RO EN
Košík je prázdný

B. Chiritoiu: Legea concurentei neloiale a fost modificata pentru a ajuta firmele mici

Legea privind combaterea concurentei neloiale a fost modificata recent, prin ordonanta de urgenta, pentru a proteja firmele mici de eventuale abuzuri din partea companiilor mai mari, a afirmat, pentru AGERPRES, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
"Protejarea firmelor mici este un aspect care ne preocupa de mai multa vreme. Iar pandemia si acum razboiul din Ucraina, au aratat, inca o data, ca firmele mici sunt fragile si ca este nevoie de o adaptare a reglementarilor astfel incat ele sa fie protejate. Ca urmare, am demarat un proces de modificare si adaptare a legii concurentei neloiale, sora mai mica a Legii Concurentei, pentru a putea interveni si apara companiile mai mici de eventuale actiuni abuzive ale celor mai mari, precum modificari unilaterale ale contractelor, intarzieri la plata facturilor, exploatarea dependentei de o firma mare. De altfel, modificarea legii concurentei neloiale a fost introdusa, la propunerea noastra, in obiectivele Programului de Guvernare", a spus Chiritoiu.
Acesta a explicat ca, din perspectiva regulilor de concurenta, atentia Consiliului este indreptata, in special, asupra comportamentului companiilor foarte mari, astfel incat acestea sa nu abuzeze de firmele mici. Zona intermediara, respectiv conduita acelor companii care nu sunt dominante, nu au cote de piata de peste 40%, dar sunt suficient de mari pentru a putea crea probleme partenerilor mai mici, nu era acoperita pana acum de legislatia din domeniu.
"Ca urmare, includem in sfera practicilor de concurenta neloiala si exploatarea pozitiei superioare de negociere a unei companii in raport cu o alta cu care se afla intr-o relatie comerciala. In aceste cazuri, in care companiile au mai putin de 40% dintr-o piata, vom aplica o logica asemanatoare ca in cazul comportamentelor considerate abuzive de Legea concurentei: vom declansa investigatii, vom face inspectii, vom cere date si documente de la orice persoana fizica sau juridica ce ar putea detine informatii relevante si asa mai departe", a explicat presedintele Concurentei.
In aceste cazuri, compania neavand pozitie dominanta, nu va primi sanctiunile semnificative prevazute de Legea concurentei, ci unele mai mici, prevazute de Legea concurentei neloiale.
In acelasi timp, a fost actualizat si cuantumul amenzilor pe care le poate Consiliul aplica persoanelor fizice si juridice care au incalcat legea concurentei neloiale, tinand cont de rata inflatiei din ultimii sase ani (respectiv data ultimei modificari a actului normativ).
Astfel, companiile vor primi amenzi care pleaca de la 50.000 si ajung la 500.000 de lei, iar persoanele fizice, intre 5.500 si 11.000 de lei.
"Mai mult, in mod similar practicii in cazul aplicarii prevederilor Legii concurentei, se introduce posibilitatea de a recunoaste fapta, si, astfel, se reduce amenda cu o pondere cuprinsa intre 10% si 20%. Dar daca, dupa firma obtine acest beneficiu, contesta decizia autoritatii de concurenta, reducerea se pierde. In plus, putem aplica sanctiuni pentru furnizarea de informatii inexacte, incomplete sau care induc in eroare", a mai spus Chiritoiu.
"Asa cum am mai spus si cu alte ocazii, scopul nostru nu este de a da amenzi, ci de a avea o concurenta corecta la nivelul firmelor mici si mari deopotriva. De aceea am introdus in lege posibilitatea solutionarii pe cale amiabila a diferendelor privind faptele de concurenta neloiala. Deci partile pot apela la procedura medierii conform legislatiei in domeniu, fara a elimina dreptul acestora de a sesiza Consiliul Concurentei sau de a initia actiuni in justitie in orice moment", a completat el.
Legea a fost completata prin introducerea unor reglementari speciale ale practicilor de concurenta neloiala, asa-numitele prevederi antispecula, pentru perioadele de stare de mobilizare partiala sau totala a fortelor armate si stare de razboi, stare de asediu si stare de urgenta, stare de alerta sau alte situatii de criza stabilite explicit prin acte normative, pentru a evita situatii precum cea de la inceputul pandemiei, in care pretul mastilor de protectie crescuse extrem de mult.
Astfel, sunt interzise practici precum practicarea unor preturi nejustificat de mari, limitarea in mod nejustificat a vanzarilor sau a productiei, acumularea de marfuri de pe piata interna sau externa in scopul crearii unui deficit pe piata romaneasca si revanzarii lor la un pret crescut in mod nejustificat.
De asemenea, legea stabileste faptul ca autoritatea de concurenta intervine doar in cazul afectarii unui interes legitim public, tinand cont de anumite criterii: gradul ridicat de pericol social, importanta sau dimensiunea sectorului economic vizat, numarul de companii implicate in savarsirea faptei, numarul de firme afectate, durata indelungata a practicii de concurenta neloiala.
"Cand vorbim de practicile de concurenta neloiala incriminate de lege ne mai referim la denigrarea unui competitor sau a produselor sau serviciilor sale prin raspandirea de informatii false, deturnarea clientilor unei companii prin utilizarea secretelor comerciale si discreditarea activitatii unei firme sau a produselor si serviciilor sale, realizata de catre o alta firma sau de un fost sau actual angajat. Aceste practici erau prevazute si in forma initiala a legii, dar acum completam si clarificam sfera practicilor neloiale, astfel incat sa aparam reputatia si credibilitatea companiilor mici in relatia cu competitorii lor mai mari", a explicat seful Concurentei.
Protejarea companiilor mici este o preocupare chiar la nivelul Uniunii Europene, care a facut primii pasi prin adoptarea Directivei privind practicile comerciale neloiale dintre companii in cadrul lantului de aprovizionare agricol si alimentar si introducerea unor noi reguli care vizeaza relatia dintre platformele online si firmele care le utilizeaza serviciile.
"Noi mergem mai departe si extindem, in toate domeniile, politica de protejare a firmelor mici de abuzurile celor mai mari. Scopul acestor schimbari este tocmai acesta, de a asigura protectia companiilor mici in fata marilor firme de pe piata si de a oferi, in final, servicii mai bune, la preturi corecte, consumatorilor", a completat el.
Orice firma sau reprezentant al unei companii poate face sesizari si poate depune plangeri la Consiliul Concurentei.
In plus, se pot transmite informatii prin platforma avertizorilor de concurenta, un instrument folosit atat de noi, cat si de Comisia Europeana, care protejeaza anonimatul persoanelor care denunta nereguli.
"Folosim un sistem de mesagerie criptat, special conceput, ce permite comunicarea in ambele sensuri. Trebuie sa recunosc ca numarul sesizarilor primite prin aceasta platforma a crescut mult, doar in 2021 fiind 160. Noi am declansat mai multe investigatii in urma informatiilor furnizate de catre avertizori si amintesc o investigatie privind un posibil comportament anticoncurential al unor companii care isi desfasoara activitatea pe piata furnizarii de carte din Romania. De asemenea, ne bazam mult pe cazurile sesizate de dumneavoastra, in presa. Pentru noi aceste reprezinta o sursa importanta de informatii", a adaugat Chiritoiu.
Consiliul Concurentei monitorizeaza si activitatea platformelor online si aplica sanctiuni in cazul in care acestea nu au un comportament corect si transparent fata de companiile care le utilizeaza serviciile.
"Pentru companiile care activeaza in online exista deja, asa cum spuneam, regulamentul european numit si Platform to Business (P2B), care vrea sa creeze un mediu online competitiv, echitabil si transparent, pentru ca exista ingrijorari legate de practicile comerciale potential daunatoare existente la nivelul relatiei dintre platforme si utilizatorii lor. Vrem sa protejam firmele care utilizeaza servicii de intermediere online, dar si servicii de motoare de cautare online in relatia lor cu orice furnizor de astfel de servicii, fie ca sunt romanesti sau din alt stat", a aratat presedintele Consiliului.
In acelasi timp, acesta incurajeaza firmele utilizatoare de servicii de intermediere online si de servicii de motoare de cautare online sa contacteze Consiliul Concurentei, in cazul in care sesizeaza o incalcare a prevederilor Regulamentului P2B.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter