RO EN
Košík je prázdný

HOCHTIEF: Depreciere de 7,8% a veniturilor din Europa, in 2009

Hochtief, cea mai importanta firma de constructii din Germania si unul dintre liderii europeni din domeniu, a raportat vanzari de 18,1 miliarde euro in 2009, in scadere cu 2,8% fata de nivelul din 2008 (18,7 miliarde euro). Cu toate acestea, profitul firmei calculat inainte de impozitare a crescut cu 20,8%, pana la 600 milioane de euro. "Ne-am indeplinit toate obiectivele planificate pentru 2009. Previziunile pentru perioada urmatoare sunt, inca, dificil de realizat, dar o redresare lenta poate fi anticipata. Plecand de la premisa ca pietele financiare se vor stabiliza in acest an, putem previziona faptul ca numarul de proiecte nefinalizate la timp se va diminua fata de nivelul maxim atins in 2009 si, totodata, ca veniturile se vor mentine la valoarea de anul trecut, in timp ce profiturile vor continua sa creasca", a declarat Herbert Lütkestratkötter, presedinte al grupului. Valoarea portofoliului de contracte / comenzi din intervalul analizat a fost de 35 miliarde euro, in crestere cu 15% fata de anul anterior.

 

Cea mai profitabila divizie a corporatiei a fost Hochtief Asia Pacific, a carei cifra de afaceri s-a majorat cu 12,9% (la 7,77 miliarde euro). Venituri importante au fost obtinute si in America de Nord, respectiv 6,6 miliarde euro, in scadere cu 17,7% fata de 2008. In Europa, Hochtief a reusit sa gestioneze eficient afacerile intr-un context economic dificil, deprecierea fiind de 7,8% (pana la 2,35 miliarde euro). Concernul este reprezentat in Romania de Hochtief Development, cu activitati in sectorul imobiliar si prin Hochtief Construction, specializata pe segmentul lucrarilor civile si industriale. Cele mai importante contracte ale diviziei de constructii vizeaza executia / modernizarea unor statii de epurare a apei, in Giurgiu - Slobozia (in valoare de 37,1 milioane de lei), Medias (71,2 milioane de lei), Slatina (72 milioane de lei) etc., avand termene de finalizare in 2010-2011. Informatii suplimentare, la www.hochtief.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter