RO EN
Košík je prázdný

ONE United Properties anunta receptia la Faza I a ansamblului One Cotroceni Park

Compania One United Properties S.A., unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidentiale, de birouri si mixte de ultima generatie din Romania, listata pe Piata Principala a Bursei de Valori Bucuresti (simbol ONE), confirma receptia pentru Faza I a dezvoltarii One Cotroceni Park, cladire de birouri si de spatii comerciale. Faza I a dezvoltarii are o suprafata inchiriabila bruta (GLA) de 46.000 mp. In acest moment, 75% din spatiile de birouri si comerciale au fost inchiriate.
One Cotroceni Park este cel mai mare proiect de regenerare urbana din Bucuresti, cu functionalitati mixte, format dintr-o zona rezidentiala cu peste 850 de apartamente, precum si doua cladiri de birouri si spatii comerciale, livrate in doua faze. Faza I a componentei office de la One Cotroceni Park a fost finalizata la sfarsitul anului 2021. Totodata, dezvoltatorul One United Properties a inceput lucrarile si la Faza II a proiectului, lucrari care acopera la acest moment structura + 8 niveluri. Faza II cu o suprafata inchiriabila bruta de 35.000 mp va fi livrata in 2022.
„Prin One Cotroceni Park propunem un concept de ultima generatie care inglobeaza in mod ideal spatiul de lucru, locuinta, cumparaturile, toate intr-o dezvoltare sustenabila ce redefineste conceptele clasice imobiliare. Acest amplu proiect de regenerare urbana aduce valoare comunitatii locale si Bucurestiului insusi, deoarece imaginea orasului va creste la un nivel comparabil cu cel al metropolelor de top din lume. Iar acesta este un alt pas pe care il facem catre credo-ul nostru – acela ca Bucurestiul ar trebui sa devina un oras global”, spune Mihai Paduroiu, CEO Office Division One United Properties.
Situat in Cotroceni, una dintre cele mai renumite si cautate zone din Capitala, conceptul aduce pe piata un business park unic, ce ofera companiilor aflate in cautarea unei solutii de eficientizare a sediului spatii moderne si certificate, cu acces la numeroase servicii si facilitati integrate. Dezvoltarea beneficiaza de precertificare LEED Platinum v4, care atesta functionarea durabila si impactul minim asupra mediului si se afla in curs de obtinere a certificarii WELL Health and Safety, care evalueaza sanatatea si bunastarea la locul de munca.
Printre companiile care vor avea sediul la One Cotroceni Park se numara Superbet, cel mai mare operator de pariuri sportive din Romania si in primii 30 din lume, Deutsche Bahn Cargo Romania, subsidiara romana a celui mai mare transportator feroviar din Europa, sau SII Romania, companie multinationala specializata in servicii de dezvoltare software (digital si inginerie) si IT outsourcing.
Conceput intr-o abordare holistica de tipul Live / Work / Play, One Cotroceni Park se contureaza ca un adevarat oras in oras, in care atat angajatii, cat si rezidentii vor beneficia de facilitati integrate: spatii verzi, restaurante, piste de alergare si ciclism, cafenele, sala de gimnastica, piscina, farmacie, gradinita, servicii de curatenie, cinema, birouri dinamice, apartamente moderne si facilitati educationale.
In prezent, portofoliul companiei One United Properties include 101.000 mp de spatii de birouri in cadrul cladirilor One Tower, One Cotroceni Park Faza I, One North Gate si One Herastrau Office.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter