RO EN
Košík je prázdný

IMPACT Developer tinteste demararea a inca 8 proiecte rezidentiale noi pana in 2027

Impact Developer & Contractor SA tinteste dezvoltarea a 1,25 milioane mp, respectiv peste 10.000 de locuinte din segmentul mediu - accesibil, cu o valoare de piata estimata la 1,4 miliarde euro fara TVA, pana in 2027.
Planul de dezvoltare al companiei pentru urmatorii 6 ani include finalizarea proiectelor in curs de executie si demararea a 8 proiecte noi, in principal pe terenurile existente actualmente in portofoliu. In linie cu dezvoltarile anterioare, noile proiecte rezidentiale vor fi dezvoltate pe suprafete mari de teren, in locatii remarcabile, cu vecinatati verzi, construite la standarde nZEB si BREEAM Excellent, folosind principii sustenabile si tehnologii durabile, respectiv utilizand surse alternative de energie, solutii „smart city”, solutii de mobilitate electrica. Proiectele vor oferi servicii de prima necesitate integrate in cadrul centrelor comunitare, inclusiv servicii digitalizate de management al proprietatii.
Planul de dezvoltare pentru urmatorii ani este focusat pe constructia de locuinte la un pret accesibil, care integreaza elemente ce favorizeaza atat un stil de viata sanatos in zone verzi, cat si o viata sociala si culturala activa pentru membrii comunitatilor.
Pentru a sustine planul de dezvoltare pe termen mediu, compania intentioneaza sa utilizeze mai multe instrumente de finantare, precum emiterea de actiuni noi, emiterea de obligatiuni corporative verzi listate si credite bancare. In aceasta directie, recent, actionarii companiei au delegat si autorizat Consiliul de Administratie sa majoreze capitalul social in decurs de un an, prin una sau mai multe emisiuni de actiuni ordinare, cu o valoare nominala de pana la 193,75 milioane de lei, care la valoarea de piata de la data de 31 august 2021, ar putea aduce un capital suplimentar de peste 100 milioane de euro.
„Suntem increzatori ca ne vom atinge obiectivele pe termen mediu, dispunand de portofoliu solid de terenuri, know-how, potential de finantare si echipa de profesionisti. Suntem motivati de reusitele obtinute pana acum si de increderea acordata de catre investitori, care ne-au ajutat sa depasim de curand borna de 1 miliard de lei capitalizare bursiera. Suntem pregatiti sa ducem compania intr-o etapa de dezvoltare accelerata”, a declarat Constantin Sebesanu, CEO al Impact Developer & Contractor.
Impact a demarat deja expansiunea la nivel national, urmand ca pana la finalul anului sa activeze dezvoltarea a peste 2.707 unitati locative in Bucuresti, Constanta si Iasi.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter