RO EN
Košík je prázdný

PWC: Cum raspund companiile la criza globala? Dincolo de cifre, sta increderea

Cand economia globala se confrunta cu socuri succesive si riscurile se amplifica, cum raspund companiile, dar liderii lor? Este de asteptat ca rezultatele financiare sa primeze, iar atentia sa se concentreze aproape exclusiv asupra clientilor si angajatilor, in vreme ce alte preocupari care privesc societatea sa fie lasate pe planul secund. Insa dincolo de cifre, sta increderea. Desi pare de la sine inteles ca impactul asupra societatii al deciziilor privind operatiunile sau lanturile de aprovizionare este constientizat de catre lideri, realitatea vine sa ii testeze. Cati executivi ar fi crezut in urma cu doua luni ca vor avea de luat o decizie imediata ca raspuns la razboiul din Ucraina? Multe companii au reactionat rapid, inclusiv PwC, dar altele au avut nevoie de mai mult timp pentru analiza. Presiunea publicului a fost imensa, cerandu-le in mod explicit sa ia o pozitie, ceea ce a demonstrat o data in plus ca afacerile pot prospera doar atunci cand inteleg interesul societatii, dimensiunea politica in sens larg a operatiunilor lor si actioneaza in consecinta. Insa razboiul din Ucraina este doar cel mai recent si, fara indoiala, cel mai dramatic context in care societatea influenteaza decizia in afaceri. Multe transformari legate de sustenabilitate sau mediu, de exemplu, sunt strans legate de cerintele societatii. Executivii si companiile pe care le conduc trebuie mai mult ca oricand sa-si ia angajamente de responsabilitate sociala si guvernanta corporativa pentru a contribui la construirea increderii si la obtinerea unor rezultate sustenabile.
An de an, in ultimul deceniu, sondajul pe care il realizam la PwC - CEO Survey - ne arata cum anticipeaza executivii mersul economiei si al afacerilor lor, dar si ce prioritati au. Ultimul deceniu a fost cea mai buna perioada economica a Romaniei, cu o crestere a PIB-ului de la 130 de miliarde de euro la 240 de miliarde, a salariului mediu de 2,4 ori si cu o inflatie cumulata de 23%. In 2021, economia Romania a recuperat caderea din 2020, iar 2022 venea cu perspective foarte optimiste.
Criza globala din ultimii doi ani cauzata de pandemie, care a declansat recesiunea economica in 2020, criza energetica si inflatia de doua cifre in 2021, pareau sa se apropie de final in 2022. Optimismul companiilor din sondajul nostru confirma acest lucru la inceputul anului, fiind estimata crestere economica mai mare decat cu un an inainte - cand deja perspectiva atinsese cote record de incredere. Odata cu izbucnirea razboiului din Ucraina, asteptarile s-au temperat, iar estimarile institutiilor internationale privind PIB-ul global si local au accentuat anxietatea din mediul economic. De un deceniu, de cand exploram opiniile directorilor generali ai companiilor din Romania, s-au succedat multe socuri - de la criza financiara, la pandemie -, insa modul in care au aparut si s-au juxtapus in ultimii doi ani nu se poate compara cu nicio perioada anterioara, pentru ca au devenit mai complicat de absorbit si de gestionat.
In plus, pe langa evolutiile majore din plan economic si social, alte evolutii cu impact mare au fortat multe schimbari in ultimii ani: tehnologia, forta de munca, riscurile cibernetice, politicile de mediu si sustenabilitate, presiunea reglementatorilor. Prin urmare, perceptia companiilor ca navigheaza intr-un mediu extrem de volatil ce determina repozitionari rapide nu este deloc surprinzatoare si vedem practic, in editia din acest an a CEO Survey pe care o vom prezenta public pe 11 mai, cum directorii generali si-au ajustat opiniile si, implicit, agendele, nu doar in ultimul an, ci si in ultimele doua luni. Asa cum era de asteptat, razboiul din Ucraina a reasezat lista preocuparilor si a influentat perceptia directorilor generali.
Mai trebuie spus ca la toate aceste transformari si provocari, companiile din Romania au reactionat si actionat surprinzator de bine in acesti ultimi doi ani, aratand ca foarte multe afaceri, fie ca este vorba de cele multinationale sau antreprenoriale, sunt reziliente si mature. Totodata, companiile trebuie sa se intrebe daca reusesc sa raspunda asteptarilor societatii si daca eforturile lor genereaza incredere. In fond, societatea vrea ca liderii de afaceri sa gestioneze anumite probleme la fel de atent cum gestioneaza propriile bilanturi.
PwC Survey se datoreaza celor aproape 150 de directori generali din Romania carora le multumim pentru implicare. Mai mult, Sergiu Oprescu, Presedinte Executiv Alpha Bank si Director General Alpha Bank International Network, Lacramioara Diaconu, Membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia si Fady Chreih, CEO, Regina Maria au avut disponibilitatea sa raspunda mai detaliat in cadrul unor interviuri pe care le veti putea citi in zilele urmatoare.
 
* Autor: Dinu Bumbacea, Country Managing Partner PwC Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter