RO EN
Košík je prázdný

CCIFER: Pentru prima data, mediul politic este mai stabil decat cel economic

In contextul celui mai scazut nivel istoric al moralului si al increderii investitorilor francezi in mediul economic si politic local, investitorii estimeaza pentru prima oara in ultimii 10 ani mediul politic romanesc ca fiind mai stabil decat cel economic. Desi moralul general este unul scazut, 74% dintre investitori prevad o revenire la volumul de activitate din 2019 pe parcursul urmatoarelor 36 de luni, arata rezultatele barometrului de conjunctura economica realizat de Camera de Comert si Industrie Franceza in Romania (CCIFR).
"Criza globala a sanatatii, precum si incertitudinile politice suplimentare induse de alegerile prevazute pentru 2020 au bulversat perspectivele economice. Nivelul moralului investitorilor francezi in Romania este cel mai scazut din ultimii 10 ani, de cand exista barometrul CCIFER. In ceea ce priveste cifra de afaceri si profitabilitatea, 73% dintre managerii chestionati estimeaza o revenire a activitatii companiilor la nivelurile din 2019 pana in 2022. In acest context, provocarile induse de mediul economic, dar si oportunitatile care apar accelereaza transformarea companiilor noastre. Din punctul meu de vedere, succesul consta in a sti sa conducem transformarea necesara cu agilitate, cu sprijinul autoritatilor romane si europene atunci cand este necesar. Prin urmare, CCIFER este foarte implicat in dialogul cu autoritatile in ceea ce priveste masurile de sprijinire a intreprinderilor", a declarat François Coste, presedintele CCIFER.
Rezultatele sondajului indica faptul ca increderea in mediul economic a scazut in 2020 cu 25% fata de 2019, iar increderea in mediul politic s-a diminuat cu 18%, indicatorul economic fiind pentru prima oara inferior celui politic.
In ceea ce priveste indicatorul social, acesta este la nivelul cel mai scazut de pana acum (-15%), reflecand actualele tensiuni de pe piata muncii, dificultatea angajatorilor de a recruta si de a fideliza talente, precum si instabilitatea generalizata, care determina angajatii sa fie mai prudenti in schimbarea locului de munca, favorizand mai degraba stabilitatea in detrimentul unui salariu mai avantajos.
In ceea ce priveste profitabilitatea afacerilor, investitorii francezi se dovedesc a fi cel mai putin pesimisti, cu numai 7% avand perspective inrautatite fata de 2019. Disponibillitatea de a continua investitiile in Romania inregistreaza, de asemenea, o scadere semnificativa, de 21%. In aceasta perioada, perceptia asupra evolutiei cifrei de afaceri este in scadere cu -6%, mai arata barometrul CCIFR.
 
Moralul oamenilor de afaceri are de suferit
Evolutiile economice si sociale din cel de-al doilea trimestru din 2020 au un impact semnificativ asupra moralului reprezentantilor mediului de afaceri, care scade cu 14% fata de noiembrie 2019. La finalul lunii martie 2020, mai putin de 20% dintre respondentii anchetei cu privire la impactul crizei Covid-19 asupra membrilor CCIFER declarau ca sunt pesimisti pe termen lung, moralul antreprenorilor situandu-se atunci la 3,6 pe o scara de la 1 la 5, cu 0,3 puncte mai mare fata de noiembrie 2019. In trimestrul al treilea din 2020, dupa doua luni de lockdown si nenumarate masuri sanitare si restrictii de calatorie ce au ingreunat activitatea companiilor, moralul investitorilor este in scadere, inregistrand un scor de 2,84.
In ceea ce priveste analiza sectoriala, sectoarele care rezista cel mai bine perioadei actuale de criza sunt cel al energiei si al serviciilor IT&C, sectoarele comertului, al serviciilor si al agriculturii fiind grav afectate, in timp ce sectorul care inregistreaza cele mai mari greutati este cel al turismului, cu o scadere de 25%.
 
Revenirea la nivelul anterior crizei
Astazi, desi moralul este unul scazut, paradoxul face ca 74% dintre respondentii la sondajul CCIFR sa prevada o revenire la volumul de activitate din 2019 pentru urmatoarele 32 de luni. Astfel, 23% dintre antreprenori estimeza ca activitatea companiei pe care o reprezinta este la un nivel superior fata de 2019, 6% estimand ca-si vor relua activitatea la acelasi nivel ca in 2019 incepand din luna septembrie 2020. Alti 21% estimeaza ca revenirea la nivelul anului trecut se va intampla pe parcursul lui 2021, alti 24% dintre respondenti estimeaza ca revenirea la nivelul lui 2019 va avea loc pe parcursul lui 2022, in timp ce 27% cred ca vor atinge cifra de afaceri din 2019 mai tarziu sau poate niciodata.
Principalele provocari cu care se confrunta companiile sunt gasirea clientilor, recrutarea si fidelizarea talentelor, regasirea rentabilitatii, imposibilitatea de a face un plan pe termen lung, mentinerea angajamentului investitorilor, asigurarea unui lant de aprovizionare fiabil si, nu in utlimul rand, accesul la lichiditati.
 
Oportunitati in pandemie
Contextul socio-economic nou pe care pandemia de Covid-19 l-a creat aduce, pe langa constrangeri, si oportunitati pentru reprezentantii mediului de afaceri. Astfel, printre principalele masuri strategice pe care acestia le-au luat incepand cu luna martie sunt, in primul rand, cele ce vizeaza transformarea organizationala pe termen lung, in vederea adaptarii la noile conditii de munca: telemunca si flexibilizarea orelor de munca, digitalizarea proceselor interne, schimbarea strategiilor de marketing, dezvoltarea platformelor de vanzare online, la distanta etc. Au fost luate, de asemenea, si masuri ca restructurarea efectivelor si concedieri, orientarea catre furnizori din proximitate, relocalizarea anumitor operatiuni si externalizarea de procese.
Conform respondentilor barometrului de conjunctura economica, principalele oportunitati pentru mediul economic sunt, astfel, telemunca, mobilitatea, cumpararea de companii, investitiile, digitalizarea, automatizarea, optimizarea, reducerea costurilor de chirie, adoptarea de noi strategii, e-commerce, accesul la piete noi, relocalizare in Romania, investitiile in formarea personalului, disponibilitatea talentelor, accesul la finantari de relansare economica.
In ceea ce priveste masurile guvernamentale de sustinere a companiilor, cele mai populare in randul respondentilor CCIFER sunt finantarile europene, ajutoarele de stat, somajul partial si tehnic, acestea reprezentand masuri reversibile si mai usor accesibile decat amanarea taxelor, garantiile pentru liniile de trezorerie, creditele comerciale sau garantiile pentru investitii.
***
Barometrul de conjunctura economica CCIFR a fost realizat in cadrul comunitatii de afaceri franco-romane in perioada 20 iulie - 20 august 2020 si a fost prezentat pe 1 septembrie in cadrul Adunarii generale a organizatiei.
CCIFER reuneste circa 600 de companii franceze si romane, cu o cifra de afaceri cumulata de 18 miliarde euro si care au creat peste 125.000 de locuri de munca directe. Companiile membre sunt lideri in mai multe sectoare de activitate care formeaza economia locala. De asemenea, CCIFER exprima o pozitie comuna a societatilor membre si a investitorilor francezi in Romania in dialogul cu autoritatile publice.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter