RO EN
Košík je prázdný

IMPACT a vandut locuinte in valoare de 24 milioane de euro, in primul semestru

In primele sase luni ale acestui an, dezvoltatorul Impact Developer & Contractor SA a incheiat peste 300 de contracte si antecontracte de vanzare pentru apartamentele din ansamblul rezidential Greenfield Baneasa, acestea avand o valoare cumulata de 23,85 milioane de euro (inclusiv TVA). "Acesta este cel mai bun rezultat inregistrat de companie din 2008 pana in prezent, la sase luni de activitate. In medie, au fost contractate lunar 50 de apartamente, cu un record de vanzari de 72 de locuinte, in luna martie a.c. Cele mai cautate au fost apartamentele cu doua camere (175 de unitati), care sunt momentan vandute aproape in totalitate, urmate de cele cu trei camere (103 de locuinte)", se arata intr-un comunicat oficial al Impact. Conform datelor companiei, circa 28% din tranzactii au fost realizate prin intermediul programului Prima Casa.
Apartamentele sunt localizate in Ansamblul Salcamilor, ce reprezinta a doua faza a proiectului Greenfield si a fost dezvoltata in perioada 2014 - 2016, avand o suprafata totala a terenului de 7 hectare, 35 de blocuri cu 924 de apartamente. Gradul de ocupare din Greenfield a ajuns, astfel, la 85%, avand aproape 3.000 de rezidenti, in acest moment.
Greenfield este cel mai mare proiect dezvoltat in Sectorul 1 al Capitalei, fiind incadrat pe doua laturi de padurile Baneasa si Tunari. Inceput in 2007, proiectul a fost planificat a se dezvolta in mai multe faze, avand ca termen de finalizare anul 2022. Complexul are o suprafata totala de 60 de hectare si totalizeaza peste 6.000 de locuinte.
***
Impact Developer & Contractor SA este primul si unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari privati de pe piata din Romania. Compania a fost infiintata in 1991, prin subscriptie publica, iar din anul 1996 a fost listata la Bursa Romana de Valori Bucuresti. Cu o experienta de 25 de ani in constructia si dezvoltarea de proiecte rezidentiale si de birouri, Impact a construit 16 ansambluri rezidentiale, cu peste 3.500 de unitati livrate, in Bucuresti, Constanta, Oradea si Ploiesti. Potrivit datelor proprii, Impact este compania care a lansat conceptul de "complex rezidential" in Romania, in anul 2001.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter