RO EN
Košík je prázdný

IMMOCHAN vizeaza dezvoltarea de proiecte noi, in Bucuresti, Sibiu si Craiova

Conducerea Immochan Romania, divizia de dezvoltare imobiliara a grupului Auchan, si-a anuntat intentia de a dezvolta trei proiecte noi, de retail sau mixte, in Bucuresti, Sibiu si Craiova. Investitiile vor fi de dimensiuni reduse, pe modelul centrelor de proximitate si, in prezent, dezvoltatorul analizeaza fezabilitatea proiectelor pentru a demara procedurile de achizitie a terenurilor. "Am identificat terenurile, chiar daca nu le avem inca in proprietate, si suntem in etapa in care studiem fezabilitatea proiectelor. Vor fi centre de proximitate, de cartier, si din cele trei investitii numai una va fi exclusiv de retail, iar celelalte doua mixte. Complexul din Bucuresti va avea functiuni mixte si va fi situat in apropierea unei statii de metrou", a declarat Tatian Diaconu (foto), CEO al Immochan Romania.
Dupa finalizarea centrului comercial Coresi Shopping Resort - Brasov, Immochan s-a asociat cu Avantgarden Immo Invest, companie detinuta de Daniela Kasper, in vederea dezvoltarii unui ansamblu rezidential cu 3.000 de locuinte, sub numele Coresi Avantgarden. In prezent, pe santier se afla in constructie 13 blocuri (S+P+5E), cu 570 de apartamente, dintre care 564 au fost deja vandute, in stadiul de proiect.
"Avem o cerere foarte mare, dar intentionam sa mentinem ritmul de constructie de 12-13 blocuri pe an. Nu vrem nici sa vindem mai mult in faze incipiente, pentru a nu decala foarte mult termenele dintre contractare si livrare", a mai spus Tatian Diaconu.
Primele trei blocuri din Coresi Avantgarden vor fi definitivate in luna iunie 2017, Immochan anuntand ca vrea sa livreze cate trei blocuri la fiecare trei luni, conditii in care termenul de finalizare a intregului proiect din Brasov ar fi de 6 ani, adica pana in 2022. "Nu putem inainta cu exactitate un termen de finalizare, deoarece este un proiect de anvergura, dezvoltat intr-o perioada extinsa de timp si datele se pot modifica in functie de conditiile pietei", a precizat managerul Immochan.
 
Investitii de 10 milioane de euro in reconfigurarea a cinci centre comerciale
In 2017, Immochan mai are un plan de investitii de circa 10 milioane de euro in reconfigurarea si modernizarea centrelor comerciale din Baia Mare (aflat in constructie), din zona de sud a Timisoarei, precum si a celor din Constanta, Cluj-Napoca si Pitesti. "O mare parte din centrele comerciale administrate de Immochan se afla intr-un proces de modernizare. Cele din Oradea si Satu Mare au trecut deja prin acest proces si poarta emblema Aushopping. In 2017, vom continua procesul de transformare a cinci centre comerciale reprezentand 30.000 mp si o investitie totala de 10 milioane de euro. Ca urmare a acestei transformari, centrele comerciale vor atrage noi parteneri locali si internationali si vor imbunatati experienta oferita locuitorilor din comunitatile carora se adreseaza", a declarat Raluca Crisan, directorul de marketing al Immochan Romania.
***
In cei cinci ani de activitate pe piata imobiliara din Romania, dezvoltatorul a investit, in total, circa 170 milioane de euro. Cu operatiuni preponderent in zona de retail, Immochan detine, alaturi de partenerul francez Auchan, 23 de centre comerciale la nivel national si gestioneaza un portofoliu de 1.200 de parteneri si 150.000 mp inchiriabili.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter