RO EN
Košík je prázdný

IMPACT SA: Vanzari de peste 100 milioane de lei, in primele noua luni ale anului

Impact Developer & Contractor SA a vandut, in primele noua luni ale anului in curs, 210 locuinte si dependintele (parcari, curti) in valoare totala de 100,55 milioane de lei, in crestere cu 63% fata de aceeasi perioada din 2018. Pe langa cele 210 contracte de vanzare-cumparare, la data de 30 septembrie 2019 erau semnate si contracte de pre-vanzare si rezervari pentru 334 de apartamente, cu o valoare cumulata de aproximativ 163,5 milioane de lei, in cadrul ansamblurilor Greenfield Baneasa si Luxuria Domenii. Conform datelor companiei, valoarea acestora va fi evidentiata ca venituri in urmatoarele trimestre. Profitul operational obtinut (EBITDA) in intrvalul analizat a inregistrat o crestere de 189% fata de perioada echivalenta din 2018, reprezentand cel mai bun rezultat la noua luni inregistrat de companie, in ultimii 10 ani. 
"Rezultatele confirma inca o data succesul proiectelor existente, Greenfield si Luxuria. Ne bazam in continuare pe un interes puternic, atat din partea investitorilor imobiliari, cat si a consumatorilor finali, astfel incat avem incredere ca vom sustine aceasta crestere si in trimestrul al patrulea. Contam pe finalizarea in scurt timp a procesului de autorizare a urmatoarelor faze de dezvoltare din Greenfield si a proiectului Boreal Plus din Constanta, ce marcheaza inceputul unei noi etape de expansiune a companiei prin dezvoltarea a peste 5.000 de locuinte si 6.000 mp de spatii comerciale, impreuna cu facilitati esentiale pentru comunitatile create, precum spatii de recreere si relaxare, unitati de invatamant public sau facilitati de transport in comun", a declarat Bogdan Oslobeanu, CEO al grupului Impact.   
Locuintele tranzactionate in perioada mentionata au totalizat o suprafata construita de 19.172 mp, cu 45% mai mare decat cea a unitatilor vandute in primele noua luni din 2018 (13.201 mp), mixul fiind alcatuit in principal din apartamente cu 3 si 4 camere. Majoritatea locuintelor (209) au fost vandute in Greenfield Baneasa, cel mai mare ansamblu rezidential din sectorul 1 al Capitalei.
 
Prima etapa a Luxuria Domenii se apropie de finalizare; lucrarile la faza a doua continua
In aceasta perioada, Impact continua lucrarile la constructia primelor doua faze ale ansamblului Luxuria Domenii Residence, care au ca termen de finalizare ultimul trimestru al acestui an, respectiv trimestrul al treilea din 2020. La data de 30 septembrie 2019, primele doua faze sunt contractate in proportie de 44% (60% prima faza si 30% a doua etapa). Luxuria Domenii Residence se adreseaza segmentului premium al pietei rezidentiale. Proiectul a fost demarat in anul 2018, se dezvolta in trei faze, pe o suprafata de aproximativ 2,25 ha si include 630 de apartamente, cu livrare pana in a doua jumatate a anului 2021. 

Urmatoarele 4.300 de locuinte din cadrul Greenfield, in etapa de avizare
In trimestrul al treilea al acestrui an, Impact SA a finalizat lucrarile de constructie pentru ultimele 192 de apartamente cu 2, 3 si 4 camere, aferente fazei a treia de dezvoltare a ansamblului Greenfield. La 30 septembrie 2019, erau contractate peste 90% din cele 2.548 de apartamente construite in primele trei etape de dezvoltare a cartierului. De asemenea, au fost continuate demersurile pentru obtinerea PUZ-ului pentru Greenfield IV (aproximativ 1.900 de apartamente) si Greenfield V (peste 2.400 de locuinte). Greenfield IV va cuprinde centrul comunitar Greenfield Plaza, care va include un Strip Mall, zona de office, centru SPA, sala de sport, scoala si gradinita, dar si un terminal STB. Aceste noi faze vor fi proiectate pentru a include facilitati Smart City si constructii care sa poata fi incadrate in categoria cladirilor verzi, minimizand consumurile de energie si utilizand energie din surse regenerabile, care sa conduca la reducerea amprentei de carbon aferente. 
***
Infiintata in 1991, Impact este prima companie de real-estate 100% privata din perioada post-comunista. In cei 28 de ani de activitate, societatea a dezvoltat 16 ansambluri rezidentiale in Bucuresti si in tara, insumand peste 450.000 mp construiti si mai mult de 4.000 de unitati livrate. Cel mai mare proiect este Greenfield Baneasa, demarat in 2007, unde pana in prezent au fost construite peste 2.548 de locuinte. In 2018, prin compania Bergamot Developments, Impact a inceput lucrarile la Luxuria Domenii Residence, situat in zona de nord a Capitalei, intre Bd. Expozitiei si strada Aviator Popisteanu. Proiectul se dezvolta pe un teren de 22.500 mp si va include 630 de apartamente pana la finalul anului 2021. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter