RO EN
Košík je prázdný

MFP redeschide schema de ajutor de stat si sustine investitiile cu 1,5 miliarde lei

Ministerul Finantelor Publice anunta mediul de afaceri ca se pot depune cereri pentru finantare in baza H.G.nr.332/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investitiilor noi, care promoveaza dezvoltarea regionala prin crearea de locuri de munca.
Obiectivul schemei de ajutor de stat este dezvoltarea regionala prin realizarea de investitii care determina crearea a minim 100 de locuri de munca si incurajarea participarii active a intreprinderilor la reducerea decalajelor economice dintre regiuni si redresarea economiei romanesti. In cadrul schemei sunt finantate cheltuielile salariale inregistrate pe o perioada de 2 ani consecutivi, ca urmare a crearii de noi locuri de munca. Se acorda sume sub forma de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura costurilor salariale. In anul 2020, pentru ambele scheme de ajutor de stat administrare de M.F.P. (instituite in baza H.G. nr.332/2014 si H.G. nr. 807/2014) a fost alocat un buget de 1,5 miliarde lei.
In luna august, prin Hotararea de Guvern nr.598/2020 a fost revizuita aceasta schema, pentru cresterea accesibilitatii companiilor la finantarea investitiilor cu ajutor de stat.
Principalele modificari prevad:
- prelungirea pana in anul 2023 a perioadei in care se pot emite acorduri pentru finantare;
- prelungirea pana in anul 2028 a perioadei in care se poate efectua plata ajutorului de stat;
- eliminarea conditiei privind angajarea de lucratori defavorizati;
- introducerea posibilitatii demararii proiectului de investitii dupa depunerea cererii pentru finantare;
- eliminarea obligativitatii operatorului economic de a nu inregistra debite restante la bugetul general consolidat al statului la momentul depunerii cererii de acord pentru finantare, aceasta obligatie ramanand valabila la momentul platii ajutorului de stat;
- eliminarea evaluarii cererilor de acord pentru finantare in 2 etape in vederea simplificarii procedurii de evaluare;
- stabilirea unui termen de 6 luni de la emiterea acordului pentru finantare pentru asigurarea surselor de finantare si demonstrarea situatiei juridice a locatiei, avand in vedere ca procesul de perfectare a documentelor juridice in contextul actual poate intarzia depunerea cererii de acord pentru finantare;
- flexibilizarea conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca intreprinderile in activitate, respectiv eliminarea conditiei privind rentabilitatea cifrei de afaceri;
- posibilitatea modificarii locatiei/locatiilor, precum si a locurilor de munca aferente acestora in aceeasi regiune;
- flexibilizarea procedurii de plata a ajutorului de stat, prin eliminarea conditiilor referitoare la numarul maxim de cereri care se pot depune intr-un an calendaristic.
Principalele criterii de eligibilitate si conditii obligatorii:
Investitiile realizate trebuie sa fie considerate investitii initiale sau investitii initiale in favoarea unei activitati economice noi.
Compania nu intra in categoria ”intreprinderilor in dificultate”, definite conform art. 2 alin. (18) din Regulament. Astfel, nu sunt eligibile intreprinderile care se afla in cel putin una dintre urmatoarele situatii:
- in ultimul an fiscal jumatate din capitalul social subscris a disparut din cauza pierderilor acumulate;
- raportul datorii/capitaluri proprii este mai mare de 7,5;
- capacitatea de acoperire a dobanzilor calculate pe baza EBITDA se situeaza sub valoarea de 1 (in cazul intreprinderilor mari).
Nu se afla in procedura de executare silita, insolventa, faliment, reorganizare judiciara, dizolvare, inchidere operationala, lichidare sau suspendare temporara a activitatii.
Nu au fost emise impotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau in cazul in care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale in vigoare.
Nu au efectuat o relocare catre unitatea in care urmeaza sa aiba loc investitia.
Este demonstrat efectul stimulativ al ajutorului.
Cheltuielile eligibile sunt costurile salariale inregistrate pe o perioada de 2 ani consecutivi aferente noilor locuri de munca create ca urmare a realizarii de investitii, ce includ salariul brut si contributiile obligatorii.
Cererile de acord pentru finantare, insotite de documentele justificative, se transmit la Registratura generala a Ministerului Finantelor Publice, Bd. Libertatii nr. 16, sector 5, Bucuresti, mentionandu-se pe documentatie: „Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituita prin H.G. nr. 332/2014”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter