RO EN
Košík je prázdný

JLL: Intra noi investitori institutionali pe segmentul rezidential multi-familial

Sectorul rezidential ramane un pilon de sustinere extrem de puternic in piata imobiliara locala prin faptul ca ofera un grad ridicat de siguranta, o lichiditate mai buna si un randament atractiv, in actualul context.
Pandemia a acutizat probleme anterioare ale spatiului locativ, iar eficientizarea suprafetelor a fost luata acum mult mai mult in calcul de catre cumparatori in detrimentul locatiei propriu-zise, arata o analiza a companiei de consultanta JLL Romania.
Una dintre solutiile pragmatice de context se defineste prin reorientarea anumitor proiecte de birouri in dezvoltari mixte, cu o componenta rezidentiala. Observam aceasta tendinta atat in cazul unor proiecte de birouri deja construite, unde se urmareste reconvertirea acestora in spatii locative, dar si in cazul fazelor neincepute inca, regandite in produse rezidentiale.
O alta tendinta din piata este aparitia locuintelor destinate strict inchirerii (proiecte de tip built-to-rent), un produs ce asigura venituri stabile din inchirieri ulterioare.
"Necesitatea unei diversificari a surselor care genereaza venituri a definit o noua strategie de investitii rezidentiale prin achizitia mai multor unitati deodata, adica a pachetelor de apartamente dintr-unul sau din mai multe proiecte rezidentiale. Investitorii locali sunt interesati de astfel de achizitii, iar ca profil al cumparatorilor, vorbim de cele mai multe ori de antreprenori, cu un capital realizat in alte industrii si redirectionat spre imobiliare", a declarat Flavius Pop, senior consultant Living Department JLL Romania.
Pachetele de apartamente reprezinta o investitie foarte atractiva, cu un management usor, risc scazut, care vin din particularitatea fiecarei unitati locative de a genera venituri, independent de celelalte si unde se urmareste atat stabilitatea veniturilor din chiriile obtinute, cat si aprecierea valorii unitatilor pe termen mediu spre lung.
"Toate aceste tendinte au creat premisele ideale pentru intrarea pe piata a investitorilor institutionali din segmentul multi-familial. Aceste fonduri se raporteaza la volume mari de unitati, de ordinul sutelor sau chiar miilor de unitati, generatoare de venituri, cu randamente de minim 6,5-7%. Romania a devenit extrem de atractiva in contextul in care piata europeana are prea putine exemple de randamente ce depasesc 3%. Polonia inregistreaza circa 5,5%, iar in Bucuresti exista proprietati care genereaza chiar si 7% - 8% randament", a adaugat Flavius Pop.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter