Prima reactie a majoritatii oamenilor de afaceri la schimbarea brusca din ultimele luni a fost incercarea de activare la nivel contractual a unor mecanisme de forta - incetarea contractului, suspendarea obligatiilor, invocarea de exceptii si clauze care erau considerate aproape teoretice sau care aveau in vedere initial alte situatii de fapt (vorbim aici, desigur, despre clauzele de forta majora).Bineinteles, o astfel de atitudine nu poate atrage decat o reactie de sens contrar din partea celeilalte parti la contract, intr-o incercare permanenta si energica de rebalansare a contractului si redistribuire a riscului contractual.
In cautarea unui nou (dez)echilibru contractual nu trebuie sa omitem faptul ca activarea in aceasta perioada a oricarui mecanism contractual sau legal (fie el forta majora, incetare sau aplicarea impreviziunii) poate, la un moment ulterior, face obiectul cenzurii instantelor de judecata.
Experienta practica tinde sa sugereze ca abordarile prea efervescente la nivel contractual nu protejeaza nici interesele partilor dar nici siguranta circuitului civil sau a cadrului economic.
Daca pana acum puterea comerciala a partilor se traducea in clauze cat mai agresive la nivel contractual in favoarea uneia sau alteia dintre parti, acest comportament trebuie regandit in urmatoarea perioada. Castigul uneia sau alteia dintre parti poate veni chiar din supravietuirea contractului in aceste conditii dificile, nu doar din incetarea lui imediata (eventual, si cu penalitati excesive).
In dreptul englez, care in domeniul dreptului afacerilor este de multe ori o referinta ce trebuie avuta in vedere, a inceput sa se contureze o teorie a relaxarii si flexibilizarii contractuale, astfel incat partea in dificultate sa beneficieze de o zona neutra, care sa ii permita fie o redresare, fie o reevaluare a modalitatii in care aceasta isi poate executa pe viitor obligatiile asumate.
Analiza flexibilizarii contractelor trebuie pornita de la nivel macro si continuata la nivel micro. Astfel, contractele (existente sau viitoare) ar putea suferi modificari, dupa cum urmeaza:
- Ajustari ale termenelor de executare a obligatiilor contractuale. Prelungirea termenelor de executare a obligatiilor trebuie urmata, acolo unde este posibil, de scurtarea altor termene (de exemplu, de remediere), tocmai pentru a asigura derularea raportului contractual in anumite limite temporale adecvate intereselor partilor;
- Includerea posibilitatii partilor de a reevalua pe parcursul derularii raporturilor contractuale a fezabilitatii conditiilor in care acestea se desfasoara. Introducerea unor puncte intermediare de verificare a modului in care contractul se deruleaza ajuta la evitarea situatiilor extreme in care solutiile pot fi mai degraba radicale pentru ambele parti;
- Eliminarea unor evenimente care atrag incetarea automata a contractului. Cateodata este recomandabila evitarea oricaror formulari care sa aiba drept consecinta incetarea automata a contractului. Spre exemplu, unele contracte prevad ca, atunci cand un eveniment de forta majora se intinde peste o anumita durata, are loc incetarea automata a contractului. O astfel de formulare nu tine cont daca forta majora a fost sau nu invocata de vreuna dintre parti si nici de intentia reala a partilor la momentul redactarii clauzei;
- Ajustari ale sumelor datorate de una dintre parti sau a termenelor de plata. In contractele in derulare, foarte importanta este documentarea oricaror scutiri, atat sub aspect valoric, dar si sub aspect temporal;
- Simplificarea sau eliminarea mecanismelor care presupun implicarea tertilor. Orice obligatie de a obtine anumite documente (care nu sunt necesare potrivit legii si nu conditioneaza valabilitatea unui act) eliberate de autoritati sau terti poate duce la dificultati in respectarea termenelor contractuale; partile vor trebui sa asume in perioada urmatoare ca modul de operare si viteza de reactie la nivelul diverselor entitati, inclusiv autoritati, vor suferi modificari semnificative si sa bugeteze mecanisme contractuale prin care sa se bazeze cat mai putin pe acestea;
- Reanalizarea modalitatii in care se poarta corespondenta dintre parti. Foarte multe contracte adesea includ o modalitate greoaie prin care se poarta comunicarea intre parti (transmiterea notificarilor prin posta/ executor, livrarea corespondentei unei anumite persoane etc.). Realitatea ultimelor zile este ca cea mai mare parte din corespondenta contractuala s-a purtat prin e-mail - acesta asigurand o comunicare eficienta dar si mult mai rapida intre parti.
Oricare dintre propunerile de mai sus poate fi implementata atat in contracte aflate in curs de derulare (fie cu titlu permanent, fie cu titlu exceptional, pe o perioada determinata), sau poate servi drept baza pentru redactarea contractelor viitoare.
Flexibilitatea contractuala si acordarea beneficiului redresarii cocontractantului aflat in dificultate nu trebuie confundate cu o pasivitate contractuala. Creditorul obligatiei a carei executare a devenit dificil de executat trebuie sa actioneze cu suficienta prudenta astfel incat drepturile sale sa nu fie afectate.
In acest sens, posibilitatile sunt suficiente si variaza in intensitate - de la acte ale creditorului de intrerupere a prescriptiei (e.g., notificari sau orice alta corespondenta purtata intre parti) pana la mecanisme mai complexe, de tipul acordurilor standstill.
Analiza unui contract nu este mai niciodata singulara, ci trebuie corelata cu restul obligatiilor juridice create in jurul acestuia. In aceste conditii, flexibilizarea unui anumit contract are o utilitate redusa daca ea nu este corelata cu implementarea unor reguli similare in tot lantul contractual care sunt in legatura cu acesta.
Ca intotdeauna, cele mai adecvate solutii au inspiratie in mecanisme bine-cunoscute si accesibile noua. Schimbarea (chiar si in contracte) incepe cu pasi marunti si inovatia este, de cele mai multe ori, inspirata din lucruri preexistente.
*** Articol realizat de Av. Francisc Peli (Partener, PeliPartners) - foto, Av. Alexandra Ionita (Senior Associate, PeliPartners).
