RO EN
Košík je prázdný

ACTIVITATEA administratiei publice in domeniul urbanismului este nesatisfacatoare

Serviciile de sanatate, poluarea aerului si infrastructura rutiera sunt cele mai importante trei probleme urbane rezultate in urma unui sondaj la care au participat peste 13.000 de locuitori din 41 de localitati urbane din Romania. Modelat dupa Eurobarometrul Flash al Comisiei Europene, acest sondaj este primul barometru urban din istoria Romaniei. Barometrul urban a fost dezvoltat in cadrul proiectului de elaborare a Politicii Urbane a Romaniei, derulat de Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei si Banca Mondiala, in cadrul unui acord de asistenta tehnica.
Sondajul de opinie s-a axat pe calitatea vietii urbane si a fost derulat in perioada 1 iulie - 15 august 2020. Conform acestuia, cel mai ridicat nivel de satisfactie generala fata de orasul in care locuiesc repondentii este inregistrat in centrele urbane din Regiunea Centru (87%), iar cel mai scazut in orasele din Sud-Muntenia (74%). In 9 orase, nivelul de satisfactie depaseste 90%: Cluj-Napoca (97%), Oradea (96%), Alba Iulia (95%), Brasov, Drobeta Turnu Severin (94%), Timisoara, Sighisoara (92%), Slatina si Iasi (90%).
Infrastructura educationala si de siguranta publica, precum si disponibilitatea magazinelor sunt aspectele care inregistreaza nivelurile cele mai ridicate de satisfactie in mediul urban. Pe ultimele locuri, in ierarhia aprecierii facilitatilor si infrastructurii urbane, se situeaza serviciile de sanatate si starea strazilor, urmate de activitatea administratiei publice in domeniul urbanismului.
In cadrul aceluiasi proiect, a mai fost derulat un sondaj de opinie in randul a 259 de administratii urbane din Romania, in perioada 11 februarie - 31 martie 2020. La acest sondaj au raspuns reprezentanti ai administratiei locale din 41 de resedinte de judet, 49 de municipii (altele decat resedintele de judet), 165 de orase, precum si din administratia generala a municipiului Bucuresti si cea locala din trei sectoare ale Capitalei. Conform administratiei publice locale, principalele trei probleme urbane sunt infrastructura rutiera (cu majoritatea nevoilor reprezentate de drumuri intra-urbane), infrastructura de utilitati (cele mai frecvente nevoi fiind legate de infrastructura de apa si canalizare, urmata de cea de distributie a gazelor naturale) si infrastructura educationala.
Pentru o mai buna planificare a investitiilor de dezvoltare, barometrul urban poate fi accesat pe platforma online citadini.ro, dezvoltata de Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei in cadrul proiectului de elaborare a Politicii Urbane a Romaniei. Toti cetatenii din Romania sunt invitati sa acceseze aceasta platforma si sa se implice in dezvoltarea oraselor lor, contribuind cu provocari si solutii urbane ce vor contura prima politica urbana a tarii. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter