RO EN
Košík je prázdný

CC: Durata in scadere la avizele tehnice de racordare (ATR) la reteaua electrica

Durata medie de obtinere a avizelor tehnice de racordare (ATR) emise de E-Distributie Muntenia SA (EDM) a scazut cu 20% in ultimul an, in urma implementarii angajamentelor asumate de companie in contextul investigatiei declansate de Consiliul Concurentei privind un potential abuz de pozitie dominanta pe piata distributiei de energie. Diminuarea timpului de obtinere a ATR s-a inregistrat in conditiile in care, in aceasta perioada, numarul cererilor de racordare a crescut cu 30%.
De asemenea, interventia Consiliului Concurentei a condus la cresterea transparentei procesului de racordare si a gradului general de informare a utilizatorilor in legatura cu procesul de racordare, in ultimul an numarul de clienti care utilizeaza serviciul online de racordare crescand cu peste 90%.
Autoritatea de concurenta a investigat EDM pentru o posibila discriminare a companiilor pe piata serviciilor conexe distributiei, ca urmare a selectarii, pe alte criterii decat cele prevazute in procedurile de achizitie publica sau libera alegere a utilizatorului, a unor societati care elaboreaza studii de solutie sau proiecteaza si executa lucrari de instalatii electrice. Suspiciunile au vizat si influentarea duratei si a costurilor de racordare la reteaua de energie electrica a municipiului Bucuresti, precum si a optiunii utilizatorilor de a alege prestatorii de servicii conexe.
Pentru a elimina ingrijorarile concurentiale, in 2019, EDM s-a angajat sa implementeze un set de masuri pentru eficientizarea si transparentizarea procesului de racordare la reteaua electrica de distributie si sa asigure un tratament corect si nediscriminatoriu pentru toti participantii la acest proces, fie ca sunt utilizatori sau alti prestatori de servicii.
Astfel, Consiliul Concurentei a constatat ca punerea in practica a angajamentelor a condus, pana in prezent, la transparentizarea procedurilor de lucru, promovarea drepturilor solicitantilor, informarea corecta, facila si completa a consumatorilor cu privire la procesul de racordare la reteaua de distributie electrica. De asemenea, EDM si-a reproiectat pagina web si a implementat o aplicatie care permite urmarirea online a stadiului racordarii de catre utilizator. Pe parcursul anului 2020, probabil si in contextul pandemic recent, se observa o crestere semnificativa a traficului pe site si a numarului de clienti care si-au creat un cont pe site si utilizeaza noile facilitati ale acestuia.
In acelasi timp, se observa o crestere a calitatii serviciului de racordare printr-o scadere a duratelor medii de procesare a cererilor utilizatorilor si de eliberare a documentelor in etapele pentru care operatorul de distributie este responsabil.
„Scopul nostru este de a facilita procesul de racordare a consumatorilor la retelele de utilitati - energie electrica si gaze, dar instrumentele legale pe care le avem acum la dispozitie sunt limitate in acest sens.
In perioada urmatoare, insa, vom finaliza un amplu proiect derulat in cooperare cu OECD, care prevede debirocratizarea intregului mecanism de racordare, care acum poate dura mai multe luni, prin simplificarea procedurilor de obtinere a autorizatiilor in cascada. De asemenea, in cadrul proiectului incercam sa gasim solutii juridice pentru ca demersurile necesare pentru obtinerea autorizatiilor sa se deruleze in paralel pentru a urgenta racordarea, si nu secvential, cum se intampla la ora actuala”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
Trebuie mentionat ca procesul de racordare la reteaua de energie electrica este unul complex, cu multe etape, pentru care sunt responsabile diferite parti: operatorul de distributie, proiectanti, executanti de lucrari, autoritati locale, client, astfel ca durata totala a procesului de racordare, ca interval care inglobeaza toate aceste etape, nu depinde in totalitate de operatorul de distributie.
Angajamentele au fost implementate gradual pe parcursul anului 2019, conform calendarului asumat, iar respectarea acestora va fi monitorizata de Consiliul Concurentei pe o perioada de 3 ani.
EDM este operatorul de distributie care asigura alimentarea cu energie electrica a consumatorilor din municipiul Bucuresti si judetele Ilfov si Giurgiu, in baza licentei pentru distributia energiei electrice eliberate de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei. Compania face parte din grupul italian ENEL, care are activitati diverse in sectorul energiei electrice, atat in Romania, cat si in alte state din Uniunea Europeana.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter