RO EN
Košík je prázdný

MDRAP si ISC verifica proiecte din Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL)

Ca urmare a semnalarii unor probleme ce vizeaza modul de implementare a unor proiecte finantate prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL), coordonat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, a dispus la data de 4 martie 2019 constituirea unui grup operativ pentru verificarea aspectelor semnalate, informeaza un comunicat al autoritatilor de resort.
Echipele mixte, formate din membri ai corpului de control din cadrul MDRAP si ai Inspectoratului de Stat in Constructii - ISC vor verifica modul de promovare a investitiilor, respectarea prevederilor legale privind achizitiile publice aferente acestor investitii, pregatirea si implementarea investitiilor, precum si stadiile fizice si valorice ale lucrarilor executate. Controlul se va desfasura in perioada 5-20 martie 2019, iar obiectivele de investitii vor fi verificate de la momentul promovarii acestora si pana in prezent.
„Echipa din minister, oameni cu experienta in administratia publica locala, stie ce inseamna implementarea de proiecte si tocmai de aceea nu permit sa planeze nicio suspiciune asupra celui mai important program derulat de minister, respectiv PNDL. Nu este important doar prin prisma sumelor mari alocate, ci prin tot ceea ce s-a reusit sa se faca la nivelul comunitatilor locale. Si vorbim despre proiecte care au raspuns concret nevoilor de baza din comunitati. Este un program extrem de util pentru dezvoltarea Romaniei si care genereaza rezultate vizibile in toata tara si pentru romani. Am promis ca activitatea mea va fi ghidata de principiul transparentei si nu abdic de la el”, a precizat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter