RO EN
Košík je prázdný

MDRT: Nereguli privind activitatea ministerului, evidentiate in raportul de audit

La data de 23 iulie 2012, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Eduard Hellvig, a sustinut o conferinta prilejuita de prezentarea unor concluzii rezultate dupa efectuarea primului audit referitor la activitatea MDRT in intervalul anilor 2009-2012, insa varianta finala a acestui raport nu a fost data deocamdata publicitati. Inca de la inceput, oficialul guvernamental a precizat ca informatiile „sunt bazate pe probe, dovezi si documente”, care reflecta nereguli grave ale fostei conduceri a ministerului, iar in ceea ce priveste Compania Nationala de Investitii (CNI) si Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), ministrul a subliniat ca "a avut loc un adevarat jaf cu banul public". In opinia sa, cateva exemple de investitii inutile ar fi, dupa cum reiese din audit, "drumuri care nu leaga nimic, management neperformant, achizitii publice nefunctionale etc.". "Se cere prioritar adoptarea unor masuri legale privind modul in care banul public a fost gestionat iresponsabil: situatia bazinelor de inot este zero, ministerul a creditat furnizori de marca fara sa existe rezultate, au aparut decontari in plus chiar si cu 17%, fosta conducere a CNI nu a facut nimic sa recupereze banii, au fost achitate in 2009 lucrari ce nu s-au efectuat nici pana in prezent, din pachete de cate 14 obiective au fost definitivate doar trei – si exemplele negative pot continua", a mai precizat ministrul de resort. "Au fost constatate nereguli in legatura cu mai multe firme, care au, fiecare, cate 8 - 12 con­tracte incheiate cu Compania Nationala de Investitii, au in­tar­zieri de pana la 700 de zile, iar valoarea contractelor a fost majorata prin acte adi­tio­nale, dupa ce acestea au fost se­lectate prin licitatie publica. Lucrurile descoperite vor fi analizate de un corp de control al ministerului, apoi vor fi sesizate institutiile abilitate sa ia masurile legale ce se impun, respectiv Directia Nationala Anticoruptie sau Parchetul. Pentru a evita perpetuarea unor nereguli, am dat dis­pozitii pentru infiintarea unei Comisii de Mo­nitorizare a Achizitiilor Pu­blice care va avea drept scop mo­ni­torizarea achizitiilor des­fa­su­rate de CNI, ANL si MDRT", a aratat ministrul de resort. Potrivit raportului de audit, ar exista zece societati "abonate la contracte" ce au intarzieri la executarea lucrarilor de pana la 700 de zile. In total, aceste companii au incheiat contracte cu MDRT in valoare de aproximativ 315 milioane de lei (circa 73,25 milioane de euro), la care se adauga alte 34 de milioane de lei (circa 7,9 milioane de euro) care constituie valoarea actelor aditionale semnate la contracte. Pentru a exemplifica modul de acordare a contractelor, Eduard Hellvig a aratat ca "aproape 20 de contracte au fost atribuite catre Consim SA, insa ca valoare, cele 18 contracte acordate firmei Rico se situeaza la 72,73 milioane de lei. O alta companie care a castigat 12 contracte cu MDRT este Lor’instal Construct SA. De asemenea, alte firme au in portofoliu cate 10 contracte cu MDRT, acestea fiind Bella Consulting Construction, respectiv Tim Constructii SA, Grup IV Instalatii SA si Ben Oni Loghin SRL. Desi acestea au avut cate 10 contracte, valorile actelor aditionale semnate de catre societatile respective nu depasesc un milion de lei. In raportul de audit mai apar Conbac SA si Compact Construct, ambele fiind beneficiarele a noua contracte, lista fiind completata de Moldocor SA (cu opt contracte), Recon & Doje (sase contracte) si European Hidroconstruct SRL (patru contracte). Cel mai important lucru de retinut dupa efectuarea primului audit al activitatii MDRT este acela ca resursa bugetara trebuie data pentru proiecte de dezvoltare a Romaniei si nu pe criterii politice". Ulterior, ministrul de resort a explicat cum fosta conducere a MDRT a inteles sa aloce fondurile bugetare aflate la dispozitie pentru achizitii, aratand ca s-a identificat "un adevarat manual de bune practici despre modul in care se sifoneaza banii publici, fiind descoperite firme care au primit peste doua milioane de euro ca sa-si cumpere materiale si materialele nu exista, s-au gasit companii cu un singur angajat, care au castigat insa mai multe contracte si s-au evidentiat alte probleme asemanatoare". In replica la aceste afirmatii, fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, Cristian Petrescu, a aratat ca acuzatiile legate de investitii nepotrivite sunt nefondate. „Nu exista astfel de lucrari, toate achizitiile sunt facute conform legii. La un nivel de mii de contracte si mai ales pentru cele derulate din fonduri europene, unde ministerul doar finanteaza activitatea, achizitiile fiind facute prin autoritatile locale, acolo toate procedurile sunt parcurse de beneficiarii respectivi. Astfel, au fost aplicate penalitati pentru programul european in cazul intarzierilor”, a declarat Cristian Petrescu. Informatii suplimentare, la www.mdrt.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter