RO EN
Košík je prázdný

OMNICREDIT: Una din doua firme mici traieste din banii actionarilor

Mai bine de jumatate dintre firmele mici din Romania supravietuiesc pe cont propriu in aceasta perioada, conform unui sondaj realizat in randul antreprenorilor la comanda Omnicredit, prima platforma fintech de microfinantare din Romania. O parte semnificativa dintre antreprenorii romani si-au acoperit in acest interval nevoile legate de finantarea afacerii recurgand la fondurile proprii. Doar 11% au facut reduceri de personal, in vreme ce ponderea celor care au declarat ca inca nu au gasit o solutie de finantare a businessului este de 7%.
Insa majoritatea este reprezentata de cei 46% care si-au pus imaginatia la treaba si au aplicat diverse solutii pentru a-si asigura fluxul vital de numerar, de regula in diferite combinatii de masuri. Cel mai adesea, a fost vorba de prelungirea termenelor de plata catre terti, masura dublata adesea de reducerea cheltuielilor de personal, de apelul la fondurile proprii, la sprijin financiar din partea familiei sau a prietenilor ori la solutiile clasice de finantare destinate IMM-urilor.
Un semn pozitiv este reprezentat de ponderea antreprenorilor care afirma ca nu au avut nevoie sa apeleze la produsele de finantare clasice, de tipul creditelor. Ceva mai mult de o cincime spun ca nici macar nu iau in calcul aceasta varianta, la fel de multi ca si aceia care nu au primit finantarea solicitata - fie pentru ca nu indeplineau conditiile pentru a se califica la un credit, fie deoarece nu au putut accesa suma ceruta.
„Faptul ca businessurile mici din Romania fac in aceasta perioada tot posibilul sa evite contractarea de credite este o reactie fireasca, de evitare a indatorarii intr-un moment marcat de incertitudini majore. Insa Romania dispune de o piata financiara lichida si matura, care le ofera antreprenorilor solutii de autofinantare precum factoringul, asigurand astfel un flux normal de numerar si, ca urmare, continuitatea businessului”, explica Elisa Rusu, CEO Omnicredit.
Raspunsurile oamenilor de afaceri arata ca am putea asista deja la aparitia unei crize majore de lichiditate: peste jumatate dintre firmele mici (52%) inregistreaza intarzieri la incasarea facturilor de 30 de zile sau mai mult. Pentru una din patru firme intarzierile sunt de cel mult 20 de zile si doar 20% dintre antreprenorii chestionati nu se confrunta cu intarzieri de plata.
Blocajul financiar este evident: aproape unul din doi antreprenori (48%) afirma ca furnizorii lor le spun ca sunt in aceeasi situatie, respectiv cu incasari intarziate. Exista si alte cauze: aproape un sfert dintre furnizorii cu care lucrau oamenii de afaceri chestionati si-au incetat activitatea (23%), iar lipsa disponibilului de lichiditati afecteaza circa unu din sase furnizori (17%).
Si totusi, lucrurile par a fi inca pe muchie de cutit: jumatate dintre antreprenori spun ca pot accepta intarzieri la plata facturilor de pana la 30 de zile si un numar surprinzator de mare (23% dintre respondenti) declara ca pot suporta chiar intarzieri care ajung la 60 de zile. Doar putin peste zece procente dintre firmele mici spun ca s-ar descurca cu intarzieri de maximum 90 de zile. Aceasta arata clar cat de putine dintre companiile mici din Romania sunt bine capitalizate.
In aceste conditii, nu este de mirare ca si apetitul pentru solutii viabile de asigurare a cash flow-ului este unul ridicat: 57% dintre antreprenori s-au declarat dispusi sa apeleze la un serviciu de finantare a facturilor, o pondere semnificativ mai mare decat a celor dispusi sa astepte sa incaseze, chiar si cu intarziere (40%).
Principala bariera pare a fi costul unui astfel de serviciu, respectiv comisionul procentual din valoarea facturii perceput de finantator (sau factor, cum se numeste acesta in limbaj de specialitate). Patru din zece antreprenori spun ca ar accepta sa plateasca un comision de pana la 2% din valoarea facturii pentru a-si incasa banii in termen. Pe de alta parte, cei care ar fi dispusi sa suporte un cost de 2-3%, apropiat de nivelul actual al pietei, reprezinta mai putin de zece procente din totalul celor chestionati. Iar 8% ar accepta chiar si un comision de peste 3% pentru a-si acoperi nevoia de lichiditate fara a se indatora.
„Cu siguranta, cifrele de mai sus se vor schimba pe parcursul urmatoarelor luni”, este de parere Elisa Rusu. „La fel de sigur este ca si comportamentul fata de risc al antreprenorilor se va modifica. Ne asteapta o perioada de turbulente si incertitudini. Abilitatea de a-si adapta businessul la conditii de piata in schimbare si de a gestiona corect riscurile va face diferenta intre succes si esec.”
Studiul a fost realizat online la finele lunii aprilie, fiind chestionati cateva mii de antreprenori. Acestia reprezinta afaceri din domenii diverse: servicii (comert, constructii, HoReCa, delivery, resurse umane, publicitate), dar si din industrii precum IT, sanatate, educatie, transport, sectorul financiar si productie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter