RO EN
Košík je prázdný

Deloitte: Noi competente ANAF in privinta taxelor pentru redevente miniere

O lege intrata in vigoare de curand ofera Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) si Ministerului Finantelor Publice (MFP) noi competente de control in privinta declararii si achitarii taxei clawback si a redeventelor miniere si petroliere. Este vorba de Legea nr. 222/2021, aplicabila din 30 iulie 2021, care isi propune intensificarea controalelor la contribuabilii care desfasoara operatiuni petroliere si miniere ori in domeniul farmaceutic, domenii considerate esentiale, dar care sunt deja riguros legiferate si controlate direct de autoritati de reglementare si supraveghere dedicate. In aceste conditii, noua lege ar putea duce la dublarea controalelor in domeniile vizate, cu consecinte fiscale si juridice importante.
Legea preia un proiect de ordonanta de urgenta din 2019 si are ca scop verificarea „cel putin anuala” a modalitatii de calcul si declarare a taxei clawback, respectiv a exactitatii datelor si informatiilor in baza carora se platesc taxa pe activitatea miniera si redeventele miniere si petroliere. In expunerea de motive se precizeaza in mod expres ca prin aceasta lege „se urmareste cresterea capacitatii de control si mobilizare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat al statului, cu consecinta obtinerii de venituri bugetare suplimentare”.
Anterior acestui act normativ, analiza si controlul modului de declarare si achitare a acestor obligatii asimilate unor creante fiscale reveneau organelor fiscale din ANAF, conform Codului de procedura fiscala, si Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) pentru redeventele miniere si petroliere.
Aspecte practice si consecinte ale noii reglementari
In baza noii legi, inspectiile fiscale obisnuite/controalele autoritatilor de supraveghere si reglementare vor putea fi dublate de controalele tematice realizate de structuri de inspectie economico-financiara din MFP sau ANAF si astfel vor putea fi stabilite noi obligatii bugetare in sarcina contribuabililor.
Inspectia economico-financiara este reglementata de Ordonanta de urgenta nr. 94/2011 si imprumuta, pana la suprapunere, fizionomia celei fiscale - organul de inspectie este obligat sa respecte o serie de reguli procedurale minimale (spre exemplu, sa instiinteze contribuabilul despre inceperea unui astfel de control si sa-l informeze pe intreg parcursul inspectiei cu privire la constatarile rezultate in urma controlului), iar contribuabilul are dreptul sa prezinte, in termen de trei zile lucratoare de la primirea proiectului de raport, punctul de vedere cu privire la constatarile controlului.
Rezultatul va fi consemnat intr-un raport de inspectie economico-financiara care va cuprinde constatarile organului de control, precum si opinia acestuia referitoare la punctul de vedere formulat de contribuabil. Totodata, raportul va sta la baza emiterii unor dispozitii obligatorii de masuri, prin intermediul carora se vor putea stabili inclusiv sumele cuvenite bugetului de stat cu titlu de creante bugetare.
De asemenea, acelasi control tematic va putea stabili in sarcina contribuabililor controlati si obligatii accesorii, calculate potrivit Codului de procedura fiscala (dobanzi, penalitati de intarziere si/sau penalitati de nedeclarare). Aceste obligatii vor putea face totusi obiectul facilitatilor (amnistiei) fiscale adoptate in ultima perioada, sub rezerva indeplinirii conditiilor formale necesare pentru aplicarea acestora.
Impotriva actelor administrative emise in aceasta procedura se poate formula plangere prealabila, insa termenul de contestare este cel din dreptul comun (Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ), de 30 de zile, substantial mai mic fata de termenul de 45 de zile prevazut pentru o inspectie fiscala obisnuita.
Probleme generate de dublarea competentelor de control
Asadar, controlul declararii si achitarii taxei clawback, a taxei pe activitatea miniera, respectiv a redeventelor miniere si petroliere se va putea efectua atat de organele fiscale, cat si de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM), in cazul redeventelor miniere si petroliere, respectiv de structurile teritoriale din ANAF sau MFP prin inspectii economico-financiare.
Aceasta dublare de competente si atributii ridica o problema majora: in ce masura o inspectie fiscala care ar avea ca obiect controlul declararii si achitarii taxei clawback ar putea fi urmata/dublata de o inspectie economico-financiara sau invers? Din pacate, nici Legea 222/2021, nici OUG 94/2011 nu ofera un raspuns la problema practica a suprapunerii de competente cu privire la acelasi tip de creante controlate. De fapt, OUG 94/2011 prevede expres ca doar controlul efectuat de Curtea de Conturi este incompatibil cu inspectia economico-financiara. Cu alte cuvinte, o alta procedura de control (spre exemplu, o inspectie fiscala) ar putea viza obligatii deja supuse unei proceduri de inspectie economico-financiara.
O asemenea situatie nu ar trebui permisa, pentru ca incalca principiul securitatii juridice, precum si principiul non bis in idem, care presupune ca nimeni nu poate fi sanctionat de doua ori pentru aceeasi fapta. Intr-o interpretare mai ampla, principiul presupune si ca cel care a fost exonerat pentru o fapta nu poate fi sanctionat de o alta autoritate pentru aceeasi fapta.
Exista, asadar, argumente juridice care sa sustina incompatibilitatea mai multor tipuri de controale la acelasi contribuabil, pentru aceeasi perioada si pentru acelasi tip de obligatie. Cu toate acestea, pana la o modificare legislativa in acest sens sau pana la cristalizarea unei practici care sa confirme ca o inspectie economico-financiara nu poate fi dublata de o inspectie fiscala, respectiv de un control al autoritatii de supraveghere si reglementare, exista riscul unor dublari de atributii.
Perspective privind modul de aplicare a noii reglementari
O alta problema practica decurge din specificul celor trei domenii vizate de Legea nr. 222/2021. Taxa clawback este stabilita in baza unor calcule si formule riguros reglementate, un rol important avandu-l Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), in timp ce taxele privind activitatea miniera, respectiv redeventele miniere si petroliere, sunt stabilite in conformitate cu o serie de parametri prevazuti expres in lege si au la baza acordurile de concesiune petroliera sau licenta de explorare/exploatare miniera incheiate de titular cu ANRM. Prin urmare, s-ar putea pune problema utilitatii acestor inspectii economico-financiare in cele trei domenii riguros reglementate si controlate direct de autoritati de reglementare si supraveghere.
Pe de alta parte, in cea mai recenta statistica publicata pe site-ul ANRM, pentru semestrul I din 2020, se precizeaza expres ca institutia are o problema generata de „subdimensionarea numarului de angajati”, motiv pentru care a colectat mai putin cu 21,13 milioane de lei dintr-un total de 414,83 milioane de lei datorati pentru redeventele petroliere si miniere, respectiv taxe miniere. Probabil acesta este si motivul pentru care Legea 222/2021 prevede ca, in cazul redeventelor miniere si petroliere, inspectia economico-financiara va verifica „exactitatea datelor si a informatiilor pe baza carora se calculeaza” aceste redevente, spre deosebire de taxa clawback, unde se poate verifica doar modul de declarare si achitare a acestei taxe.
Prin urmare, cel mai probabil CNAS si ANRM vor ramane cu un rol preponderent de reglementare si supraveghere, iar structurile specializate de inspectie economico-financiara din ANAF si MFP vor avea doar un rol de recuperator de creante, folosind datele si informatiile puse la dispozitia lor de CNAS si de ANRM.
Pentru moment, intensificarea inspectiilor economico-financiare este doar o chestiune de timp si de organizare, fiind insa de asteptat ca perioada imediat urmatoare sa aduca o crestere semnificativa a acestei activitati de control. Ramane de vazut daca va exista o suprapunere de competente intre aceste structuri specializate si structurile de inspectie fiscala obisnuite din ANAF sau structurile de control din cadrul ANRM. Totodata, este de urmarit in ce masura aceste inspectii economico-financiare vor fi veritabile controale de fond sau daca vor fi doar verificari sumare cu privire la declararea creantelor si plata la scadenta a taxelor clawback, respectiv a taxelor miniere si a redeventelor petroliere si miniere.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter