RO EN
Košík je prázdný

ISC: Peste 80.500 de obiective, aflate in evidenta inspectoratului

La nivelul celui de-al treilea trimestru al anului in curs (cel mai recent pentru care a fost elaborat un raport de activitate), Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) a avut in evidenta 80.564 de obiective de investitii din intreaga tara, din care 64.608 cu capital privat, iar diferenta - finantate din fonduri publice (respectiv, 9.643 ce beneficiaza de fonduri interne - bugetare si 6.313 - de fonduri din surse externe). De asemenea, inspectorii ISC monitorizeaza 8.621 de societati comerciale, institutii, persoane fizice etc. cu activitate de constructii, mai precis 3.082 de proiectanti si 5.539 de operatori implicati in executia lucrarilor specifice. In acelasi timp, la 30 septembrie 2016, pe piata sunt active 1.949 de statii de betoane, mortare, mixturi asfaltice si agregate minerale, 868 fiind statii de betoane si mortare, 311 cele de mixturi si 770 centre de producere a agregatelor. Dintre cele 900 de laboratoare existente in domeniu, 62 detin gradul intai, 607 pe cel de-al doilea si 231 pe cel de-al treilea. Mai mult de 2.910 agenti economici deruleaza activitati privind introducerea sau punerea la dispozitie pe piata a produselor pentru constructii, majoritari fiind distribuitorii (1.591 de firme), urmati de fabricanti (1.093), de importatori (163) si de reprezentantii autorizati (63). In fine, pentru 258 de obiective, ISC desfasoara si in continuare o activitate speciala de urmarire a comportarii constructiilor in timp. Inspectorii institutiei monitorizeaza 3.222 de unitati administrativ-teritoriale din intreaga tara, respectiv 41 judetene (inclusiv municipiul Bucuresti), 103 municipale, 217 orasenesti (precum si sectoarele Capitalei) si 2.861 comunale.
In al treilea trimestru din 2015, datele statistice ale ISC indicau evidenta a 53.863 de obiective de investitii, din care cele mai multe (42.974) erau realizate cu capital privat, iar 6.804 au reprezentat investitii publice cu finantarea asigurata din surse interne, alte 4.085 fiind proiecte tot de interes public, pentru care s-au pus la dispozitie fonduri externe (europene). In schimb, la 30 septembrie 2015, ISC avea in evidenta 8.501 agenti economici implicati in constructii (societati comerciale, institutii, persoane fizice etc.), din care 5.428 erau implicati in executie si 3.073 au intreprins operatiuni de proiectare. La aceeasi data, numarul statiilor active de betoane, mortare, mixturi asfaltice si agregate era superior, de 2.017 unitati, la fel ca si cel al laboratoarelor de incercari (912 entitati). Se observa, insa, ca piata s-a restructurat mai ales in ceea ce priveste companiile implicate in fabricarea si/sau comercializarea produselor de constructii, deoarece in iulie-septembrie 2015 functionau 3.129 de agenti economici, din care 1.645 distribuitori, 1.129 de fabricanti, 234 de importatori si 121 de reprezentanti autorizati, in timp ce numarul obiectivelor la care se urmarea comportarea in timp a fost de 201 unitati.
Printre prioritatile ISC, stabilite la nivelul intervalului urmator, se afla si „asigurarea suportului necesar elaborarii/actualizarii cadrului normativ secundar in domeniu, respectiv initierea de propuneri legislative pe baza cazuisticii intalnite in procesul de exercitare a controlului de stat in domeniile de competenta, respectiv punerea in aplicare a Planului Sectorial de Integritate la nivelul Inspectoratului de Stat in Constructii privind prevenirea coruptiei prin remedierea vulnerabilitatilor si implementarea sistematica a masurilor preventive, cresterea transparentei institutionale prin sporirea gradului de disponibilitate a datelor publice deschise, respectiv de crestere a gradului de educatie anticoruptie si combaterea coruptiei prin actiuni de instruire profesionala si formare continua a personalului si de consolidare a mecanismelor de control administrativ si sanctionare a cazurilor constatate de incalcare a standardelor de etica si de conduita”.
Masuri de simplificare la nivelul administratiei publice centrale
Conducerea ISC mai are in vedere, printre altele, completarea pachetului de proceduri, prin „elaborarea unei proceduri operationale/ instructiuni privind interventia operativa in toate cazurile producerii unor accidente tehnice la constructii aflate in exploatare sau in executie, pentru impunerea masurilor de limitare a utilizarii constructiilor care pot constitui un pericol public la adresa sanatatii si vietii cetatenilor, pentru izolarea zonelor afectate si expertizarea tehnica a constructiilor in vederea stabilirii deciziei de interventie”. In acelasi timp, se impune de urgenta elaborarea procedurii privind exercitarea controlului la persoane fizice si juridice cu activitate in proiectare. Inspectoratul isi propune si „implementarea prevederilor Ordonantei de Urgenta nr. 41/2016 privind stabilirea unor masuri de simplificare la nivelul administratiei publice centrale si pentru modificarea si completarea unor acte normative, in conformitate cu Directiva 2006/123/CE privind serviciile in cadrul pietei interne (Directiva Servicii), cu Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza servicii in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 68/2010, respectiv ale Hotararii Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea si functionarea Punctului de Contact Unic electronic”. De asemenea, se impune „modificarea structurii-cadru de programare si raportare a activitatii structurilor teritoriale, in vederea armonizarii cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 307/2016 de modificare si completare a Hotararii Guvernului nr. 525/2013, prin care se stabilesc atributiile generale si specifice ale Inspectoratului de Stat in Constructii si cu cele ale noului Regulament de organizare si functionare al Inspectoratului de Stat in Constructii - ISC, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice nr. 2644/27.09.2016”. Procesul de restructurare va mai presupune si „instruirea personalului cu atributii de control, pentru aplicarea unitara a procedurilor de verificare aprobate”. Nu in ultimul rand, se va efectua „urmarirea centralizata, cu ajutorul unui instrument informatic, a incasarii cotelor legale datorate Inspectoratului de Stat in Constructii de catre persoanele fizice sau juridice care finanteaza si realizeaza lucrari de constructii”.
Urbanismul, amenajarea teritoriului si autorizarea executarii lucrarilor - domenii verificate intens
Potrivit documentului, in perioada de referinta, reprezentata de intervalul iulie-septembrie 2016, personalul Inspectoratului de Stat in Constructii - ISC a efectuat 42 de controale la firmele de arhitectura si proiectare (fata de 46 in trimestrul al treilea din 2015), 4.337 de verificari la antreprenori si firme implicate in executia lucrarilor (comparativ cu 4.872   de astfel de activitati) si 734 de actiuni similare la furnizorii de materiale de constructii, statii de betoane, laboratoare de incercari si diriginti de santier, in raport cu 796 de controale in iulie-septembrie 2015. Pentru deficientele constatate in domeniul produselor pentru constructii au fost dispuse 6 sanctiuni contraventionale, in cuantum de 45.000 de lei. Totodata, au mai fost avizate documentatii tehnico-economice pentru 84 de investitii finantate din fonduri publice (fata de 212 in cel de-al treilea trimestru al anului 2015), precum si 5.149 de programe de control al lucrarilor ajunse in faze determinante pentru rezistenta si stabilitatea constructiilor (in raport cu 4.743 in perioada similara a anului trecut). De asemenea, se constata o crestere a numarului actiunilor de control al autorizarii si executarii lucrarilor de constructii, de la 188 de asemenea activitati in trimestrul al treilea din 2015 la 403 in acelasi interval al anului in curs. De altfel, intreaga activitate a ISC in domeniul urbanismului, amenajarii teritoriului si autorizarii executarii lucrarilor s-a amplificat in ultimul timp, ajungandu-se de la 211 actiuni in iulie-septembrie 2015 la 439 de controale in perioada similara din 2016.
In noul document intitulat "Sinteza activitatilor derulate de ISC in trimestrul III al anului 2016", se mai arata ca in iulie-septembrie a.c. au fost inregistrate 19.246 de activitati de control si inspectie efectuate in toate domeniile in care institutia este responsabila, fiind constatate 3.556 deficiente, pentru remedierea carora s-au dispus 3.354 de masuri. Astfel, in cel de-al treilea trimestru al anului in curs, s-au aplicat 455 de sanctiuni contraventionale, valoarea amenzilor fiind de circa 2,53 milioane de lei.
Controale tematice diverse, dispuse de inspectorul general
Conducerea ISC propune, in cadrul documentului, mediatizarea cazurilor deosebite de nerespectare a legislatiei in domeniu, pentru diminuarea fenomenului de indisciplina in autorizarea si executarea lucrarilor de constructii, precum si pentru prevenirea accidentelor, asigurarea calitatii constructiilor, inclusiv prin inlaturarea neconformitatilor si mentinerea pe toata durata de existenta a constructiilor a cerintelor de calitate. In acest sens, in cadrul raportului, se precizeaza ca majoritatea amenzilor au fost consemnate in urma verificarilor uzuale la obiective aflate in executie. In perioada de referinta, „au fost efectuate 4.337 de controale la obiective de investitii care sunt inregistrate in evidentele inspectoratelor judetene in constructii, respectiv in evidenta Inspectoratului in Constructii al Municipiului Bucuresti , din care 2.572 de controale au avut loc in faze determinante, fiind constatate, in total, 1.785 de neconformitati. Pentru fapte ce constituie contraventii, au fost aplicate 352 de sanctiuni contraventionale, in cuantum de 2,08 milioane de lei. Dintre neconformitatile majore sau cu grad ridicat de repetabilitate identificate prin controalele in etapa de executie a lucrarilor de constructii, se disting: executarea unor lucrari de interventie la constructii existente fara autorizatie de construire, incalcarea prevederilor din acorduri/ avize/ autorizatia de construire, neasigurarea de catre investitori a verificarii executiei lucrarilor de constructii prin specialisti diriginti de santier autorizati, realizarea de constructii fara specialisti responsabili tehnici cu executia autorizati, neasigurarea conditiilor de verificare a lucrarilor ajunse in faze determinante, neaducerea la indeplinire a masurilor dispuse, nerespectarea normelor tehnice, a prevederilor din proiectul tehnic, a celor din caietele de sarcini, lipsa panoului de identificare a investitiei, afectarea constructiilor invecinate sau adiacente, neamenajarea terenurilor ocupate temporar pentru aducerea lor la starea initiala, la terminarea lucrarilor de constructii; executarea de modificari la constructii autorizate sau schimbarea de destinatie a constructiei in lipsa unei expertize tehnice, intocmirea necorespunzatoare a cartii tehnice a constructiei, fie prin lipsa unor documente privind calitatea produselor puse in opera, fie prin neinsusirea de toti factorii implicati a documentelor de calitate”, se precizeaza in cadrul sintezei. Nici in proiectare lucrurile nu sunt diferite, deoarece, „la 42 de controale efectuate, s-au constatat 80 de neconformitati majore si grave privind elaborarea de proiecte incomplete/neconforme, care nu respecta prevederile codului de proiectare seismica P100-1/2013, care contin neconcordante intre partea scrisa si cea desenata, fara detalii de executie sau care nu respecta nivelul de calitate corespunzator, cu caiete de sarcini incomplete, neverificate la toate cerintele fundamentale de calitate, motive pentru care au fost aplicate 13 amenzi contraventionale, in cuantum de 74.500 de lei.
La capitolul de controale tematice, oficialii inspectoratului precizeaza explicit ca „se afla in desfasurare controlul tematic dispus de catre inspectorul general al ISC pentru verificarea respectarii prevederilor legale la emiterea autorizatiilor de construire de catre organele administratiei publice locale, pentru interventii la imobilele cu regim de inaltime mai mare de P+3E, pentru constructiile noi cu regim de inaltime mai mare de P+3E si pentru blocurile de locuinte la care s-au efectuat sau sunt in curs de efectuare lucrari de reabilitare termica, urmand ca raportul final privind rezultatele controlului tematic sa fie intocmit pana la finalul trimestrului al patrulea din 2016. In plus, in cadrul controlului tematic pentru verificarea calitatii lucrarilor de executie a obiectivelor de investitii derulate prin programele coordonate/gestionate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, dispus de catre inspectorul general al ISC, in trimestrul al treilea a.c. au fost controlate 801 de obiective din cele 3.812 aflate in evidenta, din care 774 apartinand Programului National de Dezvoltare Locala. Ca urmare a Ordinului inspectorului general nr. 1526/05.09.2016 pentru verificarea urmaririi comportarii in exploatare si a interventiilor in timp asupra constructiilor, din Municipiul Bucuresti, cuprinse in lista imobilelor incadrate in clasa I de risc seismic, care prezinta pericol public, precum si a constructiilor a caror functionare in timpul si ulterior producerii unui eventual cutremur este indispensabila, in perioada 12-29 septembrie 2016 au fost controlate 41 de obiective”, dupa cum se arata in raportul ISC.
Insa, oficialii inspectoratului avertizeaza si in continuare ca „activitatile de control efectuate in cursul celui de-al treilea trimestru al anului 2016 nu au acoperit in totalitate structura si numarul activitatilor de control programate, din mai multe motive, cum ar fi: „opriri temporare sau de lunga durata ale lucrarilor de constructii din diferite cauze; intreruperea temporara sau definitiva a activitatii unor statii de producere betoane, mixturi asfaltice, agregate minerale sau laboratoare de analiza si incercari in constructii; numarul mare al petitiilor adresate ISC si solicitari in crestere ale organelor de cercetare (DNA, DLAF), care modifica prioritatile in privinta obiectivelor supuse controlului si reduc capacitatea de efectuare a controalelor la investitiile semnificative; verificarea si vizarea registrelor de activitati ale specialistilor atestati (verificatori de proiecte si experti tehnici); structura personalului insuficient adecvata misiunilor de control; controale prin sondaj, rapoarte si informari dispuse de conducatorii ierarhic superiori; disfunctionalitati ale sistemului informatic de management al activitatii (SIMA) si indeplinirea de catre inspectori a unor atributii suplimentare cu impact in desfasurarea activitatii de control programate”. Pentru a vizualiza raportul complet, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter