RO EN
Košík je prázdný

Iesirea din criza este legata de revenirea consumului, pentru 47% dintre respondenti

Aproape doua treimi (62%) dintre managerii romani sunt optimisti in privinta viitorului economiei si considera ca Romania se indreapta intr-o directie buna, releva datele incluse in editia a VII-a a Barometrului Sierra Quadrant, publicat vineri.
In acest sens, 71% dintre oamenii de afaceri chestionati estimeaza ca economia romaneasca va iesi cu adevarat din criza abia in a doua parte a anului viitor.
In timp ce sase din zece manageri se declara optimisti in privinta viitorului economiei, 12% vad nori negri la orizont, iar restul (26%) au evitat sa raspunda, considerand ca exista inca destul de multe necunoscute in privinta perspectivelor economice.
Intrebati care sunt atuurile economiei in perspectiva iesirii din criza, 47% dintre respondenti au indicat revenirea consumului, 19% se bazeaza pe atragerea fondurilor UE, 13% au indicat costurile logistice relativ scazute din Romania, 11% au mentionat forta de munca, in timp ce restul a facut referire la alte motive.
Totodata, pentru investitori, cea mai mare provocare in prezent ramane pandemia si efectele sale (restrictii, scaderea consumului etc.), mentionata de 58% dintre acestia. In topul temerilor se mai afla: dinamica inflatiei (43%), cresterea cursului euro (38%), accentuarea blocajului financiar (27%) si accesul limitat la finantare (13%).
Conform Barometrului Sierra Quadrant, 67% dintre managerii intervievati si-au reorganizat afacerile pentru a face fata provocarilor generate de scaderea consumului, de restrictiile de circulatie si de accesul tot mai limitat la finantare.
Principalele decizii au vizat optimizarea costurilor logistice (chirii, utilitati, parc auto etc.), mentionata de aproape trei sferturi (73%) din totalul celor chestionati, apoi reconfigurarea ofertelor (49%), reducerea creditului furnizor (34%), reduceri de personal/scaderea salariilor (21%) si digitalizarea activitatilor companiilor (29%).
Sierra Quadrant estima, luna trecuta, ca peste 60.000 de companii din zona IMM-urilor se aflau in dificultate financiara, iar perspectivele nu par a fi cele mai incurajatoare.
Potrivit expertilor, numarul firmelor care se confrunta cu probleme ar fi fost mai mare daca statul nu ar fi sustinut, in timpul pandemiei, supravietuirea acestora. "Amanarea platii taxelor, a ratelor si leasingurilor bancare, platile facute pentru somajul tehnic, programul IMM Invest - au fost elemente care au mentinut pe linia de plutire o economie in care nevoia de finantare e uriasa si in care peste 90% dintre companii sunt slab capitalizate'', sustin specialistii.
Barometrul Sierra Quadrant privind starea economiei, editia a VIII-a, a fost efectuat de compania de consultanta Frames si Sierra Quadrant in perioada 3 - 11 mai 2021, prin chestionare online, telefonic si email, pe un esantion reprezentativ de 320 de firme din diverse domenii de activitate, de la comert, la servicii financiare, agricultura, energie, confectii, IT etc. La cercetare au raspuns, in total, 1.643 de persoane - antreprenori, manageri de companii, middle si top management, cu studii superioare (58% barbati si 42% femei), cu o varsta medie de 45 de ani.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter