RO EN
Košík je prázdný

MFP: Cresterea nesustenabila a cheltuielilor schimba perspectiva Standard&Poor’s

Agentia de rating Standard&Poor's a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a Romaniei la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung si scurt in valuta si in moneda locala si a revizuit perspectiva de tara de la stabila la negativa, se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice (MFP).
In evaluarea efectuata, agentia de rating recunoaste consolidarea fiscala prezentata de actualul Guvern pentru 2020, dar trebuie remarcate cateva aspecte care au fost evidentiate in evaluarea agentiei de rating.
„In primul rand, agentia explica foarte clar ca schimbarea perspectivei se datoreaza cresterii nesustenabile a cheltuielilor angajate de Guvernul anterior, mai clar, ca urmare a iresponsabilitatii politicii fiscale prociclice promovate in ultimii trei ani. In al doilea rand, agentia a luat in considerare programul de consolidare fiscala prezentat de actualul Guvern. In al treilea rand, agentia a decis sa pastreze rating-ul de tara al Romaniei. Iar in al patrulea rand, subliniez ca suntem acum in aceasta situatie pentru ca Guvernul anterior a ignorat toate avertismentele primite de la agentia de rating S&P inca din luna februarie anul acesta. Eforturile mele si ale Ministerului Finantelor Publice in perioada imediat urmatoare se vor concentra pe finalizarea elaborarii bugetului pentru anul 2020 si perspectiva 2021-2022, prin care se vor implementa politici ferme de consolidare fiscala pe termen mediu. Sunt sigur ca, in urmatoarele luni, pana si cei mai sceptici observatori se vor convinge ca Romania a intrat intr-o perioada lunga de politica fiscala responsabila. Doar persoanele naive sau rau-intentionate pot sa afirme ca rating-ul de tara poate fi influentat dupa doar o luna de guvernare PNL”, a precizat Florin Citu, ministrul Finantelor Publice.
Analistii agentiei de rating Standard&Poor’s afirma foarte clar ca principalul factor care ar putea contribui la imbunatatirea perspectivei este asigurarea consolidarii fiscale, care sa conduca la stabilizarea finantelor publice si a pozitiei externe a Romaniei, dupa cum se mai arata in comunicat.
Reactiile analistilor financiari nu au intarziat sa apara
Decizia Standard & Poor's de a inrautati perspectiva ratingului Romaniei de la stabila la negativa, din cauza cresterii deficitului fiscal si a celui de cont curent, ar putea pune presiune suplimentara pe cursul de schimb si pe randamentele obligatiunilor guvernamentale, deoarece in urmatoarele zile s-ar putea observa posibile vanzari de active, au apreciat, dupa publicarea raportului agentiei, analistii diviziei de cercetare a UniCredit.
Acestia au facut referire si la faptul ca, nu intamplator, MFP a republicat, pentru dezbatere, pana la data de 21 decembrie a.c., proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020, care prevede pentru anul viitor un deficit bugetar de 3,6% si unul de 3,34% pentru 2021.
Conform analistilor UniCredit, nu sunt anuntate in proiect masuri majore de consolidare fiscala, in pofida asteptarilor pietelor (se prevad doar majorarea accizei la tigarete si interzicerea cumulului pensiei cu salariul in sectorul public, fara un impact semnificativ asupra veniturilor bugetare).
Mai mult, MFP a revizuit de doua ori in cateva zile tintele de deficit pentru 2019 si 2020, ceea ce a provocat incertitudine pe piete, dupa cum sustin analistii UniCredit.
Tinand cont de calendarul finantarii datoriilor, MFP trebuie sa imprumute pana la finalul anului inca 3,1 miliarde lei, prin urmare este asteptata o crestere a randamentelor, au apreciat analistii diviziei de cercetare a UniCredit.
La randul sau, consultat cu privire la impactul modificarii rating-ului, analistul economic Radu Soviani este de parere ca, in evaluare, „S&P face atat erori de judecata, cat si aprecieri politice eronate”. Mai mult, potrivit lui Radu Soviani, cei care vor investi in Romania vor solicita dobanzi mai mari, intrucat perspectiva de risc s-a majorat.
„Reducerea perspectivei de rating a Romaniei de catre cea mai importanta agentie globala, S&P, de la stabil la negativ (si la doar un pas de retrogradarea la categoria junk – respectiv – recomandat pentru investitii cu grad ridicat de risc), este o decizie corecta din punct de vedere al fundamentelor macroeconomice, dar care subliniaza proasta gestionare a finantelor publice din prezent, nu din trecut. In evaluare, S&P face atat erori de judecata, cat si aprecieri politice eronate, insa asta conteaza mai putin, pentru ca important este nu cum ajunge S&P la concluzii, ci concluzia la care ajunge. Iar concluzia este corecta: cei care vor investi in Romania vor solicita dobanzi mai mari, intrucat perspectiva de risc s-a majorat - si pe buna dreptate. Pe scurt, consider ca este o decizie corecta, dar din motive diferite decat cele invocate public de S&P”, a declarat Radu Soviani.
De asemenea, analistul economic atrage atentia ca masura eliminarii supraaccizei si cea anuntata a abrogarii unor prevederi din OUG nr. 114/2018 sunt de natura sa majoreze deficitul, nu sa il scada.
„In primul rand, nu este vorba despre deviatii de cheltuieli ale precedentului Guvern, ci ale precedentilor lideri, care, in esenta, sunt aceiasi. Guvernul a pus in practica politica decisa de Parlament, iar Parlamentul nu s-a schimbat. Majorarile de salarii si pensii au trecut fara nicio problema de presedintele Romaniei, care, mai mult, a castigat alegerile prezidentiale cu promisiunea sa si a noului Guvern ca vor continua majorarile de salarii si pensii, conform calendarului. Deci, ceea ce a facut precedentul guvern, ca derapaj, astazi se sublimeaza: se amplifica derapajul. In al doilea rand, revizuirea deficitului bugetar in sus este pusa de analistii S&P pe seama incetinirii economiei (ceea ce se intampla oricum) dar aici este partea a doua, politica – vechiul Guvern poate sa sustina, neconvingator, ca deficitul lui ar fi fost mai mic, ba poate chiar ar fi reusit sa raporteze un deficit mai mic de 4,4%. Practic, la anuntul rectificarii, prima tinta de deficit a noului Guvern era de 4%, iar acum este deja la 4%. Or, noul deficit reflecta, in esenta, politica noului Guvern, si nu mai reflecta pe a vechiului. Cum poate demonstra S&P ca deficitul nu ar fi fost, spre exemplu, 3,5% in 2019, daca ramanea vechiul Guvern? In al treilea rand: cum poate sa creada S&P ca va fi redus deficitul bugetar de la 4,4%, in 2019, pana la 3,6%, in 2020, de noul Guvern, asa cum si-a asumat? Raspunsul este simplu: nu crede. Si are si motive sa nu creada: deja noua majoritate ia masuri pentru adancirea deficitului (parerea mea este ca va fi dublu fata de cel estimat in 2020, de 3,6%, respectiv aproape 7%). Si eu, si S&P stim ca masura eliminarii supraaccizei si cea anuntata a abrogarii unor prevederi din OUG 114 sunt de natura sa majoreze deficitul, nu sa il scada. Acesta este motivul real al reducerii perspectivei de rating. Economia a fost gestionata prost de vechiul Guvern si este gestionata si mai prost de actualul Guvern. S&P retrogradeaza economia pentru ce face actualul guvern, nu pentru ce a facut vechiul Guvern (care a facut multe lucruri proaste)”, a mai declarat Radu Soviani.
Bugetul cu structura rigida si volatilitatea mediului politic – principalele riscuri mentionate de S&P
Dupa cum se cunoaste, la data de 11 decembrie 2019, Standard & Poor's (S&P) a inrautatit perspectiva ratingului Romaniei de la stabila la negativa, din cauza cresterii deficitului, insa a confirmat calificativul „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung si scurt in valuta si in moneda locala, asa cum se arata si intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara.
„Abaterile cauzate de cheltuielile masive ale fostului Guvern au fortat actuala conducere a Romaniei sa revizuiasca obiectivele fiscale pentru 2019 si 2020, pe fondul incetinirii economiei. Planificatele majorari de pensii si salarii vor contribui la adancirea deficitului de cont curent deja substantial, inclusiv in 2020”, se arata in raportul S&P.
Desi analistii agentiei se asteapta ca anul viitor sa demareze un proces de consolidare fiscala semnificativa, structura rigida a bugetului si volatilitatea mediului politic reprezinta riscuri fata de aceasta ipoteza. Prin urmare, Standard & Poor's a decis sa revizuiasca perspectiva ratingului Romaniei de la stabila la negativa si sa confirme calificativul „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung si scurt in valuta si in moneda locala, se precizeaza in comunicat.
„Inrautatirea perspectivei ratingului reflecta riscurile la adresa stabilitatii economice si fiscale a Romaniei, daca autoritatile nu reusesc sa stabilizeze si sa consolideze strategia bugetara, inclusiv in urma planurilor de a implementa noi majorari de pensii de anul viitor”, apreciaza analistii S&P.
De asemenea, S&P avertizeaza ca ar putea revizui in scadere in urmatoarele 24 de luni ratingurile Romaniei, daca dezechilibrele fiscale si cele externe continua sa se adanceasca si persista mai mult timp decat estimeaza in prezent agentia. Potrivit acesteia, absenta consolidarii fiscale are ca rezultat o datorie publica si o datorie externa mai ridicate decat previzioneaza in prezent agentia. Lipsa sincronizarii politicii economice are drept consecinta, printre altele, o volatilitate sporita a cursului de schimb, cu potentiale repercusiuni negative asupra bilanturilor din sectorul public si cel privat, se arata in documentul citat.
In acelasi timp, informeaza S&P, perspectiva ratingului Romaniei ar putea fi imbunatatita la stabila, daca se observa ca Executivul face progrese in ancorarea consolidarii fiscale, ceea ce va duce la o stabilizare a finantelor publice ale Romaniei si a pozitiei externe.
Incetinirea economiei va afecta, evident, veniturile Guvernului, ceea ce va duce la noi presiuni bugetare, avertizeaza analistii S&P. Conform scenariului macroeconomic de baza al agentiei, cresterea PIB al Romaniei va ramane aproape de 3% pana in 2022.
In pofida riscurilor cu privire la o eventuala deteriorare a contextului macroeconomic, S&P a decis sa confirme ratingul „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung si scurt in valuta si in moneda locala, tinand cont de nivelul redus al datoriei externe. „De asemenea, confirmarea reflecta apartenenta Romaniei la UE, care este in beneficiul cadrului institutional al tarii”, afirma analistii S&P.
Constrangerile la adresa ratingurilor includ prosperitatea economica redusa, capacitatea administrativa relativ slaba, mediul economic impredictibil si o flexibilitate monetara doar de nivel mediu, fata de alte tari cu rating similar.
Cresterea economiei romanesti ar urma sa se situeze anul acesta sub 4%, inainte de a scadea in 2020-2021, in urma incetinirii cererii externe, apreciaza analistii agentiei de rating, care nu se asteapta la o consolidare fiscala semnificativa inainte de alegerile din 2020.
Pe termen mediu, S&P previzioneaza o crestere a PIB al Romaniei aproape de 3% pana in 2022, chiar daca exista incertitudini pe termen scurt. Pe termen lung, perspectivele de crestere ale Romaniei raman constranse, insa, de emigrarea fortei de munca, in principal calificate, precum si de declinul demografic, in conditiile in care par sa lipseasca reformele structurale menite sa rezolve aceste probleme, avertizeaza oficialii agentiei de rating. In plus, cresterea ridicata a salariilor din ultimii ani nu a fost insotita de majorari comparabile ale productivitatii, ceea ce a erodat partial competitivitatea exporturilor Romaniei, se mai explica in raport.
Analistii agentiei previzioneaza ca deficitul general guvernamental va atinge 4,3% din PIB in 2019 si 4% din PIB in 2020. In pofida incertitudinilor privind perspectiva fiscala, oficialii S&P se asteapta ca BNR sa mentina sub control asteptarile inflationiste si sa mentina un nivel adecvat al rezervelor valutare.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter