noile dezvoltari autorizate, pentru care observam o cerere tot mai ridicata”, a declarat Andrei Diaconescu, co-CEO al One United Properties.

Veniturile din chirii au crescut de 30 de ori
Veniturile din chirii, care includ veniturile generate de segmentul de birouri si diviziile de retail, au inregistrat o crestere semnificativa, de 30 de ori, ajungand la 41,7 milioane de lei. Aceasta crestere a fost determinata de veniturile provenite de la chiriasii de la One Tower, cladire inchiriata 100% la 30 septembrie 2022, One Cotroceni Park Faza 1, grad de inchiriere de 83% la 30 septembrie 2022, dar care nu genereaza inca venituri integral, deoarece o mare parte a chiriasilor se afla inca in faza de amenajare. Veniturile din chirii includ si veniturile generate de One Victoriei Plaza, cladire de birouri achizitionata in T3 2022 si inchiriata 100%, precum si impactul rezultatelor generate de chiriile de la Bucur Obor, care sunt consolidate in cadrul diviziei de proprietati comerciale. Conducerea estimeaza ca veniturile din chirii vor continua sa creasca la nivel de trimestru, aducand o pondere si mai semnificativa in T4 2022, datorita cladirilor One Victoriei Plaza si Eliade Tower, iar incepand cu 2023 si datorita One Cotroceni Park Faza 1, care va incepe sa genereze chiria integrala, precum si odata cu inceperea mutarii chiriasilor in One Cotroceni Park Faza 2 (grad de pre-inchiriere de 52%, dezvoltare inca nefinalizata).
In primele noua luni din 2022, ONE a fost a 9-a cea mai tranzactionata actiune din punct de vedere al lichiditatii absolute, inregistrand tranzactii de 175,4 milioane de lei si a 13-a dupa lichiditatea raportata la free-float. Capitalizarea bursiera la 30 septembrie 2022 a fost de 3,2 miliarde de lei, ceea ce face din One United Properties cea mai valoroasa companie antreprenoriala listata la Bursa de Valori Bucuresti. In primele noua luni din 2022, o perioada volatila pentru piata de capital, actiunile ONE au inregistrat o performanta mai buna decat indicele de referinta BET, oferind un randament total de -8,7%, o performanta mai buna in comparatie cu BET-TR (-10,5%), precum si cu principalii indici imobiliari (indicele EPRA -39,5%, indicele ELUK -37,8%, indicele SX86P -41,6%).
Incepand cu data de 19 septembrie 2022, actiunile One United Properties au fost avansate in cadrul FTSE Global Equity Index Series for Emerging Europe, trecand de la categoria small cap la cea mid-cap, reflectand cresterea capitalizarii bursiere, precum si lichiditatea solida a actiunilor ONE.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter