RO EN
Košík je prázdný

INCERTITUDINEA este singura "certitudine" ce poate fi depasita prin flexibilitate

Conjunctura actuala in domeniul constructiilor este extrem de complexa, iar speculatiile despre iminenta unei noi crize economice sunt tot mai dese. Orice expert stie insa ca intrarea pe un trend economic descendent este imposibil de prezis cu precizie, singura estimare realista putandu-se baza cel mult pe observarea informatiilor statistice disponibile. Pe de alta parte, ciclicitatea este un fenomen absolut normal, dupa perioade de crestere urmand unele de declin. Pentru a minimiza riscul de a fi surprinsi nepregatiti de urmatoarea recesiune, indiferent de momentul in care evenimentul respectiv va avea loc, managerii cu adevarat responsabili trebuie sa asigure o mare elasticitate (adaptabilitate) companiilor ale caror operatiuni le gestioneaza, iar pregatirea pentru declin trebuie sa inceapa in momentul imediat urmator finalizarii evenimentului precedent. Aceasta este strategia sanatoasa pe care o recomanda economistii responsabili si care poate asigura traversarea, in conditii de relativa siguranta, a perioadelor mai putin favorabile din punct de vedere financiar. Practic, incercarea de previziune a momentului in care se va declansa o noua criza este doar o pierdere de timp si, la limita, chiar o capcana unde pot cu usurinta cadea cei mai putin avizati, care chiar au incredere in „specialistii” care au reusit sa prezica foarte exact sapte din ultimele trei evenimente macroeconomice majore! In realitate, in mediul actual de afaceri dominat de globalizare si digitalizare, volatilitatea a devenit un veritabil laitmotiv, cu care firmele ar fi trebui deja sa se familiarizeze. Desigur, analiza scenariilor posibile reprezinta inca un exercitiu util si obligatoriu pentru a asigura un mediu favorabil evaluarii unor anumite incertitudini inerente, dar aceasta nu ofera garantii ca rezultatele obtinute se vor transpune automat in practica. Pentru cei care urmaresc cu obstinatie viitorul afacerilor, sunt utile catva observatii. De exemplu, experienta castigata in ultimele decenii arata ca firmele au un comportament diferit cu ocazia crizelor, de regula 10% dintre acestea iesind fortificate dintr-un astfel de eveniment. Intamplator sau un, castigatoare sunt tocmai acele societati care dovedesc cea mai mare flexibilitate. Aceasta caracteristica le ajuta sa reactioneze mai rapid la schimbarile pietei, sa abordeze cu mai mult curaj situatiile negative si sa le exploateze cu abilitate. Concluzia este simpla: unica certitudine este reprezentata de incertitudinea mediului economic actual, cu perspective de mentinere pe termen lung a acestei stari, iar solutia acceptabila pentru asigurarea succesului este constituita de actiune, pentru a asigura pozitionarea pe valul nesigurantei si nu sub acesta, acolo unde riscul de sufocare este maxim.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter