RO EN
Košík je prázdný

IBB isi creste productia de betoane si vrea sa dezvolte 200 de noi locuinte anual

Grupul germano-roman IBB Holding, cu activitati de productie a materialelor de constructii si executie de lucrari, a incheiat anul 2021 cu o cifra de afaceri de 119 milioane de euro, pentru anul in curs conducerea companiei estimand o crestere de 17%. Prognoza este confirmata de rezultatele din primul trimestru, cand rulajul a crescut cu 15% fata de perioada corespunzatoare din 2021. Productia de materiale de constructii reprezinta 10% din cifra de afaceri anuala, in timp ce proiectele de infrastructura, inginerie civila si constructii rezidentiale au o pondere de 90%.
Grupul IBB include 8 companii, o gama variata de servicii si resurse, precum si un portofoliu impresionant de constructii finalizate in cei peste 10 ani de activitate.
In prezent, IBB Holding detine o fabrica in Pantelimon, echipata cu o statie de productie a betonului cu o capacitate de 210.000 mc/an beton civil, beton rutier si agregate stabilizate cu ciment, precum si o statie de productie mixtura asfaltica cu o capacitate de 200.000 tone/an. De asemenea, compania a demarat procedurile de autorizare pentru o noua statie de productie a betoanelor, ce va fi localizata in Pipera, cu o capacitate de minimum 160.000 mc/an. In zona de executie, IBB are in lucru proiecte rezidentiale proprii, precum iResidence, demarat recent, si o serie de proiecte de infrastructura. De asemenea, grupul are in plan o investitie de 220 milioane euro intr-un proiect nou, in proximitatea iResidence, dar si dezvoltarea unui complex de locuinte la Cluj. Obiectivul companiei este de a livra cel putin 200 de apartamente anual.
Interviu cu Ion Craciunescu, General Manager la IBB Holding Group si manager cu o experienta profesionala de peste 30 de ani pe piata imobiliara si de constructii.
 
- Cum a evoluat activitatea de constructii in primele 5 luni din 2022 si cum credeti ca se va dezvolta aceasta in 2022?
- Primele 5 luni ale anului 2022 au fost, din punct de vedere financiar, sub obiectivele noastre de crestere. Perioada este dificila pentru industria de constructii din cauza scumpirii materialelor, a instabilitatii preturilor si a termenelor foarte mari de livrare, mai ales la materialele metalice. Grupul IBB Holding, insa, s-a axat pe mai multe linii de dezvoltare si activeaza pe pietele din doua tari. Reusim sa nu resimtim atat de tare impactul regresiei economice generate de contextul geopolitic actual. Chiar daca anticipam noi cresteri de preturi atat pentru materiale, cat si pentru servicii, ramanem optimisti. Consideram ca piata este imprevizibila momentan si este prematur sa anticipam un termen pentru stabilizare.
 
 
- Ce capacitate de productie detineti si cum v-au afectat cresterile de preturi din ultima perioada?
- In momentul de fata, dispunem de o baza de productie localizata in Pantelimon (judetul Ilfov), echipata cu o statie de productie a betonului avand o capacitate de 210.000 mc/an beton civil, beton rutier si agregate stabilizate cu ciment, precum si o statie de productie mixtura asfaltica cu o capacitate de 200.000 tone/an. De asemenea, am demarat procedurile de autorizare pentru o noua statie de productie a betoanelor, ce va fi localizata in Pipera, cu o capacitate de productie de minimum 160.000 mc/an.
In contextul economic actual, principalele provocari pe care le-am intampinat pentru productia de betoane si mixtura asfaltica au fost generate de majorarea semnificativa a costurilor materiilor prime. Cresterile difera, in functie de categorie, intre 20% si 55%. O alta provocare este ridicata de disponibilitatea limitata a materiilor prime si de intarzierile din furnizare. Toate cresterile de preturi ale materiilor prime si energiei s-au regasit proportional si in preturile de vanzare pentru produsele IBB. Totusi, fata de primele 5 luni ale anului 2021, productia noastra de mixturi asfaltice a crescut cu 250%. Statia de productie a betonului a fost certificata si autorizata pentru functionare in aprilie 2021. Comparand aprilie si mai 2021 fata de aceleasi luni 2022, avem o crestere a cantitatilor produse cu peste 650%. Consideram ca potentialul pe business pentru productie ar fi fost cu mult mai mare intr-un context economic similar celui din 2021.
 
 
- Ce alte dificultati intampinati in desfasurarea activitatii, in acest moment?
- Situatia geopolitica actuala si valurile de scumpiri pentru energie si materiale de constructii, dar si termenele mari de livrare de la furnizori fac dificila asumarea unor valori "lump sum" in cadrul licitatiilor, ceea ce poate duce spre pierderea lor. Acelasi context economic incert, care afecteaza intreaga, industrie a determinat oprirea unor proiecte de infrastructura si amanarea licitatiilor. Cu alte cuvinte, mai putine proiecte/ licitatii disponibile si mai greu de castigat. Grupul IBB aplica in activitatea sa obiective de sustenabilitate. Ne dorim sa putem urmari intregul lant de productie si sa ne asiguram ca, la randul lor, si furnizorii nostri au un business sustenabil. Sa identificam aceste businessuri si sa incheiem cu ei parteneriate strategice este o alta provocare pentru acest moment.
 
