RO EN
Košík je prázdný

ALFA CLUJ: Se estimeaza o cifra de afaceri de 3,5 milioane de euro in 2010

Compania Alfa Cluj, specializata in furnizarea de tehnica de incarcare-descarcare si manipulare a marfurilor, estimeaza realizarea unei cifre de afaceri de aproximativ 3,5 milioane de euro in 2010. In primele sase luni ale anului in curs, societatea a raportat mentinerea veniturilor la nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, respectiv 1,5 milioane de euro. "Planul de afaceri stabilit pentru 2010 este realist, avand in vedere faptul ca, in a doua jumatate a anului, de obicei, realizam circa doua treimi din venituri. Cel mai mare impediment pe care il vom intampina in perioada urmatoare este reprezentat de recuperarea creantelor, intrucat avem clienti care ne datoreaza foarte multi bani si sunt in faliment. Pentru a gestiona cat mai eficient aceasta problema, am creat un departament specializat", a declarat Ovidiu-Ioan Chis, director executiv al companiei. Referitor la majorarea TVA la 24%, Alfa Cluj nu intentioneaza sa creasca pretul produselor, deoarece taxa va fi recuperata in urma revanzarii. "Suntem increzatori ca piata se va echilibra curand din acest punct de vedere. Singura dificultate este faptul ca am facturat produse in avans, cu TVA calculat la 19%, iar aceste facturi vor trebui stornate si refacute cu taxa corecta. Nu vom scumpi produsele decat daca piata ne va permite. In ansamblu, majorarea TVA nu ne va afecta, cel putin in acest an, insa suntem constienti de faptul ca initiativa creeaza noi incertitudini pe piata, urmate de reticenta cumparatorilor", a precizat reprezentantul Alfa Cluj. Potrivit acestuia, o problema deosebita este continuarea recesiunii economice, in conditiile in care influenta pe care o au economiile statelor vecine asupra Romaniei reprezinta un aspect primordial. Ca producator de accesorii de ridicare din materiale textile (poliester), chingi de ridicare / ancoraj, franghii de ridicare, sufe etc., activitatea companiei este ingreunata si de cursul valutar, deoarece materia prima este importata pe baza platilor in USD, in timp ce vanzarile se calculeaza in euro, iar ultimele fluctuatii au evidentiat o majorare clara a dolarului american in raport cu moneda europeana.
***
Alfa Cluj este prezenta pe piata autohtona din anul 1996, din oferta societatii facand parte accesorii / dispozitive de ridicare comercializate sub marca Gutman si usi industriale si sisteme de andocare Alfadoors. De asemenea, compania detine un departament de logistica si depozitare a marfurilor, comercializand rafturi industriale, electrostivuitoare, motostivuitoare si alte dispozitive aferente, din gama Alfalogistik. Informatii suplimentare, la www.alfa-cluj.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter