RO EN
Košík je prázdný

ROMSTRADE: Poate fi angajata raspunderea patrimoniala a fostei conduceri

Dincolo de motivele independente ce au provocat insolventa Romstrade, prin analiza cauzelor privind aceasta situatie, administratorul judiciar – reprezentat de Casa de Insolventa Transilvania (CITR) – sustine ca o serie de imprejurari ce au dus la aparitia starii de incetare a platilor rezulta din felul in care activitatea societatii a fost gestionata sub aspect managerial, in general, atat din punct de vedere al costurilor, cat si al oportunitatii si profitabilitatii economice a unor intelegeri contractuale si a unor operatiuni economice efectuate. Acest fapt poate sa justifice angajarea raspunderii patrimoniale a conducerii Romstrade, deoarece ar putea fi incidente prevederile art. 138, lit. a), c), d), e) si g) din Legea insolventei. Folosind ca surse de informare incheierea pronuntata la 2 decembrie 2012 de Sectia I Penala a Tribunalului Bucuresti si ordonanta din 13 decembrie 2012 a Directiei Nationale Anticoruptie a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, administratorul judiciar arata ca, in perioada 1 iulie – 30 august 2011, o parte din sumele de bani acordate de CNADNR cu titlu de avans si destinate mobilizarii, proiectarii si executiei unor lucrari au fost directionate de catre Romstrade in mai multe directii, cum ar fi efectuarea unor plati catre Blue Air Transport Aerian (in suma totala de 9,85 milioane de lei), retragerea in numerar a sumei de 9,86 milioane de lei, cu scopul declarat al achizitionarii unor terenuri de la un asociat al Romstrade si alte asemenea transferuri care nu aveau legatura cu derularea contractului angajat cu CNADNR. De asemenea, fostii administratori au dispus, in interes personal, continuarea unor activitati ce duceau in mod vadit persoana juridica la incetarea de plati. Nu in ultimul rand, au fost incheiate intelegeri contractuale fictive cu diverse alte firme, pentru a se inregistra in evidenta contabila a Romstrade diverse cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil. Totodata, in perioada premergatoare incetarii platilor, s-au efectuat patru cesiuni de creanta in vederea achitarii cu prioritate, in dauna altor creditori implicati in procedura, a unor datorii de 24,54 milioane de lei pe care societatea le avea fata de firmele Dino Forum, RBT Oil Distribution, Helix Natur si Trans Auto Emulg Serv 2000. In raportul intocmit de CITR se mai precizeaza ca motivele ce au generat situatia de insolventa rezida in decapitalizari si erodari continue, pe parcursul ultimilor patru ani de activitate, ca urmare a investitiilor neproductive, costurilor nesustenabile ale finantarii si a unei activitati tot mai putin profitabile. In plus, situatia este complicata o serie de elemente care au rolul de a denatura semnificativ realitatea, prin existenta unor facturi sau inregistrarea de operatiuni fictive. Din aceasta cauza, precum si din alte motive (cum ar fi rezilierea contractelor dupa intrarea in insolventa, migratia personalului, lipsa totala a lichiditatilor, structura organizatorica rigida etc.), planul de reorganizare este dificil de elaborat, fiind posibila chiar inaintarea unei propuneri de faliment.
Numeroase imprumuturi bancare cu garantii ce pericliteaza situatia altor creditori
Avand in vedere cuantumul semnificativ al diverselor imprumuturi bancare acoperite cu garantii, datoriile fata de stat, contravaloarea serviciilor prestate de furnizorii de utilitati, situatia salariilor restante si alte aspecte asemanatoare, daca se tine cont de ordinea achitarii sumelor datorate de societate (prevazuta in Legea insolventei), creditorii ce detin creante chirografare (partenerii Romstrade, reprezentati de subantreprenori, furnizori de materiale de constructii etc.) au sanse aproape inexistente de recuperare a debitelor. Mai mult, in prima parte a lunii octombrie a.c. fostii administratori ai firmei au procedat la cesiunea unor creante pe care Romstrade le avea de incasat de la Primaria Orasului Voluntari cu scopul de a sustrage suma de 24,55 milioane de lei de la urmarire de catre ceilalti creditori din procedura de insolventa si achitarea acesteia cu prioritate doar catre anumiti creditori. In numai cateva zile, societatea debitoare a fost privata de suma respectiva, din care 2,3 milioane de lei au fost deja incasati de creditorii semnatari ai contractelor de cesiune. Ulterior, printr-o adresa emisa in februarie 2013, administratorul judiciar a solicitat autoritatilor locale din Voluntari sa nu mai efectueze nicio plata pentru onorarea cesiunilor respective. La momentul deschiderii procedurii de insolventa a societatii Romstrade, existau trei luni de intarziere a platii salariilor pentru cei 1.091 de angajati (in intervalul septembrie-noiembrie 2012), la care se adaugau remuneratiile pentru luna decembrie 2012, ce totalizau 3,39 milioane de lei. Ulterior, administratorul judiciar al Romstrade - a decis disponibilizarea succesiva a angajatilor, in conformitate cu activitatea redusa a firmei, pana la 137 de persoane, in luna aprilie a.c. „Deoarece suma totala restanta este foarte mare, s-a recurs la plata esalonata a acesteia din fondul de garantare, prima transa fiind achitata in luna aprilie a.c. (in valoare de 4,1 milioane de lei), iar urmatoarea fiind programata pentru trimestrul al treilea din 2013. Salvarea locurilor de munca si protectia angajatilor reprezinta chestiuni prioritare in cazul procedurilor de reorganizare. Tocmai din acest motiv, s-au depus toate diligentele pentru accesarea fondului respectiv, in vederea platii salariilor angajatilor companiei Romstrade”, a declarat Andrei Cionca, manager al acestui proiect, din partea CITR. Administratorul judiciar a intocmit, de altfel, tabelul preliminar al creantelor ce trebuie achitate de Romstrade. Astfel, dintr-un total solicitat (ce insumeaza 3,35 miliarde lei), celor 455 de creditori ai firmei le-a fost acceptata suma de 1,79 miliarde lei. Creantele garantate (datorii la sapte banci si la ANAF) se plaseaza la 550,64 milioane de lei, insa a fost ceruta suma de 712,69 milioane de lei, iar in instanta s-ar putea efectua contestatie pentru a prezenta dovada diferentei. Creantele salariale au un cuantum acceptat de 12,2 milioane de lei, iar cele bugetare de 43,06 milioane de lei, in acest caz rezultand, de asemenea, diferente din cauza neinregistrarii (provizorii) a unor prejudicii solicitate in cadrul unui proces penal aflat in derulare. In fine, la grupa creantelor chirografare a fost ceruta suma de 2,57 miliarde lei, administratorul judiciar acceptand 1,18 miliarde lei, suma care ar trebui platita celor 439 de persoane juridice, fizice autorizate, asociatii, institutii etc. care au colaborat cu societatea debitoare. La o analiza succinta, majoritatea acestora o constituie furnizorii de materiale si produse pentru constructii, subantreprenorii etc. si, dupa cum se arata anterior, sansele de recuperare a datoriilor sunt aproape nule.
***
La data initierii procedurii, societatea Romstrade (din Adunatii Copaceni, judetul Giurgiu) avea in derulare 12 contracte pentru executia unor lucrari in valoare de peste 911 milioane de lei, precum si trei proiecte ce fac parte din Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), ce insumau 1,24 miliarde lei, insa in cazul acestora finantarea lucrarilor ar fi trebuit sa se efectueze din fondurile companiei. Multe din aceste contracte au fost reziliate, astfel incat nu mai pot contribui la redresarea firmei, care in 2012 a inregistrat o pierdere neta de 47,62 milioane de lei. In noiembrie 2012, datoriile totale erau de 692,4 milioane de lei, disponibilitatile banesti de 5,54 milioane de lei, iar creantele incerte (ce nu mai pot fi recuperate de Romstrade) au ajuns la 16,72 milioane de lei. Pentru ca activitatea sa fie eficienta, era necesar ca activele circulante sa fie mai mari decat datoriile pe termen scurt, insa acest lucru nu s-a intamplat, deoarece la primul capitol figureaza suma de 405,45 milioane de lei, iar la cel de-al doilea s-au transcris 545,54 milioane de lei. Mai mult, datele existente in registrele de contabilitate – si prezentate inclusiv in raportul administratorului judiciar – nu reflecta valorile reale sau nivelul de lichiditate, ceea ce insemna ca situatia este si mai grava. Informatii suplimentare, la www.just.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter