Consiliul Concurentei analizeaza tranzactia prin care Platforma ROCA SA intentioneaza sa achizitioneze o participatie de 30% la Bico Industries SRL.
Platforma ROCA este o societate de tip holding, care ofera servicii pentru revitalizarea business-ului si antreprenoriatului romanesc, pentru crearea de branduri noi si reconditionarea de branduri aflate in dificultate, prin investitii in societati aflate in dificultate si asigurarea unui management specializat.
Bico este o companie cu capital romanesc care produce si comercializeaza produse auxiliare necesare constructiilor (tesaturi apretate din fir de fibra de sticla pentru armarea tencuielilor, plase netesute de fibra de sticla pentru hidroizolatii, coltare din PVC si aluminiu cu plasa). Bico este controlata de domnul Mihai Birliba, care detine 99,66% din capitalul social.
In conformitate cu prevederile Legii concurentei (nr. 21/1996), aceasta operatiune este o concentrare economica ce trebuie autorizata de Consiliul Concurentei. Autoritatea de concurenta va evalua aceasta concentrare economica in scopul stabilirii compatibilitatii sale cu un mediu concurential normal si va emite o decizie in termenele prevazute de lege.