RO EN
Košík je prázdný

Politica antitrust: Consultari cu privire la un nou instrument in domeniul concurentei

Comisia Europeana (CE) a publicat ieri, 2 iunie, o evaluare initiala a impactului, precum si un anunt referitor la lansarea unei consultari publice deschise cu privire la necesitatea instituirii unui eventual nou instrument in domeniul concurentei, care ar permite solutionarea problemelor structurale in materie de concurenta in timp util si cu eficacitate. Partile interesate isi pot prezenta opiniile cu privire la evaluarea initiala a impactului pana la 30 iunie 2020 si pot raspunde la consultarea publica deschisa pana la 8 septembrie 2020.
"Lumea se schimba rapid si este important ca normele in materie de concurenta sa fie adecvate pentru aceasta schimbare. Normele noastre au o flexibilitate intrinseca, ce ne permite sa abordam o gama larga de comportamente anticoncurentiale pe toate pietele. Cu toate acestea, observam ca exista anumite riscuri structurale pentru concurenta, cum ar fi pietele dezechilibrate, care nu sunt abordate de normele actuale", a declarat Margrethe Vestager, vicepresedinta executiva responsabila cu politica in domeniul concurentei, in cadrul CE.
 
Este nevoie de un nou instrument in domeniul concurentei
In ultimii ani, Comisia Europeana a reflectat asupra rolului politicii in domeniul concurentei si a masurii in care aceasta isi pastreaza caracterul adecvat intr-o lume care se schimba rapid, care este din ce in ce mai digitala si mai globalizata si care trebuie sa devina mai verde. Acest proces de reflectie face parte dintr-o dezbatere mai ampla in materie de politici, cu privire la necesitatea unor modificari ale actualului cadru legislativ in domeniul concurentei, astfel incat agentiile de aplicare a legii din intreaga lume sa poata continua sa mentina competitivitatea pietelor. Diferite parti interesate s-au implicat in aceasta dezbatere si au contribuit cu rapoarte si studii, facand propuneri cu privire la modul in care setul de instrumente aferent legislatiei privind concurenta ar putea fi adaptat sau extins.
 
In acest context, CE a ajuns la concluzia ca este foarte probabil ca asigurarea contestabilitatii si a unei functionari echitabile a pietelor in toate sectoarele economice sa necesite o abordare holistica si cuprinzatoare, cu accent pe urmatorii trei piloni:
  • aplicarea ferma in continuare a normelor de concurenta existente, valorificand pe deplin articolele 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (TFUE), inclusiv utilizarea masurilor provizorii si a celor reparatorii, dupa caz;
  • posibilitatea unei reglementari ex ante specifice pentru platformele digitale, inclusiv cerinte suplimentare pentru cei care au rolul de controlor al fluxului de informatie; precum si
  • un posibil nou instrument in domeniul concurentei, pentru a aborda problemele structurale de concurenta de pe toate pietele, care nu pot fi solutionate sau abordate cu eficacitate maxima pe baza normelor de concurenta actuale (de exemplu, sa previna dezechilibrul in cadrul pietelor).
 
Experienta Comisiei in ceea ce priveste asigurarea respectarii normelor de concurenta ale UE pe piata digitala si pe alte piete, precum si procesul de reflectie desfasurat de Comisie si autoritatile nationale de concurenta privind caracterul adecvat al normelor de concurenta existente, i-au permis sa identifice anumite probleme structurale in ceea ce priveste concurenta, pe care normele actuale nu le pot aborda sau nu le pot solutiona cu eficacitate maxima.
Noul instrument in domeniul concurentei ar trebui sa ii permita Comisiei sa abordeze lacunele normelor de concurenta actuale si sa intervina impotriva problemelor structurale in materie de concurenta de pe toate pietele, in timp util si cu eficacitate.
Dupa ce a constatat o problema structurala in materie de concurenta printr-o investigatie riguroasa privind piata, in cursul careia dreptul la aparare este pe deplin respectat, noul instrument ar trebui sa ii permita Comisiei sa impuna masuri corective privind comportamentul si, dupa caz, structurale. Cu toate acestea, nu ar exista nici o constatare a unei incalcari si nici nu s-ar aplica amenzi participantilor pe piata.
 
Etape ulterioare
Comisia consulta acum partile interesate din sectorul public si din cel privat, inclusiv autoritatile de concurenta si organismele guvernamentale, mediul academic, precum si practicienii din domeniul juridic si economic. Respondentii sunt invitati sa isi prezinte opiniile cu privire la evaluarea initiala a impactului pana la 30 iunie 2020 si sa raspunda la consultarea publica deschisa pana la 8 septembrie 2020, in oricare dintre limbile oficiale ale UE. In functie de rezultatele evaluarii impactului, este prevazuta o propunere legislativa pentru cel de al patrulea trimestru al anului 2020.
 
Context
Legislatia UE in materie de concurenta poate aborda acordurile anticoncurentiale si practicile concertate intre intreprinderi in temeiul articolului 101 din TFUE si abuzul de pozitie dominanta al unei intreprinderi in temeiul articolului 102 din TFUE. Cu toate acestea, unele probleme structurale in materie de concurenta nu intra in domeniul de aplicare al normelor de concurenta ale UE sau nu pot fi abordate cu eficacitate maxima.
Problemele structurale in materie de concurenta pot aparea intr-o gama larga de scenarii diferite; cu toate acestea, ele pot fi grupate in doua categorii: cele care apar in situatiile in care piata este pe punctul de a fi prejudiciata si cele in care piata a fost deja prejudiciata.
 
Riscuri structurale pentru concurenta. Anumite caracteristici ale pietei (de exemplu, efectele de retea si de scara, lipsa conexiunilor multiple si efectele de blocare), alaturi de comportamentul intreprinderilor care isi desfasoara activitatea pe aceste piete, pot crea o amenintare la adresa concurentei. Acest lucru este valabil in special pentru pietele expuse riscului de dezechilibrare. Riscurile la adresa concurentei apar in urma crearii unor actori puternici pe piata, ce detin o pozitie pe piata inatacabila si/sau au o pozitie de controlor al fluxului de informatie, care ar putea fi prevenita printr-o interventie timpurie. Alte scenarii care intra in aceasta categorie includ strategii unilaterale ale intreprinderilor care nu detin o pozitie dominanta de a monopoliza o piata prin mijloace anticoncurentiale.
 
O lipsa structurala a concurentei. Anumite structuri de piata nu ofera rezultate competitive (si anume, o disfunctionalitate structurala a pietei) chiar si daca nu exista intreprinderi care sa aiba un comportament anticoncurential. De exemplu, pietele pot prezenta defectiuni sistemice din cauza anumitor caracteristici structurale, cum ar fi o concentrare ridicata si bariere la intrare, consumatori captivi, lipsa accesului la date sau acumularea de date. In mod similar, structurile de piata de oligopol sporesc riscul de coluziune tacita, inclusiv pietele caracterizate de o transparenta sporita datorita unor solutii tehnologice bazate pe algoritmi, care devin din ce in ce mai raspandite in toate sectoarele.
Evaluarea impactului in ceea ce priveste o posibila noua initiativa pentru un instrument in domeniul concurentei nu aduce atingere reglementarilor sectoriale existente si instrumentelor de concurenta existente, aflate in prezent la dispozitia Comisiei si a autoritatilor nationale de concurenta din statele membre ale UE. Aceasta este, de asemenea, complementara evaluarii impactului referitoare la o reglementare ex ante specifica pentru platforme, efectuata in paralel de Comisie, care face parte din pachetul referitor la actul legislativ privind serviciile digitale anuntat in comunicarea „Conturarea viitorului digital al Europei”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter