RO EN
Košík je prázdný

MAERSK: Cresterea costurilor de expediere a marfurilor nu se va atenua in curand

AP Moller Maersk A/S a avertizat ca de la inceputul pandemiei costurile de expediere a marfurilor au urcat cu 25 - 30%, din cauza presiunilor inflationiste, apreciind ca este putin probabil ca aceasta crestere sa se atenueze pe termen scurt, transmite Reuters. Maersk este considerat un indicator al comertului global deoarece transporta marfuri pentru retaileri si companii importante, de la Walmart la Nike si Unilever, informeaza Agerpres. Costurile mai ridicate din lanturile de aprovizionare au afectat industria de retail si cea de bunuri ambalate, de la inceputul pandemiei, in special in ultimul an cand economiile au inceput sa se redreseze, fiind frecvente congestiile din porturile importante, unde se descarca containere cu o multitudine de produse.
„Cred ca si in urmatorii ani ne vom confrunta cu o inflatie mai ridicata. Domeniul logistic necesita multa energie si forta de munca, iar acestea sunt doua segmente ale economiei care se confrunta cu presiuni inflationiste semnificative”, a afirmat Vincent Clerc, director in cadrul Maersk.
Desi congestia nu mai este atat de semnificativa in unele pati ale lumii, devine mai accentuata in altele, de exemplu pe costa de est a SUA si in Europa de Nord, a adaugat Clerc.
„Vorbim aici despre disponibilitatea de soferi de camioane, de capacitatea disponibila pentru mutarea marfurilor prin infrastructura terestra”. De la inceputul „tensiunilor comerciale” cu China, companiile globale si-au redus din ce in ce mai mult proportia materialelor si a bunurilor pe care le exporta din aceasta tara, sperand sa-si diversifice activitatea, a declarat oficialul Maersk.
Acesta a concluzionat: „Cu certitudine vedem o tendinta spre diversificarea distributiei si scaderea dependentei de una sau doua zone specifice”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter