RO EN
Košík je prázdný

ADLO se extinde si investeste in dezvoltarea a 11 parcuri industriale, in judetul Bihor

Agentia de Dezvoltare Locala Oradea (ADLO), compania publica cu actionar majoritar Primaria Oradea care administreaza parcurile industriale din judetul Bihor, detine in prezent sase asemenea obiective (patru in Oradea, unul in Tileagd si unul in Sacueni), unul este in curs de implementare, la Tamaseu, si are in vedere extinderea portofoliului la 11 unitati, in viitorul apropiat. In octombrie 2021, ADLO a semnat un protocol de colaborare cu Consiliul Judetean Bihor, Consiliul Local Beius, Consiliul Local Alesd, Consiliul Local Marghita si Consiliul Local Stei, avand ca scop dezvoltarea retelei de parcuri industriale din judet si infiintarea unor hub-uri de acest fel in proximitatea localitatilor semnatare a documentului. "Obiectivele planurilor noastre vizeaza atragerea de investitori in zonele mai putin dezvoltate ale judetului Bihor, crearea de noi locuri de munca pentru comunitatea locala si dezvoltarea comunitatilor locale din punct de vedere economic, social si educational. Focusul principal al strategiei de dezvoltare pentru perioada urmatoare este reprezentat de cresterea nivelului de trai in municipiul Oradea si in judetul Bihor", mentioneaza Alina Silaghi, Director General Agentia de Dezvoltare Locala Oradea.
 
Cele patru parcuri industriale din Oradea sunt: Parcul Industrial Oradea I (136,32 ha) - Calea Borsului, Parcul Industrial Oradea II (80,19 ha) - strada Ogorului, Parcul Industrial Oradea III (17,8 ha) - strada Uzinelor si Parcul Industrial Oradea IV (6,5 ha) - strada Corneliu Baba. Pentru toate amplasamentele au fost finalizate si aprobate Planurile Urbanistice Zonale. Pentru Parcurile Industriale Eurobusiness Oradea I, II si III sunt finalizate proiectele tehnice pentru dotarea cu utilitati publice, inclusiv executarea acestora si racordarea la retelele publice ale municipiului Oradea. Pentru Parcul Industrial Eurobusiness IV a fost finalizat Studiul de Fezabilitate pentru dotarea cu utilitati publice in vederea implementarii. "Romania este o tara care nu reuseste sa aiba un rating bun in cadrul Rapoartelor de tara, drept urmare atragerea de investitori straini este o provocare continua. Pe de alta parte, deciziile la nivel local nu pot asigura o stabilitate pe termen lung tinand cont de reglementarile fiscale si posibilitatile de a accesa diferite Scheme de Ajutor de Stat. Chiar si asa, ramanem focusati pe indeplinirea misiunii noastre, respectiv de a dezvolta mediul economic al judetului Bihor", arata Alina Silaghi, referindu-se la provocarile pe care le intampina in activitatea sa compania pe care o conduce.
 
 
Cele 4 parcuri industriale din Oradea au generat investitii de peste 410 milioane euro
Directorul general al ADLO spune ca, in momentul de fata, in parcurile industriale din Oradea isi desfasoara activitatea aproximativ 8.500 de angajati, iar valoarea investitiilor asumate de cele 104 companii se ridica la peste 410 milioane de euro. Agentia a reusit, in anul 2020, sa atraga investitii de 33,6 milioane de euro in parcurile industriale ale municipiului, dintre care cea mai mare valoare, respectiv 5,8 milioane de euro, a fost sustinuta de o companie producatoare de bitum rutier. Vorbind despre setul de masuri intreprinse pentru sustinerea activitatii agentilor economici din parcurile industriale pe care le administreaza in contextul pandemiei de coronavirus, oficialul ADLO subliniaza ca a fost initiata o actiune privind vanzarea de masti chirurgicale cu certificat de conformitate CEE pentru angajatii companiilor din Oradea, la pretul de achizitie. Totodata, in paralel, au fost distribuite cu titlu gratuit 2.000 de termometre cu telecitire catre companiile cu peste 25 de angajati.
 
 
Ansamblu rezidential de 3 blocuri si gradinita pentru angajati
Alina Silaghi puncteaza ca ADLO a initiat proiectul de constructie a unui ansamblu rezidential pentru angajatii din parcurile industriale, care va fi amplasat in apropierea platformelor industriale, pe str. Ovidiu Densusianu. De aceste locuinte vor putea beneficia angajatii navetisti. "ADLO va construi 3 blocuri de cate 5 etaje (S+P+5E), a cate 65 de apartamente/ bloc, care urmeaza sa fie inchiriate de companiile locale. Prima cladire (Blocul C3) are ca termen de finalizare maximum de un an de la data predarii amplasamentului si presupune o investitie estimativa de circa 10,3 milioane de lei. In acest fel, dorim sa oferim sprijin tuturor companiilor in lupta lor pentru pastrarea si atragerea de noi forte de munca", precizeaza oficia­lul ADLO. In aceeasi zona, Primaria Municipiului Oradea a infiintat primul complex cresa/ gradinita prin accesarea unui proiect cu finantare europeana. Imobilul are un regim de inaltime de P+1E, functiunile fiind separate atat pe niveluri, cat si in cadrul aceluiasi nivel. Cresa "Casuta prieteniei" are acces separat fata de gradinita "Taramul magic" si se intinde doar pe parter, pe aproximativ o jumatate din suprafata, impreuna cu spatiile conexe dedicate (cabinet medical si izolator). Gradinita se intinde atat pe parter, cat si pe etaj (P+1E), accesul facandu-se separat. Spatiile dedicate zonei administrative si de birouri sunt grupate si pozitionate in capatul holului principal, pentru a facilita accesul personalului gradinitei/ cresei atat la salile de grupa, cat si la spatiile de joaca exterioare. Unitatea are 120 de locuri, 40 dintre ele pentru invatamantul anteprescolar si 80 pentru invatamant prescolar.
 
Fonduri de 10 milioane euro pentru un centru de transport intermodal
Un alt proiect pe care Agentia de Dezvoltare Locala Oradea il va pune in practica vizeaza dezvoltarea unui centru de transport intermodal cu facilitate de acces la transportul rutier si feroviar in zona Garii CFR din Episcopia Bihor. Lucrarea se va construi etapizat cu fonduri alocate prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM). "Obiectivele centrului sunt: eficientizarea transportului de marfa si imbunatatirea impactului transportului asupra mediului si a sigurantei traficului; decongestionarea transportului rutier reducandu-se numarul accidentelor, nivelul noxelor emise de autovehicule si a pragului de zgomot in oras; dezvoltarea socio-economica a zonei atat prin veniturile la bugetul local, cat si prin crearea de noi locuri de munca", evidentiaza Alina Silaghi. Concret, proiectul prevede construirea a doua linii de cale ferata cu acces la infrastructura publica si nationala din gara Episcopia, o platforma de beton intre cele doua linii, o cladire administrativa de tip container in care sa se desfasoare partea logistica, parcare pentru autovehicule grele si usoare. Terminalul va dispune si de un portal cu cantar, cu camere video care vor verifica starea fizica si etanseitatea containerului, platforma si cai de acces catre linia de garare, imprejmuire terminal, utilitati subterane si iluminat. Totodata, operatorul va asigura echipamentele de ridicat, partea tehnica si personalul necesar operarii terminalului. Termenul de finalizare a centrului de transport intermodal, care se va desfasura pe o suprafata de 15 hectare, este de 24 de luni de la inceperea lucrarilor. Valoarea investitiilor destinate acestui proiect se ridica la aproximativ 10 milioane de euro.
 
 
Terminalul cargo de la Aeroportul Oradea, un obiectiv esential
Consiliul Judetean Bihor, Primaria Municipiului Oradea, Aeroportul Oradea si Agentia de Dezvoltare Locala Oradea au incheiat in luna iunie a acestui an un acord de parteneriat in vederea realizarii unui terminal cargo. Documentul prevede ca autoritatea judeteana sa puna la dispozitie terenul, Primaria Oradea sa acorde facilitatile fiscale pentru stimularea investitiilor, Aeroportul Oradea sa realizeze racordarea amplasamentului printr-o cale de rulare la pista de aterizare si decolare, iar ADLO sa ofere acces la drumurile publice si utilitatile Parcului Industrial II. In urma licitatiei din luna august a.c., compania CTP, cel mai mare proprietar si dezvoltator de spatii logistice si industriale din Europa Centrala si de Est, a fost selectata sa realizeze proiectul, care va fi legat direct de pista de aterizare a aeroportului din Oradea si presupune o lucrare de constructii complexa, conform standardelor aeronautice, cu platforme speciale si facilitati de garare a aeronavelor, circulatie eficienta pentru acestea, combinate cu facilitatile logistice necesare pentru a face sa functioneze corect si eficient. Terminalul cargo va fi construit pe un teren de 14,4 ha, dintre care 67.776 mp vor reprezenta suprafata construita, iar peste 27.000 mp vor fi destinati spatiilor verzi. Proiectul include trei cladiri independente (depozite si hangare) si o platforma de 22.100 mp, care cuprinde calea de rulare, platforma de acces, rulare si garare a aeronavelor, respectiv acces auto si platforma de garare aferenta terminalului. "Acest obiectiv pe care vrem sa il realizam este o necesitate pentru a dezvolta Oradea si judetul Bihor in continuare, iar partea de facilitati logistice si conectare este determinanta, in conditiile in care companiile din zona isi transporta pe cale aeriana o parte din produsele pe care le folosesc in procesele de fabricatie", sustine Alina Silaghi. Investitia, care depaseste 32 milioane de euro, se va derula in trei faze si va fi finalizata pe parcursul anului 2023.
 
 
Incubator de afaceri si parc stiintific si tehnologic, proiecte de 11 milioane euro
Directorul general al ADLO ofera detalii si despre alte doua proiecte importante din portofoliul companiei, care au in vedere lansarea unui incubator de afaceri si a unui parc stiintific si tehnologic si care insumeaza investitii de aproape 11 milioane de euro. Incubatorul de afaceri, denumit "Cresc Oradea Mare", va gazdui firme din sectorul creativ, precum dezvoltare de software pentru design, creatie, animatie si altele. Conform planurilor, la finalul lucrarilor, imobilul va gazdui 20 de birouri pentru start-up-uri, 30 de spatii de lucru open-space, 6 ateliere si spatii suport pentru companiile gazduite, sali de evenimente si de pregatire. Obiectivul, pentru care vor fi alocati circa 3,6 milioane de euro, va fi realizat pe amplasamentul cladirii fostului Spital nr. 5 din strada Louis Pasteur si va avea o suprafata utila de 2.200 mp. "Scopul incubatorului de afaceri este sprijinirea firmelor nou infiintate si a celor cu un istoric scurt de functionare (maximum 2 ani), in vederea lansarii pe piata a unor produse sau servicii care corespund sectorului creativ. Incubatorul va oferi servicii suport in afaceri (ex. juridice, financiare) si servicii de indrumare a IMM-urilor catre diferite programe de finantare existente, identificare de parteneri, promovarea serviciilor si produselor acestora", explica Alina Silaghi.
Pe de alta parte, ADLO participa si la realizarea investitiei de 7 milioane de euro intr-un parc stiintific si tehnologic, care fi construit pe o suprafata desfasurata de 5.417,78 mp in vecinatatea Universitatii din Oradea, pe strada Ceyrat. Proiectul se va derula in parteneriat cu Consiliul Judetean Bihor, Universitatea din Oradea si Societatea Parc Stiintific si Tehnologic Bihor. Obiectivul general al acestui parc este crearea unei infrastructuri de inovare si transfer tehnologic in judetul Bihor, in scopul cresterii inovarii in firme in domeniile de specializare inteligenta alese si, implicit, in scopul dezvoltarii economice. "Industria este in continua adaptare si modificare la cerintele pietei, municipiul Oradea incearca sa se adapteze la exigentele companiilor, iar in acest sens se implementeaza proiectele privind Terminalul Intermodal si Terminalul Cargo, noi conexiuni rutiere, dezvoltarea transportului in comun pe zona metropolitana. De asemenea, parcurile stiintifice si tehnologice vor asigura partea de inovatie si cercetare, precum si transferul tehnologic catre companii", conchide Alina Silaghi.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter