RO EN
Košík je prázdný

IMPACT SA a atribuit un nou contract pentru constructia de blocuri in Greenfield

Impact SA a atribuit un contract de 6,3 milioane de euro (inclusiv TVA) companiei Devbon, din Bucuresti, pentru constructia a 6 blocuri noi in cadrul ansamblului Greenfield, pe care il dezvolta in zona de nord a Capitalei. Contractul prevede executia tuturor lucrarilor de constructii, instalatii si montaj de echipamente si utilaje necesare, in vederea finalizarii si livrarii "la cheie" a celor sase imobile (S+P+4E si S+P+5E).
La inceputul lunii decembrie 2016, Impact SA a mai atribuit un contract in valoare de 6,7 milioane de euro (inclusiv TVA) pentru constructia altor 6 blocuri in cadrul Greenfield, companiei DAS SRL, din Iasi.
Conform datelor dezvoltatorului, in prezent se afla in executie Ansamblul Platanilor, ce constituie etapa a doua a proiectului rezidential Greenfield si se lucreaza, in paralel, la executia a 21 de blocuri (S+P+4E si S+P+5E), ce vor fi definitivate pana la finele lunii ianuarie 2017. Ulterior, vor mai fi construite alte 18 blocuri in cadrul aceleiasi etape, lucrari estimate a fi initiate in curand. In total, Ansamblul Platanilor va avea 39 de blocuri cu 888 de apartamente si va fi ridicat in urma unei investitii de 44 milioane de euro.
Planurile pentru anii urmatori ale dezvoltatorului includ, in total, constructia a circa 7.165 de locuinte in trei ansambluri rezidentiale - Greenfield (etapele a doua si a treia, cu 888, respectiv 3.155 de apartamente), Barbu Vacarescu Project (588 de locuinte) si Greenfield Ghencea (2.434 de unitati) -, pe care le va realiza in Bucuresti.
Potrivit celor mai recente date financiare transmise Bursei de Valori Bucuresti, Impact SA a inregistrat venituri operationale de 123,4 milioane de lei (circa 27,3 milioane de euro) in primele noua luni ale anului in curs, in crestere cu 49% fata de aceeasi perioada din 2015. Profitul brut s-a plasat, in acelasi interval, la 27,9 milioane de lei, fiind de aproape trei ori mai mare fata de cel consemnat in perioada similara din 2015.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter