Activitatea de fuziuni si achizitii (M&A) va accelera la nivel global, in urmatoarele sase pana la 12 luni, pe fondul dobanzilor scazute, al dorintei de a cumpara companii inovatoare, digitale sau de tehnologie, dar mai ales al unor sume de bani foarte mari disponibile in piata, potrivit raportului PwC Global M&A Industry Trends. Astfel, companiile dispun de peste 7,6 trilioane dolari, in numerar si titluri de valoare tranzactionabile, iar fondurile de investitii au cumulat o suma de 1,7 trilioane dolari.
"Piata de M&A va fi marcata in 2021 de oportunitate si transformare. Ca urmare a schimbarilor aduse in economie de pandemia Covid-19, multe companii au realizat ca le sunt necesare resurse, tehnologii noi si forta de munca specializata pentru a crea valoare pe termen lung, iar achizitiile reprezinta cel mai rapid si eficient mod de a le obtine. Astfel concurenta va deveni puternica pentru companiile care pot aduce sau completa aceste nevoi. Pe de alta parte, consolidarea va fi inevitabila pentru companiile care se confrunta cu probleme. La randul ei, piata de M&A din Romania va ramane activa si in acest an, existand numeroase tranzactii in curs de finalizare sau in discutii. Totusi, 2021 a inceput sub semnul prudentei chiar daca numarul de tranzactii incheiate in a doua jumatate a anului trecut a accelerat. Evolutia campaniei de vaccinare, a noilor tratamente impotriva Covid-19 vor influenta in acest an perceptia investitorilor si, implicit, luarea deciziilor de achizitie", a declarat Dinu Bumbacea (foto), Partener si Lider al Departamentului de Consultanta al PwC Romania.
Crestere de 94% a tranzactiilor in prima jumatate din 2020
In a doua jumatate a anului 2020, in pofida impactului pandemiei Covid-19 asupra economiei, valorile tranzactiilor au urcat puternic, cu 94%, comparativ cu primul semestru al anului trecut, iar volumele au crescut cu 18%, la nivel global. In plus, atat volumul tranzactiilor, cat si valoarea au fost mai mari decat in ultimele sase luni din 2019. In acelasi timp, numarul "mega" tranzactiilor s-a dublat, iar tehnologia si telecomunicatiile au fost sectoarele care au inregistrat cea mai mare crestere pe masura ce cererea pentru active digitale a accelerat.
"Evaluarea activelor ramane una dintre cele mai mari provocari pentru succesul M&A. Dupa un an 2020 turbulent, 2021 va fi marcat de o polarizare a evaluarii activelor si de accelerarea tranzactiilor in sectorul digital. In cazul companiilor din tehnologie, evaluarile mari si concurenta intensa ar putea determina cumparatorii sa adopte o abordare mai agresiva pentru a achizitiona activele dorite. In schimb, evaluarile companiilor afectate de Covid-19 sau cu modele de afaceri care nu mai sunt viabile vor fi afectate", a spus George Ureche, M&A Leader, PwC Romania.
Alti factori care ar urma sa aiba impact asupra evaluarilor si activitatii de M&A sunt cresterea numarului de restructurari si continuarea cresterii pietei de IPO, in special utilizarea companiilor de achizitii cu scop special (SPAC) pentru a strange capital. In 2021 este asteptata o mai mare activitate SPAC, care implica in special active precum infrastructura de incarcare a vehiculelor electrice, stocarea energiei electrice si tehnologia medicala.
Concluzii privind activitatea de M&A din a doua jumatate a anului 2020
● Volumul tranzactiilor in sectorul de tehnologie a crescut cu 34%, iar valorile cu 118%. Volumele tranzactiilor in telecomunicatii au urcat cu 15%, iar valorile cu aproape 300%, pe fondul incheierii a trei "mega" tranzactii.
● In prima jumatate a anului, multi indici bursieri, inclusiv media industriala Dow Jones, NASDAQ Composite, S&P 500, Shanghai Stock Exchange si Nikkei 225, sunt la sau aproape de maximele istorice. Spre exemplu, DoorDash a inchis prima zi de tranzactionare cu 86% peste pretul initial, iar Airbnb cu un plus de peste 112%.
● La nivel regional, volumul tranzactiilor a crescut cu 20% in America, cu 17% in Europa, Orientul Mijlociu si Africa, respectiv in in Asia Pacific, in a doua jumatate a anului 2020. America a inregistrat cea mai mare crestere a valorilor tranzactiilor de peste 200%, in principal datorita unor ”mega” tranzactii semnificative in a doua jumatate a anului.
● Sursele netraditionale de creare a valorii, cum ar fi impactul factorilor de mediu, sociali si de guvernanta (ESG), sunt luate in considerare din ce in ce mai mult in luarea de decizii strategice si in due diligence, intrucat se concentreaza pe protejarea si maximizarea randamentelor din evaluarile ridicate si cererea acerba.