RO EN
Košík je prázdný

TEL DRUM: Tribunalul Teleorman a admis cererea debitoarei

La termenul din data de 29 ianuarie a.c., magistratii completului C4 Fond NCPC al Sectiei Civile 1 din cadrul Tribunalului Teleorman au admis cererea debitoarei Tel Drum de deschidere a procedurii generale a insolventei, desi, anterior, Tribunalul Bucuresti a admis, la randul sau, cererea Directiei Nationale Anticoruptie - DNA de a incerca sa blocheze aceasta procedura. Administrator judiciar, in aceasta cauza, a fost desemnata societatea CITR Filiala Ilfov SPRL. Insa, prin decizia pronuntata, judecatorul sindic a pus in vedere debitoarei (conform art. 74 din legea insolventei) ca este obligata sa depuna in 10 zile de la pronuntarea prezentei hotarari, la dosarul cauzei, actele si informatiile necesare continuarii procedurii, cu termen stabilit la data de 23 mai 2018. Tot dupa 10 zile de la primirea notificarii, se pot inainta opozitii la aceasta incheiere de sedinta, ce este de altfel executorie dar se poate ataca prin apel, in termen de 7 zile de la comunicarea hotararii prin publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa, apel ce va fi depus tot la Tribunalul Teleorman.
In plus, ca noutate, in dosarul cu numar unic 116/87/2018, ce vizeaza administrarea insolventei impotriva debitoarei Tel Drum, la Tribunalul Teleorman, au fost inscrisi primii creditori, respectiv firmele Europrotect Security, Aversa Manufacturing (cu sediul procesual ales la Oncescu si Asociatii SCA) si Specialist Consulting (la randul sau, in insolventa, prin administrator special Romica Cezar Serban si lichidator judiciar Prime Insolv Practice SPRL). Practic, societatile respective au formulat la randul lor cereri de intrare in insolventa a Tel Drum, iar judecatorul sindic a dispus calificarea acestora drept declaratii de creanta ce vor fi analizate de administratorul judiciar provizoriu desemnat de instanta (si anume - CITR Filiala Ilfov SPRL). In acest context, prin incheierea de sedinta, presedintele completului C4 Fond NCPC al Tribunalului Teleorman a decis ca prima sedinta a creditorilor sa aiba loc la data de 6 aprilie 2018, ora 10.00, la sediul societatii debitoare, cu convocarea creditorilor.
***
La finele saptamanii trecute (mai precis vineri, 26 ianuarie 2018), magistratii Tribunalului Bucuresti a admis o cerere a Directiei Nationale Anticoruptie - DNA privind luarea, pentru o durata de 60 de zile, a masurii preventive constand in interdictia initierii procedurii de dizolvare sau lichidare a firmei Tel Drum SA ori, dupa caz, sa se procedeze la suspendarea acestor proceduri, in situatia in care, la data judecarii cererii, dizolvarea sau lichidarea au fost deja initiate. Instanta din Teleorman a admis insa foarte rapid, insa la termenul acordat initial, procedura de intrare in insolventa, dar compania Tel Drum nu poate apela la o eventuala dizolvare in urmatoarele 60 de zile, dupa admiterea cererii DNA. Surse din magistratura au explicat, in momentul depunerii cererii procurorilor la Tribunalul Bucuresti, ca, daca societatea Tel Drum intra in insolventa, isi poate cere ulterior, intr-un interval scurt, falimentul, lichidarea si radierea, astfel incat firma nu va mai putea fi trasa la raspundere. Informatii suplimentare, la www.just.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter