|
|
Nicolae Noica este una dintre personalitatile proeminente ale domeniului constructiilor din Romania, devenind o figura recunoscuta public in timpul mandatului pe care l-a avut in perioada 1996 - 2000 pentru functia de ministru al Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului. Pregatirea teoretica si practica de care a beneficiat i-a permis sa ocupe in structurile administrative o serie de alte functii importante, dintre acestea remarcandu-se cea de inspector sef pe tara in cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC). Totusi, cea mai relevanta activitate este, dupa cum fostul ministru recunoaste, cea universitara, acesta activand - incepand cu 1972 - ca profesor la Universitatea Tehnica de Constructii - Bucuresti. De pe pozitia mentionata, Nicolae Noica a derulat o intensa munca de cercetare, concentrandu-se, in special, pe istoria respectivului domeniu de activitate. Numarul de lucrari publicate este important si indica preocuparea pentru readucerea in actualitate a spiritului antreprenorial care a guvernat domeniul constructiilor inainte de fractura produsa in cadrul sistemului economic national. |
- Cum ati defini situatia prin care se caracterizeaza in prezent activitatea de profil din Romania?
- Pentru a putea face o analiza pertinenta, trebuie lamurite inca de la inceput cateva aspecte esentiale. In primul rand, este de subliniat ca intreaga noastra existenta atat ca indivizi, cat si ca membri ai unor diverse categorii sau grupuri, este indisolubil legata de constructii, indiferent de natura civila, industriala sau edilitara a acestora. In al doilea rand, mai mult de 80% din timpul nostru este petrecut in relatii directe cu mediul construit, astfel incat conditiile pe care le ofera acesta au devenit caracteristici esentiale prin care se masoara nivelul de confort si de calitate a vietii. Pornind de la considerentele prezentate, devine clara necesitatea abordarii unitare a problematicii specifice, din doua puncte de vedere distincte: al mentalitatii, respectiv al culturii tehnice. Odata definite aceste detalii, raspunsul corect la intrebare ar fi acela ca in Romania nu s-a tinut cont de cele doua cerinte. Un exemplu concret este dezvoltarea exploziva a imobilelor-turn din metal si sticla, deloc potrivite cu arhitectura locala (orientata pe materiale cum ar fi caramida si piatra), iar multe dintre aceste cladiri nu constituie nici solutii tehnice fericite in ceea ce priveste caracteristicile de rezistenta la seism.
- Detaliati problemele pe care le considerati dificile pentru bransa nationala a constructiilor.
- Cele mai multe obstacole in calea evolutiei optime a acestui domeniu de activitate sunt generate de lipsa de intelegere a caracteristicilor esentiale pe care trebuie sa le detina o autoritate publica implicata in coordonare. Strategia este o chestiune care se fundamenteaza - de regula - pe termen lung si vizeaza, in principal, dezvoltarea urbana si efectuarea de lucrari publice (din categoria infrastructurii, drumurilor etc.). Ambele aspecte implica utilizarea unor resurse materiale si financiare extrem de importante, ceea ce genereaza o prima problema: lipsa de transparenta a alocarii fondurilor publice. Lucrurile sunt gresit intelese in prezent sau - mai grav - se da o interpretare - rau intentionata atunci cand blocarea accesului la informatii se justifica prin aceea ca lucrarile sunt executate de firme private (uitandu-se faptul ca banii provin de la bugetul central sau de la cele locale). Aceasta constituie, probabil, cea mai grava dintre neregulile care se constata in perioada curenta.
- Exista cai de solutionare sau de eliminare a disfunctionalitatilor amintite?
- Este foarte greu, iar solutiile pot veni doar daca exista vointa politica. De altfel, nici in ceea ce priveste fondurile structurale lucrurile nu stau mai bine, un exemplu edificator fiind reprezentat de finantarea lucrarilor de infrastructura. Conform legii, sumele alocate nu pot fi cheltuite decat in baza unei Hotarari a Guvernului, data in urma realizarii unui studiu de fezabilitate in care sunt stabiliti principalii indicatori tehnico-economici (valoare, dimensiuni, traseu etc.). In realitate, actele emise de administratia centrala includ doar o descriere lapidara, restul detaliilor fiind prezente in anexe care nu se publica, fiind clasificate nejustificat, conform legii sigurantei. Este de domeniul absurdului ceea ce se intampla! Noi am identificat un act normativ care ar putea fi invocat intr-o oarecare masura, insa doar in ceea ce priveste traseele (ca posibile elemente strategice) si nicidecum valoarea proiectelor sau dimensiunile (lungimi, diametre etc.). Din moment ce astfel de practici sunt agreate la cel mai inalt nivel, este greu de crezut ca problemele se vor rezolva prea curand.
- Ce se poate spune despre domeniul constructiilor de drumuri si poduri, privit ca posibila solutie pentru iesirea din criza?
- Probabil ca, la nivelul Comisiei Europene, asa se vad lucrurile si sunt convins ca in multe state din Uniunea Europeana firmele din domeniu „se salveaza” apeland la fondurile guvernamentale. La noi, insa, totul se interpreteaza in mod original. Relevant este exemplul autostrazii din Transilvania, ale carei costuri au sporit de la 2,5 miliarde euro in 2002 (chiar si la acel nivel am protestat, considerandu-le exagerate) la 5 miliarde euro, in urma cu doi ani si la peste 7 miliarde de euro astazi. Orice specialist din bransa poate da marturie ca este imposibil ca pretul mediu pe kilometru al unei astfel de lucrari sa fie cuprins intre 15 milioane de euro si 20 de milioane de euro. Asemenea sume se pot vehicula - in cel mai rau caz - pe segmentele unde este necesara realizarea de viaducte sau tuneluri, dar asemenea elemente sunt punctuale, iar costurile aferente nu sunt nicidecum cele medii, ci maxime. La fel s-a intamplat cu Autostrada Soarelui, unde preturile practicate de antreprenorii locali erau de 4 milioane de euro/km. Lucrurile se extind si la drumurile judetene si - mai grav - la cele comunale (peste 75.000 km in 1999), utilizate de peste 45% din populatia Romaniei. Este greu de admis faptul ca jumatate din numarul de locuitori al unui stat membru UE sa nu beneficieze de facilitatile de baza, care inseamna alimentare cu apa, gaz, canalizare si drumuri. O alta «ciudatenie» este aceea ca aplicarea unei strategii coerente de investitii pe aceste segmente ar da de lucru unui numar important de societati de constructii (atat antreprenori, cat si furnizori de materiale) si, totusi, nu apare niciun semn in acest sens. In schimb, s-a considerat oportun ca, pentru reabilitarea sediului in care isi desfasoara activitatea Guvernul Romaniei, sa se aloce suma de 10 milioane de euro, urmand ca pentru o eventuala extindere a facilitatilor sa se mai cheltuiasca inca 30 de milioane de euro.
Mai multe informatii puteti citi in editia Noiembrie a revistei Agenda Constructiilor.