 
- Care sunt principalele proiecte la care lucrati in aceasta perioada?
- Grupul IBB Holding are in acest moment mai multe proiecte ca dezvoltator imobiliar si lucrari de infrastructura. In zona de Nord a Bucurestiului, am inceput constructia unui nou ansamblu rezidential, iResidence, ce va avea 520 de apartamente cu certificarea BREEAM Excellent, construite cu grija fata de mediu si cu o preocupare majora pentru conditiile de locuit si viata locatarilor. Energie verde, tehnologii smart home de ultima generatie, statii de incarcare electrice pentru masini, acces la magazine si servicii de necesitate, centru wellness cu sala de fitness, SPA, lounge si piscina semi-olimpica acoperita, plus o generoasa zona naturala, de recreere, reprezentata de parcul privat de 14.898 mp sunt doar cateva dintre plusurile acestui nou ansamblu rezidential. Prima faza a proiectului va fi finalizata in martie 2024 si are o valoare estimata de 40 milioane de euro. Intregul ansamblu va fi finalizat si predat in martie 2025.
Planurile IBB Holding de dezvoltare imobiliara in Romania incep cu ansamblul iResidence si au ca obiectiv de finalizare si predare de minim 200 de apartamente anual. In acest moment avem in faza de autorizare un nou proiect amplasat in proximitatea iResidence, gandit cu aceeasi grija fata de locatari, pe o suprafata de 7 hectare care, pe langa locuinte si magazine de proximitate, va avea o gradinita si un afterschool, terenuri de tenis si fotbal pentru locuitori. Aceste facilitati vor completa cele aproximativ 1.000 de apartamente ce vor fi construite aici. Investitia se ridica la circa 220 milioane euro. In 2023 vom incepe autorizarea pentru un proiect imobiliar in Cluj, in viitorul Cartier Sopor, localizat in proximitatea Iulius Mall. Proiectul se va intinde pe o suprafata de 25.000 mp.
In ceea ce priveste proiectele de infrastructura, recent, am finalizat la Clinceni modernizarea si asfaltarea pistei la Aeroclubul Teritorial Bucuresti. Valoare acestui proiect a fost de aproape 3 milioane de euro. De asemenea, avem in lucru, in diferite stadii de executie, alte 4 proiecte de infrastructura, cu o valoare totala de aproape 10 milioane de euro: Pasaj Oltenita - largirea la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucuresti Sud, intre A2 km 23+600 si A1 km 55+520 - Lot 1: Amenajare Nod Rutier CB - DN4 (Oltenita) km 29+500 - km 33+190; Pasaj Berceni - largirea la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucuresti Sud intre A2 km 23+600 si A1 km 55+520 - Lot 2: Amenajare Nod Rutier CB - DJ401 (Berceni) km 33+190 - km 35+600; Cornu - completare de la 3 la 4 benzi de circulatie a sectorului de pe DN1, km 95+100 – km 95+400, in localitatea Cornu; Centura Sud - supralargirea la 4 benzi a centurii rutiere a municipiului Bucuresti Sud, intre A2 (km 23+600) si A1 (km 55+520) si amenajarea unui punct de intoarcere in solutie giratorie pe CB, in zona autostrazii A1.
 
 
- Care sunt directiile de actiune viitoare, in vederea dezvoltarii companiei?
- Activitatea IBB Holding porneste de la deviza "Impreuna construim un VIITOR sustenabil". Misiunea noastra este sa schimbam Romania de maine construind azi, cu pasiune si respect fata de mediu, pentru generatiile actuale si viitoare, structuri durabile, care sa imbunatateasca standardele de locuire sau sa ajute la dezvoltarea retelei de transport din Romania, si in aceasta directie se concentreaza toate eforturile noastre de dezvoltare. Ne propunem un obiectiv ambitios: 0% carbon pana in 2035. Primul pas in aceasta directie este sa instalam panouri fotovoltaice la toate sediile si punctele noastre de lucru si sa folosim in activitatea noastra doar energie verde. Parcul nostru auto contine deja un mare procent de masini electrice. Intentionam ca, in urmatorii 2 ani, tot parcul auto sa fie format din masini electrice.
O alta directie este implicarea mai mare in economia sociala si dezvoltarea, prin Fundatia IBB, de proiecte care sa sustina educatia si sanatatea.
Pe partea de productie, dezvoltam si urmeaza sa lansam produse mai prietenoase cu mediul.
Primul ansamblu rezidential pe care il construim in Romania este certificat BREEAM Excelent inca din stadiul de proiect. Ansamblul intruneste cele 9 criterii necesare pentru obtinerea certificarii BREEAM: eficienta energetica, facilitarea colectarii selective a deseurilor in scopul indeplinirii obiectivelor de reciclare, utilizarea durabila a apei, sanatate si bunastare pentru viitorii ocupanti, acces la mijloace de transport nepoluante, controlul poluarii in cladire si in zonele inconjuratoare, protectia habitatelor si biodiversitatea pentru terenurile din incinta, impact redus al materialelor de constructie prin proiectare, constructie, intretinere si reparatii, management durabil pana la exploatarea cladirii. Viitoarele noastre proiecte imobiliare sunt gandite pornind de la aceleasi principii: bunastarea viitorilor locatari si protejarea cat mai eficienta a mediului.
In ceea ce priveste echipamentele, in 2021 am autorizat un Laborator de analize si incercari in constructii. Acesta a fost o investitie considerabila pentru IBB si are cele mai performante echipamente de analiza din Romania. Suntem in procesul de achizitionare de aparatura pentru extinderea profilelor de analiza, pentru a oferi clientilor nostri servicii integrate complexe si pe partea de otel beton.
Ne dorim sa sustinem generatiile viitoare de specialisti si pregatim pentru 2023 un program de internship in toate departamentele noastre.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter