RO EN
Košík je prázdný

Pentru multe companii de constructii, anul 2009 inca n-a inceput

Potrivit reprezentantilor societatii Socin SA, in judetul Neamt sunt putine investitii de mare anvergura, nefiind o zona de interes pentru investitorii straini. "Nu s-au promovat proiecte intocmite de persoane fizice sau agenti economici cu fonduri europene, iar multe constructii de mica amploare (locuinte, pensiuni) sunt realizate de beneficiari in regie proprie. Criza financiara a afectat vizibil sectorul comertului si pe cel bancar. De asemenea, organismele abilitate amana promovarea unor proiecte care ar putea aduce in judet importante sume de bani. Pana la sfarsitul lunii aprilie 2009 nu a ajuns in teritoriu planul de investitii al Inspectoratului Scolar Judetean si nu s-au facut plati pentru lucrarile executate", a declarat ing. Sergiu Poputoaia, director general al companiei. Conform acestuia, piata constructiilor din regiune a avut un trend ascendent pana in lunile august - septembrie 2008, apoi mergand din inertie pana la sfarsitul anului in conditiile nedecontarii unor sume importante la investitiile din invatamant, privind infrastructura rurala etc. "Cat pentru anul 2009, pentru unele firme din domeniu acesta nu a inceput inca, oamenii fiind trimisi in somaj sau apelandu-se la Casa Sociala a Constructorilor", a precizat Sergiu Poputoaia. Principalele probleme intampinate in desfasurarea activitatii sunt reprezentate de proliferarea muncii la negru, lipsa unui program realist de calificare prin institutii scolare sau la locul de munca, birocratismul si politizarea unor licitatii, plata cu intarziere a lucrarilor executate, dobanzile mari la credite.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter