RO EN
Košík je prázdný

OLAF: Nereguli privind proiectul magistralei 5 a metroului din Bucuresti

Intrucat in cursul zilei de joi, 1 februarie 2018, surse din Ministerul Transporturilor au afirmat ca „Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) a efectuat un control la Metrorex, obiectul fiind Magistrala 5 de metrou”, in urma unor solicitari de clarificare, serviciul de presa al OLAF a fost imputernicit sa transmita urmatorul comunicat:
„OLAF a deschis o investigatie privind acuzatii de nereguli privind proiectul finantat de UE pentru linia 5 de metrou din Bucuresti. Ca parte a acestei anchete, s-a efectuat un control la fata locului. Cu toate acestea, intrucat ancheta este in curs de desfasurare, OLAF nu poate formula alte comentarii. Acest lucru este menit sa protejeze confidentialitatea investigatiilor ulterioare si posibile, procedurile judiciare ulterioare, datele cu caracter personal si drepturile procedurale”.
Serviciul de presa al OLAF mai mentioneaza ca ”nu exista un termen strict pentru finalizarea investigatiilor. Durata depinde de o serie de factori - inclusiv complexitatea fiecarui caz in parte, numarul de state si persoane implicate, masura in care alte servicii ale Comisiei Europene si ale partilor implicate coopereaza si exercitarea drepturilor de aparare”.
Conducerea Oficiului European de Lupta Antifrauda afirma, asadar, ca nu poate preciza cand va finaliza ancheta, dar detaliaza ca ”in 2016, durata medie a unui caz investigat a fost de 18,9 luni”.
La randul sau, Metrorex SA a informat, printr-un scurt comunicat, ca inspectorii OLAF au fost la sediul institutiei si au cerut documente referitoare la proiectul Magistrala 5 de metrou, Eroilor- Raul Doamnei.
„In urma informatiilor referitoare la un control realizat de Oficiul European de Lupta Anti-Frauda (OLAF), Metrorex confirma ca o echipa OLAF a intreprins o misiune la sediul Metrorex, ocazie cu care a solicitat o serie de documente referitoare la proiectul Magistrala 5 de metrou, Eroilor- Raul Doamnei. Facem mentiunea ca acest proiect de investitii a facut obiectul verificarilor Autoritatii de Management POS-T si ale Autoritatii de Audit (verificari efectuate de autoritatile din Romania - n.r.), nefiind identificate aspecte care sa contravina regulilor si procedurilor prevazute de reglementarile europene si nationale”, se precizeaza in comunicatul Metrorex.
***
Primele informatii despre ancheta au aparut la inceputul acestei saptamani, cand s-a relatat (fiind citate surse confidentiale) ca „mai multi agenti ai OLAF au verificat acte la Ministerul Transporturilor in legatura cu platile facute de Metrorex catre constructorii magistralei 5 de metrou (Drumul Taberei)”. Potrivit acelorasi surse guvernamentale, ce au ramas confidentiale, inspectorii OLAF suspecteaza ca s-au efectuat plati supraevaluate catre mai multe firme, plati ce ar fi fost realizate cu complicitatea unor angajati ai Societatii Comerciale de Transport cu Metroul Bucuresti "Metrorex" - SA, companie aflata in subordinea Ministerului Transporturilor. Proiectul Magistralei 5 este finantat din fonduri nerambursabile, in cadrul programului Operational Sectorial - Transport 2007 - 2013 si Programul Operational Infrastructura Mare 2014 - 2020. Magistrala 5 are trei sectiuni: Eroilor - Drumul Taberei, Eroilor - Iancului, respectiv Iancului - Pantelimon. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter