RO EN
Košík je prázdný

Nexia ABS: Rolul contabilului in optimizarea fiscala din domeniul constructiilor

In ultimii ani, domeniul constructiilor a crescut in importanta si a cunoscut o evolutie semnificativa in Romania. Din aceasta perspectiva, domeniul ofera oportunitati de business importante pentru companiile locale si internationale, dar acestea vin la pachet si cu provocari precum nevoia de a respecta standardele de calitate si de siguranta, problemele legate de coruptie si de managementul durabil al resurselor, dar si schimbarile legislative extrem de frecvente care afecteaza deciziile pe termen lung.
Expertiza contabila si fiscala devine astfel vitala in domeniul constructiilor deoarece asigura respectarea reglementarilor fiscale, optimizarea fiscala, evaluarea rentabilitatii proiectelor si respectarea standardelor contabile internationale. Expertiza adecvata si bazata pe bune practici poate ajuta companiile de constructii sa gestioneze mai eficient finantele si sa-si maximizeze profitul.
 
Iata cateva directii in care expertiza contabila si fiscala este esentiala:
- Respectarea reglementarilor fiscale pentru a evita erorile si a eventualelor probleme cu autoritatile fiscale;
- Optimizarea fiscala prin identificarea optiunilor legale de a reduce costurile si a maximiza profitul. Un exemplu concret ar fi identificarea tuturor deducerilor si creditelor fiscale disponibile, sau diferentierea dintre cheltuielile de capital si cele de exploatare. Pe de alta parte, raspunderea patrimoniala si reputationala trebuie atent monitorizata si actualizata contractual;
- Transfer de know-how - Romania se bucura in prezent de o fiscalizare redusa la nivelul Uniunii Europene si de numeroase facilitati in domeniul constructiilor, fapt care atrage investitori straini. Pentru acestia, transferul de know-how este important, investitorii aducand expertiza internationala, iar consultantul contabilul si fiscal oferind expertiza locala si instrumentele necesare in gestionarea elementelor neprevazute si a incertitudinii fiscale;
- Evaluarea rentabilitatii proiectelor prin analizarea costurilor si a veniturilor, dar si prin identificarea eventualelor probleme de cash-flow;
- Respectarea standardelor contabile internationale cum ar fi IFRS, care sunt importante in cazul in care companiile doresc sa atraga finantare de la investitori internationali;
- Folosirea la capacitate maxima a tuturor facilitatilor fiscale precum cele legate de: achizitia de bunuri, tichete pentru angajati, amortizare fiscala, grup fiscal pentru TVA si impozit pe profit, sponsorizari, plata anticipata a impozitului.
 
Cateva exemple concrete sunt:
- Reducerea TVA pentru constructii - in prezent, taxa pe valoarea adaugata (TVA) pentru lucrarile de constructii este de 19%. Insa, in cazul unor proiecte de constructii, TVA-ul poate fi redus la 5% sau chiar zero, in functie de tipul constructiei si de locatia acesteia;
- Deducerea cheltuielilor pentru investitii intr-un anumit numar de ani, in functie de tipul si dimensiunea investitiei. Aceasta facilitate fiscala este menita sa stimuleze investitiile in constructii si sa sprijine dezvoltarea economica;
- Reducerea impozitului pe profit in functie de dimensiunea capitalului propriu al companiei;
- Deducerea cheltuielilor cu cercetarea si dezvoltarea, inclusiv pentru inovatie si dezvoltarea de noi tehnologii;
- Reducerea impozitului pe venit pentru angajatii din domeniul constructiilor, in functie de salariul si nivelul de pregatire profesionala
 
Pe langa problemele de fond, legate de standarde privind calitatea si de siguranta, coruptie sau schimbarile de legislatie, sectorul constructiilor se confrunta si cu o serie de provocari sociale precum lipsa fortei de munca specializata si pandemia de COVID-19 care pot duce la intarzieri ale proiectelor, la cresterea costurilor, la scaderea calitatii lucrarilor si la reducerea cererii de servicii. In aceasta directie, consultantul fiscal si contabil poate avea o contributie importanta prin gestionarea riscurilor si imbunatatirea fluxului de numerar si a managementului financiar.
Indiferent de provocare, o solutie care sa centralizeze intreaga informatie financiar contabila intr-o singura baza de date este esentiala pentru a asigura transparenta si raportarea facila, atat de necesara pentru a identifica problemele si riscurile cu care se confrunta o companie. Evidenta stocurilor, alaturi de monitorizarea proiectelor in toate fazele lor, a achizitiilor si a personalului sezonier, devin cheia prin care orice optimizare financiar contabila se poate realiza. Astfel, contabilul sau consultantul fiscal poate chiar sa compare si sa aprecieze care este cea mai buna solutie informatica prin care clientul sa obtina integrarea tuturor informatiilor si, ulterior, decizii fundamentate de business.
 
In materie de solutii informatice, cele mai uzitate sunt solutiile de tip ERP, solutiile pentru managementul resurselor umane, solutii de business intelligence pentru raportare, sau cele de project management pentru gestionarea proiectelor si contractelor. Similar, raportarea obligatorie SAF-T introdusa in 2022 a ridicat mai multe probleme companiilor din Romania, fiind foarte greu de realizat in lipsa unei solutii informatice, mai ales atunci cand acest lucru implica culegerea datelor din mai multe platforme.
“Din punct de vedere contabil, un aspect dificil care poate fi rezolvat rapid de tehnologie este pastrarea unei evidente clare, la zi, a stocurilor de materiale si inventarierea lor periodica pentru a reconcilia fapticul cu scripticul. Nu impunem o solutie informatica clientului, ci ne pliem pe ceea ce avem la dispozitie - fie o solutie deja implementata de client, fie migram datele lui in sistemul nostru. Folosim cel mai des Charisma ERP, Saga si SAP, dar ne adaptam si in functie de nevoile operationale si urgente”, Nicoleta Vrajescu Dobre, Financial Services Director,Nexia ABS Financial Services.
 
Pe partea de digitalizare, consultantul financiar contabil este constient de impactul acesteia asupra industriei constructiilor, printre cele mai importante numarandu-se:
- Imbunatatirea eficientei administrative prin automatizarea proceselor, cum ar fi facturarea si gestionarea platilor, care poate reduce erorile, intarzierile, dar si costurile cu personalul si hartia;
- Imbunatatirea controlului financiar printr-o mai buna raportare si monitorizare a fluxurilor de numerar, precum si o identificare mai rapida a problemelor si oportunitatilor;
- Imbunatatirea transparentei si a raportarii prin cresterea accesului la date si prin imbunatatirea proceselor de audit;
- Reducerea birocratiei prin automatizarea proceselor administrative, reducand astfel timpul si costurile implicate in gestionarea documentelor fiscale si contabile;
- Cresterea securitatii datelor prin utilizarea solutiilor de securitate cibernetica si de criptare a datelor;
- Adoptarea sistemului de facturare electronica - Guvernul Romaniei a implementat recent sistemul de facturare electronica, intr-o prima faza in relatia B2G, si pentru bunurile cu risc fiscal ridicat, urmand ca din 2024 sa devina obligatoriu si in relatia B2B, prin care toate companiile care emit facturi trebuie sa foloseasca acest sistem. Aceasta masura va creste eficienta si transparenta in ceea ce priveste procesele de facturare, reducand in acelasi timp evaziunea fiscala.
- Sunt semnale ca va urma implementarea e-TVA, aceasta noua optimizare fiind deja in testare in Ungaria si in reteaua Nexia putem observa evolutia proiectelor in avans, estimata a fi o cerinta pentru 2024 iar in Romania probabil va mai dura dar fiind asteptata sa acopere o mare parte din sincopele curente.
Indiferent de nivelul de dezvoltare, dar si de proiectele derulate, aportul unui expert contabil si fiscal devine vital in cresterea sanatoasa a companiei.
 
*** Articol publicat de Nexia ABS, companie de consultanta fiscala si contabila.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter